Publicat la: 
31/10/2014



O dieta bogata in lapte nu protejeaza oasele-studiu

O dietă bogată în lapte nu scade riscul de a suferi fracturi, potrivit unui studiu suedez, care a descoperit că, dimpotrivă, femeile care beau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi sunt mai predispuse la a suferi fracturi, în timp ce consumul de iaurt pare să aibă un efect invers, potrivit BBC, citat de Mediafax.

Cercetarea efectuata in Suedia si ale carei rezultate au fost publicate in British Medical Journal sugereaza ca femeile care beau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi sunt mai predispuse la a suferi fracturi, comparativ cu cele care consuma cantitati mai mici.

Savantii au avertizat insa ca studiul lor doar sugereaza o tendinta si nu ar trebui interpretat ca fiind o dovada ca un consum ridicat de lapte cauzeaza fracturi.

Factori precum consumul de alcool si greutatea corporala sunt, foarte probabil, de luat in seama privind fracturile, au mai spus expertii.

Laptele este recomandat de multi ani drept o buna sursa de calciu, dar studiile care au incercat sa raspunda la intrebarea daca acest aliment contribuie la intarirea oaselor si la o mai mica incidenta a fracturilor au ajuns la concluzii contradictorii.

Cercetatorii din Suedia au analizat obiceiurile alimentare a 61.400 de femei intre anii 1987 si 1990, si a 45.300 de barbati, in 1997, si au monitorizat starea de sanatate a acestora timp de mai multi ani dupa aceea.

Participantii au fost rugati sa completeze chestionare referitoare la frecventa consumului anumitor alimente, precum lapte, iaurt si branza, pe perioada unui an.

Cercetatorii au urmarit apoi cati dintre participanti au suferit fracturi si cati au murit in anii care au urmat.

In cei 20 de ani in care femeile au fost monitorizate, s-a remarcat faptul ca cele care consumau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi (680 de mililitri) erau mai predispuse sa sufere fracturi decat cele care consumau mai putin.

De asemenea, femeile care consumau mult lapte au prezentat un risc de deces mai ridicat.

"Femeile care consumau trei sau mai multe pahare cu lapte pe zi aveau un risc dublu de deces la finalul studiului, comparativ cu cele care beau mai putin de un pahar pe zi, iar femeile care beau mult lapte au prezentat un risc cu 50% mai mare de a suferi o fractura de sold", a spus Karl Michaelsson, cercetator la Universitatea din Uppsala.

Barbatii au fost monitorizati, in medie, timp de 11 ani dupa sondajul initial, iar rezultatele au aratat o tendinta similara, dar mai putin pronuntata.

In ceea ce priveste produsele alimentare din lapte fermentat, precum iaurtul, cercetatorii au observat o tendinta opusa, persoanele care consumau mai mult iaurt fiind mai putin predispuse la a suferi fracturi.

Profesorul Michaelsson spune ca rezultatele cercetarii ar putea fi o consecinta a continutului de zahar din lapte, care, potrivit unor studii anterioare efectuate pe animale, a aratat ca accelereaza procesul de imbatranire.

"Rezultatele studiului nostru ar putea pune la indoiala validitatea recomandarilor de a consuma mult lapte pentru a preveni fracturile cauzate de oasele prea fragile, dar concluziile ar trebui interpretate cu grija, tinand cont de caracterul observational al cercetarii", a mai spus expertul, care a sugerat ca sfaturile privind dieta nu ar trebui modificate pana la efectuarea unor studii mai aprofundate.

Profesoara Sue Lanham-New, de la Universitatea din Surrey, a spus ca studiul are o utilitate redusa.

"Nu avem nicio evaluare a influentei activitatii fizice sau a altor obiceiuri relevante pentru sanatatea oaselor sau rata mortalitatii. Iar efectul unui indice de masa corporala crescut nu a fost investigat pe deplin in cadrul acestui studiu. Stim ca un aport redus de calciu (mai putin de 400 de miligrame pe zi) reprezinta un factor de risc pentru osteoporoza. Oamenii ar trebui incurajati sa adopte o dieta echilibrata, care sa includa lapte si produse derivate, care sunt foarte importante", a spus Lanham-New.

A.C.

Comentarii

Oare cand or sa isi dea seama oamenii ca isi bat singuri cuie in talpi consumand produse animale ? Pierd bani de doua ori. O data pe mancare proasta si a doua oara pe medicamente si interventii chirurgicale.
Cititi Studiul China.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Sanatatea inimii/ MorgueFile.com In principiu stiti elementele de baza ale unei inimi sanatoase: exercitii fizice si o dieta echilibrata. Dar, cu toate acestea, inca exista anumite lucruri care...
Doua cani de ciocolata calda pe zi pot ajuta persoanele in varsta sa isi pastreze creierul sanatos si abilitatile de gandire ascutite, potrivit unui nou studiu publicat in Neurology, jurnalul...