Publicat la: 
15/03/2017

Ni se intampla uneori sa fim suprasolicitati sau stresati si sa afirmam ca suntem pe punctul de a avea o cadere nervoasa. Dar ce inseamna mai exact acest lucru?

Conceptul de "cadere nervoasa" nu este unul stiintific, iar aceasta stare nu este catalogata de catre psihologi ca fiind o boala mintala. Dar asta nu inseamna ca am avea de-a face cu o problema serioasa, sunt de parere psihologii. Iata care sunt semnele ce indica o cadere nervoasa, conform time.com.

"O cadere nervoasa este situatia in care se afla o persoana care a ajuns la o epuizare pe plan psihologic, o stare in care persoana in cauza nu poate functiona in limitele sale normale din cauza stresului coplesitor," este de parere Erin Engle, profesor de psihologie si psihiatrie in cadrul Universitatii Columbia din New York.

Factorii de stres pot varia de la problemele financiare, la cele fizice si psihologice, iar corpul nostru poate raspunde la factorii de stres in moduri diferite. Iata care sunt cele mai frecvente semne ce indica o astfel de epuizare, conform opiniei expertilor.

1. Anxietatea si depresia

Anxietatea si depresia sunt reactiile comune la factorii de stres. Atunci cand persoana in cauza are de-a face cu o serie de probleme ce persista, resursele naturale ale organismului de a face fata stresului sunt epuizate. In acest punct se declanseaza o serie de evenimente ce au loc pe plan psihic, precum episoadele de plans, scaderea stimei si a increderii in sine, sentimentele de vinovatie, toate acestea provocand episoade de anxietate si ducand in final la aparitia episodului depresiv, este de parere Erin Engle.

2. Tulburari de somn

Schimbarea rutinei de odihna este un alt semn de avertizare care indica prezenta unei caderi nervoase. Unii oameni sunt de parere ca somnul reprezinta o fereastra de evadare din problemele cu care se confrunta in viata de zi cu zi si, de aceea, se intampla ca momentele de epuizare sa fie insotite de un somn prelungit. In alte cazuri ne putem confrunta cu episoade de insomnii, nascute adesea din rumegarea gandurilor care descriu problemele cu care ne confruntam.

3. Oboseala

Extenuarea fizica este, de asemenea, un indiciu al unui nivel de stres extrem de ridicat. Organismul raspunde prin tensiune fizica, slabiciune, senzatia de oboseala generala, pierderea libidoului si a interesului pentru activitatile ce produc, in mod normal, placere.

4. Apetitul

Modificarile apetitului si schimbarile bruste ale dietei alimentare sunt semne clare ale caderii nervoase, intrucat in conditii de stres organismul elibereaza cortizol in exces, ce poate declansa pofta pentru alimentele bogate in grasimi si zahar. Mai mult decat atat, atunci cand ne confruntam cu un nivel ridicat de stres, suntem mai putin motivati pentru a pregati mese sanatoase, iar capacitatea de a avea grija de corpul nostru scade.

5. Disconfortul fizic

Atat durerile de cap, de stomac, cat si diareea sau constipatia sunt efectele directe ale epuizarii pe plan psihic. Este cunoscut faptul ca bunastarea pe plan psihologic este direct legata de procesul digestiei, asa incat stresul poate provoca o serie de probleme la nivelul stomacului si intestinului, adauga Erin Engle.

6. Ceata mentala

Problemele de concentrare si atentie, dar si senzatia de gandire neclara sunt simptomele cognitive ce indica prezenta unei caderi nervoase, ce poate include uneori dificultatea de a gasi solutii la problemele cu care ne confruntam, dar si sentimentul de dezorientare si pierderea temporara a memoriei.

7. Dificultatea de a respira normal

Semnele de baza care indica episodul de anxietate - starnit de o cadere nervoasa - includ senzatia de presiune in piept si respiratia superficiala si rapida. In acest sens, sunt indicate exercitiile de respiratie adanca, ce pot oferi un remediu rapid.

Autor: G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Care sunt avantajele laptelui matern?/ Foto: Dreamstime.com Cercetatorii spanioli au trasat harta microbiota bacteriana a laptelui matern, care este de multe ori principala sursa de hrana pentru...
Colesterolul crescut reprezinta o problema din ce in ce mai des intalnita. Riscul unui colesterol crescut exista si in cazul persoanelor tinere sau slabe. DIn fericire, exista anumite alimente pe...