Centrul de Diagnostic si Tratament al Patologiei Mamare MedLife

În prima linie pentru a învinge cancerul

Patologia mamară are o incidență din ce în ce mai mare in populația feminină. Acest fapt a crescut și mai mult gradul de îngrijorare printre femei. În consecință chiar și semnele și simtomele ce apar la nivelul sânilor sunt asociate cu teama de cancer la sân.

Pentru a lupta împotriva acestor temeri, MedLife a creat o echipă multidisciplinară de specialişti care vine să vă ajute și să vă susțină în tot acest demers, astfel încât să puteți preveni / diagnostica și chiar învinge patologia mamară.

Adresându-vă Centrului de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare în primul moment în care aţi sesizat o modificare la nivelul sânului (retracţia pielii sau mamelonului, modificarea consistenţei, palparea unui nodul sau a unor ganglioni axilari măriţi) veţi avea alături o echipă multidisciplinară care va analiza cazul, va face investigaţiile de rigoare conform ghidurilor naționale și internaționale va stabili un diagnostic și în funcție de tipul exact de patologie mamară va personaliza strategia terapeutică.

Patologia benignă este diferit distribuită în funcţie de vârstă şi poate să cuprindă leziuni inflamatorii (mastite acute, mastite cronice, micoze mamare, etc), mastopatia fibrochistica, tumori mamare (lipom, fibroadenom, tumori phyllodes, etc). Aceste afecţiuni pot fi identificate în cadrul Centrului prin investigaţii clinice, imagistice şi de laborator cu posibilitatea imediată de diagnosticare şi tratare.

Patologia malignă în stadiu incipient poate fi diagnosticătă intraoperator în cadrul Centrului nostru cu ajutorul unui examen histopatologic sau în cazul stadiilor avansate prin puncție biopsie mamară. După diagnosticarea bolii pacienta are la dispozitie toate tipurile de intervenții chirurgicale care se fac în prezent și în cadrul spitalelor recunoscute la nivel internațional, precum și tratament oncologic standardizat și particularizat pentru fiecare caz.

Indiferent de tipul de patologie, pacientele care vin în cadrul Centrului nostru au avantajul major de a beneficia de sprijinul unei echipe complete, formată din imagist, chirurg, oncolog, radioterapeut, anatomopatolog, psiholog, chirurg plastician, endocrinolog, nutriţionist, genetician şi kinetoterapeut, atât în momentul diagnosticării cât şi în timpul tratamentului. Astfel, fiecare caz este abordat multidisciplinar, fiind constituitun tratament personalizat, ţinându-se cont de opinia fiecărui specialist în parte.

Abordarea multidiscplinară a patologiei mamare în cadrul Centrul de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife

Imagistica medicală

În cadrul centrului, puteţi beneficia de tot spectrul investigaţiilor imagistice pentru diagnosticul patologiei mamare. Astfel, puteţi beneficia de ecografie, ecografie cu substanţă de contrast, ecografie intervenţională, elastografie, mamografie, computer tomografie şi investigaţii prin rezonanţă magnetică (RMN).

Echipa:

  • Dr. Gabriel Cristian Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală cu competenţă în ecografie de sân, ecografie internvenţională;
  • Dr. Ofelia Niţă, medic primar radiologie şi imagistică medicală,
  • Dr. Adina Gheorghe, medic de familie cu competenta in ecografie
  • Dr. Loredana Dragomir, medic primar radiologie şi imagistică medic medică,
  • Dr. Carmen Stănescu, medic primar radiologie şi imagistică medicală,
  • Dr. Anne Marie Zamfir, medic primar radiologie si imagistică medicală,
  • Dr. Tudor Cipruţ, medic primar radiologie şi imagistică medicală.

Intervenţii chirurgicale

Intervenții pentru patologia benignă:

  • excizii sectorale mamare cu sau fără examen histopatologic intraoperator
  • excizii sectorale mamare ghidate ecografic sau de mandren metallic
  • excizii tumori mamare prin vacuum aspiraţie (echipa cu experienţa cea mai mare din România)

Intervenţii pentru patologia malignă:

  • rezecţii mamare limitate cu excizie ganglion santinelă/limfadenectomie axilară inferioară/completă (tratament conservator al cancerului mamar)
  • mastectomie simplă
  • mastectomie radicală modificată tip Madden, Patey, etc
  • mastectomie skin-sparing (excizia complexului areolo-mamelonar şi prezervarea tegumentelor)
  • mastectomie tip areolar-sparing (îndepărtarea mamelonului şi prezervare areolară)
  • mastectomie tip nipple-sparing  (conservarea complexului areolo-mameonar)

Echipa:

  • Dr. Gabriel Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală,
  • Dr. Dragoş Kinn, medic specialist chirurgie generală,
  • Dr. Lucian Ruşitoru, medic specialist chirurgie generală.

Chirurgie plastică şi reconstructivă

  • Intervenţii pentru reconstrucţia imediată a sânului: implant mamar, expander tisular permanent, expander/implant, implant şi ţesut autolog, ţesut autolog exclusiv – lambou muşchi mare dorsal total autolog, lambou abdominal TRAM, DIEP, transfer liber microchirurgical cu diverse zone donatoare
  • Intervenţii pentru reconstrucţia tardivă a sânului: expander tisular, expander tisular permanent, ţesut autolog cu implant mamar, ţesut autolog exclusiv pediculat sau prin transfer liber microchirurgical.â
  • Proceduri adiţionale: simetrizare – reducţii mamare sau mastopexii, reconstrucţii de complex areolo-mamelonar prin tehnici variate sub anestezie locală, lipomodelaj – corecţia prin injectare de grăsime proprie pentru obţinerea unui rezultat estetic superior
  • Dubla reconstrucţie mamară: imediată sau tardivă, profilactică (istoric familial, mutaţie genetică BRCA1/2, leziuni precanceroase evolutive), terapeutică (leziuni neoplazice dovedite), cu implant mamar şi ţesut autolog local, cu implant mamar şi grefă autodermică, cu ţesut autolog pediculat sau transfer liber

Oncologie medicală:

În cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife fiecare patolgie este analizată şi discutată de o comisie oncologică multidisciplinară senologică formată din imagist, chirurg, oncolog, anatomopatolog, radioterapeut. Deciziile terapeutice sunt individualizate şi au ca referinţă protocoalele terapeutice internaţionale.

Încentru, aplicarea tratamentelor oncologice ( chimioterapie, terapie biologica, etc.) se realizează sub atenta supraveghere a personalului medical specializat după standard internaţionale.

Echipa:

  • dr. Georgeta Vremeş, medic primar oncologie medicală

Anatomie patologică

Anatomia patologică ocupă un loc primordial în diagnosticul şi stabilirea stadiului bolii. Diagnosticul de certitudine al bolii se obţine numai prin examinarea histopatologică a tumorii sau fragmente tisulare tumorale obţinute prin biopsie. Analizele histopatologice şi imunohistochimice stabilesc conduita terapeutică ulterioară. Obţinerea rapidă a rezultatelor analizelor histopatologice vine în sprijinul pacientei pentru alegerea corectă a schemei de tratament.

Echipa anatomie patologiecă:

  • dr. Adina Ene, medic specialist anatomie patologică,
  • dr. Mihaela Popârdă, medic primar anatomie patologică

Kinetoterapie

Recuperarea medicală după intervenţiile chirurgicale radicale la nivelul sânului are o importanță majoră. Astfel, prin programe specifice, specialiștii de kinetoterapie ajută la păstrarea mobilităţii umărului, la reeducarea posturii, creşterea tonusului muscular, dar aduce şi tehnici de relaxare, îmbunătăţind calitatea vieţii pacientei.

Este recomandat ca exerciţiile să înceapă în primele zile după operaţie, iar după îndepărtarea cateterelor intensitatea şi durata acestora să crească. Extrem de eficiente sunt exerciţiile de hidrokinetoterapie, în cadrul centrului existând toate condiţiile pentru efectuarea programelor de kinetoterapie.

Echipa kinetoterapie:

  • Mihaela Mihăescu, kinetoterapeut

Consiliere financiară

O boală nu este niciodată anunţată, motiv pentru care aceasta poate veni atât cu stresul impus de impactul patologiei cât și de dificutățile identificării resurselor financiare pentru tratament. În cadrul centrului îţi oferim posibilitatea plăţilor în rate a tratamentului, iar un consilier financiar te va ajuta să-ţi creezi un plan financiar.

Alte echipe ale centrului:

  • Ginecologie: dr. Marian Iliescu, medic primar ginecologie, dr. Gheorghe Gică, medic specialist ginecologie, dr. Mirela Popa, medic primar ginecologie
  • Endocrinologie: dr. Cristina Copăescu, medic primar endocrinologie, dr. Anca Hoisescu, medic specialist endocrinologie
  • Nutriţie: dr. Nicolae Panduru, medic specialist diabet nutriţie şi boli metabolice
  • Psihologie: Psih . Cătălina Dumitrescu , Dr. Drăgulin Emilia
  • Genetică: dr. Cesarela Jardan, medic specialist genetică medicală

Informatii suplimentare

Ce este cancerul de sân?

Cancerul mamar este cea mai frecventă patologie oncologică întâlnită la femei. Potrivit celor mai recente date ale International Agency for Reasearch on Cancer în România, sunt depistate anual 8981 cazuri noi de cancer de sân în timp ce 3244 de femei mor anual din cauza acestui tip de cancer. (Globocan 2012) Patologia este una asimptomatică în stadiile inţiale şi constă în creşterea anormală şi necontrolată a celulelor ţesuturilor care formează sânul. Cel mai frecvent, patologia afectează femeile cu vârsta cuprinsă între 40 şi 45 de ani, însă în ultimii ani medicii au observat o creştere a ratei patologiei oncologice mamare în rândul femeilor până la 40 de ani.
Nu se cunosc încă cauzele apariţiei cancerului de sân, însă studiile arată o frecvenţă mai mare a incidenţei printre femeile care prezintă în familie antecedente ale acestei boli.

Când trebuie să te adresezi doctorilor?

Cancerul de sân nu este dureros în stadiile incipiente, însă ar trebui să vă adresaţi medicului dacă sesizaţi:
O umflătură sau îngroşoare la nivelul sânului, sub braţ sau în apropierea sa,
Dacă sesizaţi o modificare la nivelul dimensiunii, formei sau aspectului sânului,
Schimbări de textură şi culoare ale pielii sânului sau areolei,
Iritaţii pe sân, senzaţii de mâncărime în zona areolei mamare, durere inexplicabilă fără umflătură, vascularizaţie pronunţată sau secreţii inexplicabile.

Paşi pentru diagnosticul şi tratamentul cancerului de sân

Orice femeie cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani trebuie să facă un control clinic şi ecografic o dată pe an, iar celor de 40-50 de ani, fără antecedente familiare de cancer mamar sau ovarian, li se recomandă contrulul ecografic o dată pe an şi cel mamografic o dată la doi ani.
Dacă aveţi antecedente în familie, este recomandat să faceţi un control şi o ecografie mamară o dată la şase luni.
Pacientele diagnosticate cu o tumoră la sân, urmează o schemă de diagnostic şi tratament diferită, în funcţie de tipul tumorii şi a stadiului în care se află.

Intervenții centru patologie mamară MedLife:

Adresa: 
Calea Grivitei, Nr. 365
Telefon Programare: 
021 9646
Program Centru: 

Luni – Vineri: 7:00 – 21:00

Promotii