Descriere: 

Aldosteronul este un hormon mineralocorticoid sintetizat in zona glomerulara a corticosuprarenalei.

Expresia enzimei CYP11B2 (aldosteron-sintetaza) exclusiv la nivelul zonei glomerulare a cortexului suprarenal face ca sinteza aldosteronului sa fie restrictionata la aceasta zona.

Secretia de aldosteron este controlata direct de 3 factori principali: angiotensina II, potasiu si ACTH (hormonul adrenocorticotrop). Sistemul renina – angiotensina (RAS) este principalul reglator al secretiei de aldosteron.

Renina, o enzima produsa la nivelul aparatului juxtaglomerular renal, catalizeaza conversia angiotensinogenului (un precursor peptidic inactiv sintetizat in ficat) in angiotensina I.

Sub actiunea angiotensin-convertazei, la nivelul plamanului si al altor tesuturi, angiotensina I este transformata in angiotensina II.

Angiotensina II actioneaza prin intermediul receptorilor corticosuprarenali si stimuleaza sinteza aldosteronului prin cresterea transcriptiei aldosteron-sintetazei.

Rolul fiziologic al RAS este de a regla homeostazia sodiului si a presiunii arteriale. Productia de renina (si, consecutiv, de aldosteron) este stimulata de o concentratie scazuta de sodiu la nivel tubular sau o perfuzie renala scazuta; factori care duc la scaderea perfuziei renale pot fi: hemoragiile, deshidratarea, restrictia de sare, ortostatismul, stenozari ale arterei renale. Invers, renina este suprimata de o concentratie crescuta de sodiu si o perfuzie renala crescuta; factori care duc la cresterea perfuziei renale sunt: aport crescut de sare, vasoconstrictie periferica, clinostatismul.

Secretia de aldosteron este stimulata direct de potasiu care creste transcriptia aldosteron-sintetazei in zona glomerulara a corticosuprarenalei.

Aldosteronul scade potasiul seric prin stimularea excretiei renale a acestuia.

Hiperpotasemia creste si hipopotasemia scade eliberarea de renina. ACTH este un alt secretagog al aldosteronului, efectele acestuia insa, sunt minore si tranzitorii; o infuzie prelungita si sustinuta a ACTH duce la revenirea la concentratii bazale a aldosteronului. De asemenea, vasopresina, dopamina, peptidul natriuretic atrial (ANP), substantele α-adrenergice, serotonina si somatostatina sunt modulatori minori ai secretiei de aldosteron (1,2).

Deficitul de aldosteron se manifesta prin anomalii ale balantei hidroelectrolitice si include diferite grade de hiponatriemie, hiperpotasemie si acidoza metabolica.

Deficitul congenital de aldosteron se caracterizeaza prin deficit de crestere in copilarie si simptome minore la adult. Copii mici sufera de deshidratare, pierdere de sare si deficit de crestere.

Pot apare valori usor crescute ale ureei serice si nivele normale de creatinina. Activitatea reninei plasmatice este crescuta. Hipoaldosteronismul poate apare ca o consecinta a distructiei sau disfunctiei glandelor suprarenale, cum ar fi: insuficienta corticosuprarenala, hipoplazie congenitala de suprarenala, deficit izolat de mineralocorticoizi, hipoaldosteronismul hiporeninemic (deficit secundar dobandit) si hipoaldosteronismul primar dobandit.

Hipoaldosteronismul secundar hiporeninemic este cea mai frecventa forma de hipoaldosteronism si este produs de secretia deficitara de renina la nivel renal si se asociaza frecvent cu boli renale cronice.

Hipoaldosteronismul primar congenital produs prin defecte enzimatice ale biosintezei aldosteronului este rar intalnit; in aceste situatii activitatea reninei plasmatice este crescuta.

Hipoaldosteronismul primar dobandit poate fi provocat de administrarea de heparina.

De asemenea, pacienti cu hipotensiune arteriala persistenta, pacienti in stare critica cu sepsis, pneumonii, peritonite, colangite si insuficienta renala, pot avea nivele scazute ale aldosteronului plasmatic asociate cu concentratii crescute ale activitatii reninei (2) Hiperaldosteronismul primar (sindromul Cohn) are drept cauza hipersecretia de aldosteron la nivelul uneia sau ambelor suprarenale. In trecut, se considera ca hiperaldosteronismul este o cauza rara a hipertensiunii; in prezent, studii recente indica faptul ca 10% - 15% din cazurile de hipertensiune se asociaza cu un hiperaldosteronism primar. Hiperaldosteronismul primar este asociat cu concentratii scazute de renina.

Hiperaldosteronismul secundar este relativ frecvent si poate surveni ca o consecinta a scaderii fluxului sanguin renal (stenoza arterei renale), scaderii presiunii sangelui sau scaderii concentratiei plasmatice de sodiu; cele mai frecvente cauze de stenoza a arterei renale la copii sunt hiperplazia fibromusculara si neurofibromatoza.

Hiperaldosteronismul secundar fara hipertensiune arteriala este asociat urmatoarelor conditii clinice: diaree, transpiratie excesiva, hipoalbuminemie in boli hepatice sau renale sau sindrom nefrotic. De asemenea este asociat sarcinilor toxice. Hiperaldosteronismul secundar este asociat cu concentratii crescute de renina.

Hiperreninemie si hiperaldosteronism secundar au fost raportate la persoane cu feocromocitom, aparent ca rezultat al stenozei functionale a arterei renale. Tumori producatoare de renina sunt foarte rare si, in general, de origine renala; pot fi tumora Wilms si carcinomul renal. Hiperaldosteronismul duce la cresterea reabsorbtiei renale a sodiului si excretiei de potasiu, cu dezechilibrarea balantei hidroelectrolitice.

In majoritatea cazurilor simptomele lipsesc sau sunt minore, cu senzatie de slabiciune musculara. In cazurile cu hiperaldosteronism primar frust, pacientii prezinta hipertensiune arteriala, dureri si crampe musculare, slabiciune, tetanie, paralizii si poliurie.

Hiperaldosteronismul primar se poate asocia cu morbiditate si mortalitate crescute prin complicatiile vasculare ale hipertensiunii arteriale (hipertrofie, urmata de scleroza intimei vasculare), complicatiile renale (scleroza) si complicatiile cardiace (hipertrofie); odata diagnosticat si tratat in copilarie, aceste complicatii pot fi evitate.

O serie de studii au relevat faptul ca, valori ale aldosteronului situate spre limita superioara a intervalului de referinta au caracter predictiv pentru dezvoltarea in timp a unei boli hipertensive la persoanele normotensive (2,3).

Recomandari: 

Pentru dozarea aldosteronului plasmatic se recomanda ca pacientii sa aiba un regim normosodat (3 g Na/zi)

Dozarea aldosteronului plasmatic este recomandata pentru (3):

  • Diagnosticul hiperaldosteronismului primar, la persoane ce prezinta:

  • Hipertensiune asociata cu hipopotasemie

  • Istoric familial de hiperaldosteronism primar

  • Hipertensiune severa sau rezistenta la tratament, ce nu este remisa prin administrarea de trei antihipertensive diferite in doze maxime

  • Hipertensiune arteriala prezenta la copii, adolescenti si adulti tineri

  • Diagnosticul hiperaldosteronismului secundar

  • Diagnosticul hipoaldosteronismului primar si secundar

Se recomanda ca evaluarea unei disfunctii in secretia de aldosteron si/sau renina sa se faca in prezenta determinarii concentratiei plasmatice si urinare a sodiului si potasiului.

Pentru o mai buna evaluare a disfunctiilor sistemului renina – angiotensina – aldosteron, se recomanda determinarea raportului aldosteron / renina.

 

Interpretare valori mici: 

Hipoaldosteronismul primar se asociaza cu valori crescute ale reninei

Hipoaldosteronismul secundar se asociaza cu valori scazute ale reninei

Valori scazute ale aldosteronului se intalnesc in (4):

  • • Deficit de aldosteron

  • • Boala Addison

  • • Sindrom de deficienta de renina (foarte rar)

  • • Sindrom Turner, diabet zaharat, intoxicatie cu alcool

 

Interpretare valori mari: 

Hiperaldosteronismul primar se asociaza cu valori scazute ale reninei

Hiperaldosteronismul secundar se asociaza cu valori crescute ale reninei

Valori crescute ale aldosteronului se intalnesc in (4):

  • • Adenom secretant de aldosteron (boala Cohn)

  • • Hiperplazie corticosuprarenala

  • • Depletie salina

  • • Hiperpotasemie prin ingestie crescuta

  • • Abuz de laxative

  • • Insuficienta cardiaca

  • • Ciroza hepatica cu ascita

  • • Sindrom nefrotic

  • • Sindrom Bartter (afectiuni tubulare renale genetice, autosomal recesive)

  • • Abuz de diuretice

  • • Hemoragii masive cu hipovolemie

  • • Sarcina toxica

 

Interferente analitice: 

Deoarece nivelul plasmatic al aldosteronului variaza semnificativ in functie de postura pacientului la recoltare, se recomanda ca recoltarea sangelui sa se efectueze dupa 30 minute de clinostatism sau ortostatism, cu precizarea pozitiei.

Cu 4 – 6 saptamani inainte de dozare se recomanda intreruperea tratamentului cu diuretice ce intervin in balanta sodiului si potasiului (spironolactona)

O serie de medicamente pot duce la interpretari eronate ale concentratie plasmatice de aldosteron (4)

Medicamente care cresc nivelul plasmatic de aldosteron: amilorid, clortalidona, clorura de amoniu, corticotropina, dobutamina, fenoldopam, furosemid, hidralazina, hidroclorotiazid, laxative, metoclopramid, nifedipina, opiacee, pravastatin, spironolactona, triamteren.

Medicamente care scad nivelul plasmatic al aldosteronului: antiinflamatorii nesteroidiene, atenolol, candesartan, captopril, carvedilol, clonidina, ciclosporina, dexametazon, enalapril, ergoloid mesilat, etomidat, finasteride, fosinopril, ketoconazol,lisinopril, heparinele cu greutate moleculara mica, losartan, nicardipina, nifedipina, nisoldipin, perindopril, ramipril, ranitidina 2