Amniocenteză

Servicii medicale de amniocenteză

Consultații

În urma consultațiilor, medicul poate recomanda efectuarea unei amniocenteze din următoarele motive:

• testare genetică: amniocenteza genetică presupune prelevarea unui eșantion de lichid amniotic și testarea acestuia pentru anumite afecțiuni, cum ar fi sindromul Down;
• testarea plămânului fetal: pentru a determina dacă plămânii unui copil sunt suficient de maturi pentru naștere;
• diagnosticul infecției fetale: ocazional, amniocenteza este utilizată pentru a evalua dacă bebelușul prezintă infecție sau altă boală. Procedura se poate efectua și pentru a evalua severitatea anemiei la bebelușii care au sensibilizare Rh - o afecțiune mai rară în care sistemul imunitar al mamei produce anticorpi împotriva unei proteine specifice de pe suprafața celulelor sanguine ale bebelușului;
• tratament: dacă se acumulează o cantitate prea mare de lichid amniotic în timpul sarcinii (polihidramnios), amniocenteza se poate efectua pentru a elimina excesul de lichid amniotic din uter;
• testarea paternității: pentru colectarea de ADN de la făt, în vederea comparării cu ADN-ul de la tată.

Investigații

În funcție de tipul amniocentezei recomandate, se pot depista diverse afecțiuni, după cum urmează:

• amniocenteza genetică: oferă informații despre materialul genetic al fătului. În general, această analiză este recomandată atunci când rezultatele testelor pot avea un impact semnificativ asupra managementului sarcinii și asupra deciziilor viitoare. Testul se realizează, de obicei, între săptămânile 15 și 20 de sarcină;
• amniocenteza maturității pulmonare fetale: poate determina dacă plămânii unui copil sunt pregătiți pentru naștere şi se efectuează doar dacă nașterea prematură, prin inducerea de travaliului sau cezariană, este luată în calcul, pentru prevenirea complicațiilor. De obicei, amniocenteza se realizează între săptămânile 32 și 39.

Proceduri

În cazul în care pacienta însărcinată efectuează amniocenteza înainte de săptămâna douăzeci de sarcină, se recomandă testarea cu vezica plină, pentru a susține uterul, şi, astfel, și consumul de lichide înainte de programare. La testarea după douăzeci de săptămâni de sarcină, vezica trebuie să fie goală, pentru a reduce riscul de puncție. Frecvent, amniocenteza se efectuează între săptămânile 15-20 de sarcină. 

În timpul procedurii, medicul ginecolog utilizează ecografia pentru a determina poziția exactă a bebelușului în uter. Pacienta se întinde pe masa de examen cu abdomenul expus, medicul aplică un gel și utilizeză traductorul cu ultrasunete pentru indicarea poziției copilului pe un monitor. În continuare, curăță abdomenul cu un antiseptic. În general, nu se utilizează anestezic, majoritatea femeilor raportând doar un disconfort ușor în timpul procedurii. 

Ghidat de ecografie, medicul introduce un ac subțire, gol, prin peretele abdominal și în uter. Se colectează o cantitate mică de lichid amniotic în seringă și acul este îndepărtat. Cantitatea specifică de lichid extras depinde de cât de evoluată este sarcina. În tot acest timp, pacienta trebuie să stea nemișcată. Se poate resimți o senzație de înțepătură atunci când acul intră în peretele abdominal și pot apărea crampe la pătrunderea în uter. 

După amniocenteză, medicul ginecolog va monitoriza ritmul cardiac al bebelușului. Femeia poate prezenta crampe sau disconfort pelvin ușor. Se pot relua activitățile obișnuite după procedură, dar se recomandă evitarea exercițiilor fizice și a activității sexuale pentru o zi sau două, motivat de riscul avortului.

Citește mai mult

Citește mai puțin