Publicat la: 
18/04/2016

Aparitia pubertatii este puternic influentata de modul in care s-au dezvoltat parintii (studiu)

Atat la baieti, cat si la fete, momentul in care se declanseaza pubertatea este influentat de perioada in care fiecare parinte a experimentat perioada pubertatii, sugereaza cercetatorii danezi in urma unui studiu efectuat recent. "Atat factorii de mediu, cat genele parintilor influenteaza in egala masura cadrul in care se manifesta pubertatea," declara Dr. Christine Wohlfahrt-Veje, cercetatoare in cadrul Universitatii din Copenhaga.

Unele cercetari efectuate anterior au atras atentia asupra faptului ca perioada pubertatii are un debut prematur in special la fetele care sunt nascute si crescute in tarile dezvoltate. De aceea, factori precum cei care tin de mediu, dieta, inclinatia catre obezitate si anumite chimicale care influenteaza hormonii sunt considerate a juca un rol crucial in ceea ce priveste momentul in care incepe pubertatea.

Pentru acest studiu cercetatorii au analizat modul in care s-a manifestat perioada pubertatii la 672 de fete si 846 de baieti, prin comparatie cu istoricul medical al parintilor intre anii 2006 si 2013 si au descoperit ca in cazul copiilor care dau semne de maturizare precoce, precum cresterea parului pubian, aceste caracteristici sunt mostenite de la parinti, care s-au maturizat, la randul lor, cu mult mai devreme.

Datele studiului au indicat urmatoarele lucruri:

- in cazurile in care tatii s-au maturizat timpuriu, baietiilor lor le crestea parul pubian cu circa un an mai devreme decat in mod obisnuit, iar testiculele cu circa 9,5 luni mai devreme decat la restul copiilor.

- fetele ai caror tati s-au dezvoltat prematur au avut prima menstruatie cu circa 10,5 luni mai devreme decat restul fetelor, iar parul pubian a aparut cu circa 7 luni mai devreme decat in mod normal. Dezvoltarea sanilor, insa, nu pare a fi legata de acest factor, spun cercetatorii.

- in cazurile in care mamele au trecut prin pubertate la o varsta frageda, copiii acestora au avut aceleasi semne de maturitate inainte de vreme, fii lor dezvoltandu-se cu circa 6,5 luni mai devreme decat obisnuit, iar fiicele cu circa 10 luni mai devreme

"Atat factorii genetici, cat si cei caracteristici mediului, influenteaza in mod puternic momentul in care apar primele semne ale pubertatii. Studiul nostru arata ca atat baietii, cat si fetele, mostenesc de la ambii parinti markerii genetici ai unei pubertati precoce. Pe de alta parte dezvoltarea sanilor si la aparitia parului pubian la fete sunt mai putin influentate de genetica si mai mult de factorii de mediu," declara Dr. Christine Wohlfahrt-Veje, autoarea principala a studiului.

Sursa: Reuters

G.T.