Publicat la: 
24/05/2016

Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie, de obicei diagnosticata la copii, se poate declansa si la adulti, arata doua studii de specialitate efectuate recent, care sugereaza nu numai ca simptomele pentru identificarea ADHD pot aparea dupa incheierea adolescentei, ci si faptul ca aceste simptome sunt diferite de cele ale copiilor, relateaza reuters.com.

"Desi natura simptomelor difera de la copii la adulti, toate grupele de varsta prezinta un deficient de atentie in mai multe situatii - la scoala, in randul familiei, cu prietenii, in timpul condusului," a declarat Stephen Faraone, cercetator psihiatru in cadrul Centrului Medical SUNY al Universitatii Syracuse din New York, si autorul unui editorial ce prezinta cele doua studii in jurnalul "JAMA Psychiatry".

Cercetatorul american mai avertizeaza ca adultii nou diagnosticati in cadrul acestor cercetari au avut o forma de deficit de atentie si in perioada copilariei, dar nu a fost detectata la vremea respectiva. Cu sprijinul necesar din partea parintilor si a profesorilor aceste cazuri pot fi preintampinate, declara acesta.

Intr-unul dintre studii, realizat in Brazilia, au fost analizate 5200 de persoane nascute in anul 1993, pana la varsta de 18-19 ani. La varsta de 11 ani, 393 dintre acestia au avut simptome specifice ADHD in perioada copilariei, iar pana la finalul cercetarii 492 dintre participanti au indeplinit toate criteriile pentru a fi diagnosticati ca adulti cu aceasta tulburare de atentie.

De asemenea, datele arata ca deficitul de atentie este mai raspandit in randul persoanelor de sex masculin in perioada copilariei, dar mai raspandita in randul femeilor in perioada maturitatii.

Numai 60 dintre cei circa 500 de copii cu ADHD au fost diagnosticati inca din perioada copilariei, iar la finalul studiului alte 60 de persoane au continuat sa prezinte simptomele relevante ale afectiunii.

"Principalul mesaj al cercetarilor noastre este acela ca pacientii adulti care se confrunta cu simptome semnificative si de durata in ceea ce priveste lipsa de concentrare, hiperactivitate sau impulsivitate ar trebui sa mearga la doctor pentru a fi evaluati, chiar daca in opinia acestora este mult prea devreme sa faca acest lucru sau daca membrii familiei lor nu au intampinat aceste simptome," a declarat autorul principal al studiului, Dr. Luis Augusto Rohde, cercetator psihiatru in cadrul Universitatii Rio Grande Do Sul din Brazilia.

Cel de-al doilea studiu a fost axat pe 2040 de gemeni nascuti in Anglia si in Tara Galilor intre anii 1994 si 1995. Pe perioada copilariei 247 dintre acestia au indeplinit toate criteriile de evaluare si diagnosticare a deficitului de atentie ADHD, iar dintre acestea 54 au continuat sa aiba simptomele relevante chiar dupa implinirea varstei de 18 ani.

Este posibil ca o parte dintre acesti adulti sa fi avut o forma de ADHD care a ramas nediagnosticata la vremea declansarii acesteia, dar simptomele pot fi de asemenea diferite la adulti, prin comparatie cu cei mici, a declarat autoarea celui de-al doilea studiu, Louise Arseneault din cadrul King’s College din Londra.

Persoanele la care ADHD se declanseaza in perioada adulta pot avea mai multe simptome, cum ar fi faptul ca uita des, au dificultati de concentrare frecvente, in timp ce copiii cu ADHD sunt in mare parte hiperactivi. "Iar daca adultii experimenteaza stari de hiperactivitate, acestea se pot manifesta mai mult ca expresie a unor nelinisti interne," a adaugat cercetatoarea.

Sursa: Reuters

G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Atacul ischemic tranzitor nu declanseaza probleme grave de sanatate, dar ar putea semnala un risc crescut pentru declansarea accidentului vascular cerebral, sunt de parere expertii. Datele unui...
Exista un adevar in spatele acestui stereotip, daca intri intr-o gradinita dimineata si vezi multi copii carora le curge nasul si tusesc. E mai probabil ca un copil care merge la gradinita in primul...