Analize care indică leucemia - listă completă

Investigații laborator
17 Aprilie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
analize care indica leucemia lista completa

Foarte multe patologii din sfera neoplazică, printre care și leucemiile, frecvent, debutează insidios și asimptomatic, deseori diagnosticul fiind pus deja în faze avansate ale bolii. Simptomele care însoțesc leucemia pot fi foarte nespecifice, mimând deseori un puseu gripal, sau manifestându-se prin astenie marcată, inapetență, scădere în greutate, dureri difuze, echimoze, sângerări, infecții repetate. Diagnosticarea bolii în fază incipientă reprezintă mai multe șanse de reușită a tratamentului, de aceea sunt foarte importante evaluările regulate la medicul de familie cât și efectuarea analizelor de laborator de rutină, în plină sănătate aparentă.

Informații generale despre leucemie

Leucemia se poate instala atunci când se modifică ADN-ul unei celule stem din măduva osoasă, urmând ca aceasta să se poată multiplica eronat și necontrolat pe timp nelimitat, pierzându-și funcțiile inițiale.

Când măduva osoasă produce prea multe celule albe imature, numite blaști, sau prea puține celule roșii, există posibilitatea să fie vorba despre leucemie.

Considerată un tip de cancer al celulelor sângelui sau al măduvei osoase, leucemia poate fi acută sau cronică. De asemenea, leucemia poate fi mieloidă sau limfoidă.

Leucemiile cronice au un progres mai lent, în timp ce leucemiile acute trebuie să fie diagnosticate și tratate rapid.

În cazul unei leucemii limfocitare acute, infecțiile se pot agrava, pot apărea hemoragii în diferite organe, survenind decesul rapid. Leucemia limfocitară acută apare de obicei la copii, tineri sau adulți. În cazul leucemiei acute poate fi depistată prezența unei gene anormale, numită BCR-ABL.

Leucemia limfocitară cronică apare mai des la persoane în vârstă. De asemenea, leucemia mieloidă acută și cea cronică apar mai des la persoane adulte și în vârstă. Există și alte tipuri de leucemie, întâlnite mai rar, cum ar fi leucemia cu celule păroase, leucemia cu celule mari granulare, leucemia cu plasmocite, leucemia HTLV pozitivă, sindromul Sezary și altele.

Deși nu se cunosc cauzele sigure ale leucemiei, studiile arată că este o boală care poate avea o componentă genetică. Leucemia poate apărea mai des și în cazul persoanelor care au mutații genetice, sindromul Down, sindromul Klinefelter sau sindromul Shwachman-Diamond. În cazul persoanelor expuse unor radiații sau substanțe chimice, precum și în cazul fumătorilor, fie activi sau pasivi, poate exista un risc crescut de a fi diagnosticate cu leucemie. În același timp, persoanele care au avut un alt tip de cancer care a fost tratat pot fi predispuse să dezvolte ulterior leucemie.

Când sunt necesare analizele pentru leucemie

Sunt necesare investigații atunci când apar simptome ca:

  • stare de oboseală recurentă;
  • scădere în greutate;
  • sângerări nazale frecvente;
  • sângerări ale pielii;
  • învinețirea pielii la atingeri superficiale;
  • stare febrilă care nu cedează în urma tratamentului cu antibiotice;
  • infecții și sângerări gingivale;
  • piele palidă;
  • iritații ale pielii în nuanțe de roșu, mov sau maro;
  • dificultăți ale respirației;
  • creștere a pulsului;
  • dureri ale oaselor;
  • transpirații nocturne;
  • dureri în partea stângă, subcostal;
  • noduli umflați la subraț, la gât, în zona inghinală sau în zona abdomenului;
  • inflamarea ganglionilor limfatici;
  • mărirea de volum ale splinei și ficatului.

Medicul specialist va solicita o serie de analize de laborator, care pot indica prezența afecțiunii.

analize care indica leucemia lista completa

Analize pentru leucemie

Analize indicate inițial sunt cele de sânge. Orice anormalitate va fi ulterior luată sub observație de către un medic hematolog. Medicul specialist poate solicita pe durata explorărilor și teste imagistice (CT, RMN), pentru a observa dacă există complicații, frotiu de sânge periferic, teste genetice, puncție biopsie din măduva osoasă.

În urma hemoleucogramei mai pot fi solicitate și alte teste, cum sunt:

  • citometria în flux;
  • teste de imunofenotipare;
  • examenul citogenetic (hibridizare în situ);
  • citochimie (citochimie PAS și citochimie esteraze nespecificate);
  • examenele de biologie moleculară;
  • examenul măduvei osoase prin puncție sau biopsie (medulograma);
  • test de biologie moleculară;
  • puncție lombară.

Tratamentul se face personalizat, în funcție de tipul de leucemie și de istoricul medical al persoanei diagnosticate. Medicul va lua în considerare factori ca vârsta pacientului, starea generală de sănătate, modul în care sunt afectate diverse organe, tipul de leucemie și răspunsul inițial al organismului la tratament.

Poate fi vorba despre tratament medicamentos, chimioterapie, radioterapie, terapie țintită și, dacă este posibil, eventual un transplant de celule stem sau un transplant de măduvă osoasă.

Complicațiile care pot apărea depind de mai mulți factori. Poate fi vorba despre infecții, insuficiență renală sau complicații legate de sistemul imun.

Pentru prevenție se recomandă renunțarea la fumat, evitarea expunerii la radiații, evitarea contactului cu substanțe chimice și susținerea unui stil de viață sănătos.

Leucemia este o patologie complexă, care necesită tratament personalizat rapid. De la primele simptome care pot semnala nereguli este important să se apeleze la ajutorul medicului specialist, pentru mai multe șanse de reușită a tratamentului.

Bibliografie

  1. https://www.healthline.com/health/leukemia/leukemia-blood-count
  2. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4365-leukemia
  3. https://www.cancercenter.com/cancer-types/leukemia/diagnosis-and-detection
  4. https://medlineplus.gov/leukemia.html
  5. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0006497122009971

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării