MEDICINA GENERALA

27 Decembrie 2016

Beneficiile otetului din cidru mere

Beneficiile otetului din cidru mere Otetul din cidru de mere este cunoscut de zeci de ani ca fiind un remediu bun pentru o serie de probleme, fiind folosit pentru stoparea sughitului, albirea dintilor, indepartarea matretii si multe altele. Pentru cateva dintre acestea nu avem certitudinea ca este intr-adevar remediul cel mai bun, insa unele beneficii ne sunt garantate prin intermediul studiilor de specialitate efectuate de catre cercetatori, cata vreme folosim si administram otetul de mere in mod corect. Iata care sunt beneficiile otetului din cidru de mere, conform cnn.com.

Unul dintre beneficiile ce reies din studiile de specialitate este faptul ca otetul din cidru de mere ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange.
In cadrul studiului, publicat in jurnalul "Diabetes Care", cercetatorii au analizat datele colectate de la barbati si femei ce sufereau de diabet zaharat de tip II, descoperind ca atunci cand participantii isi administrau doua linguri de otet din cidru de mere inainte de culcare, impreuna cu o felie de braza sau o mica gustare, acestia aveau un nivel de zahar in sange mai mic in dimineata urmatoare prin comparatie cu diminetile ce urmau dupa o seara in care luau aceeasi gustare, dar beau numai apa.
Un alt studiu, publicat in aceeasi revista de specialitate, a comparat efectele otetului din cidru de mere asupra oamenilor sanatosi cu efectele asupra persoanelor aflate in faza de pre-diabet si a persoanelor cu diabet zaharat de tip II.
Participantii la studiu din cele trei grupuri au avut un nivel al glucozei mai mic atunci cand au consumat circa 30 de mililitri de otet din cidru de mere la o masa bogata in carbohidrati, comparativ cu momentele in care au consumat aceeasi masa si au baut un lichid placebo.
Persoanele care se aflau in faza de pre-diabet au avut o scadere a nivelului de glucoza din sange la jumatate in urma administrarii a 30 de ml de otet din cidru de mere, in timp ce persoanele care sufereau de diabet zaharat au redus concentratia de glucoza din sange cu 25%.
Un alt beneficiu al consumului de otet din cidru de mere este pierderea in greutate.
Unele cercetari sugereaza, de asemenea, ca otetul din cidru de mere poate ajuta in curele de slabit la pierderea tesutului gras. Intr-un studiu publicat in revista de specialitate "The Journal of Agriculture and Food Chemistry", cercetatorii au aratat, in urma testelor de laborator efectuate pe soareci, ca exemplarele hranite in baza unei diete bogate in grasimi la care a fost adaugat acid acetic - componenta cheie a otetului - au luat cu pana la 10% mai putin in greutate prin comparatie cu exemplarele care au urmat aceeasi dieta, dar fara acid acetic.
Acest beneficiu se datoreaza, conform opiniei specialistilor, faptului ca acidul acetic, ce intra in compozitia otetului din cidru de mere, declanseaza anumite enzime care ajuta la descompunerea grasimilor, reusind sa previna, astfel, luarea in greutate.
Otetul din cidru de mere poate avea, de asemenea, beneficii pentru sistemul digestiv.
In urma unui studiu realizat pe soarecii de laborator ce sufereau de colita ulcerativa, cercetatorii au descoperit ca atunci cand a fost adaugat acid acetic in apa potabila, nivelul de bacterii bune de la nivelul intestinelor a crescut si, odata cu aceasta crestere a nivelului de bacterii simptomele de boli gastrointestinale au fost reduse.
In timp ce dovezile din spatele acestor beneficii par promitatoare, exista totusi cateva lucruri pe care trebuie sa le avem in minte inainte de a incepe sa consumam cu regularitate otetul din cidrul de mere, precum:
- nu este recomandat sa bem otet din mere nediluat, intrucat poate ataca smaltul dintilor si deteriora esofagul
- este bine de stiut ca otetul de mere consumat in doze prea mari poate cauza scaderea nivelului de potasiu din organism
- pentru inceput este indicat sa consumam doua lingurite de otet din cidrul de mere organic cu o lingurita de miere de albine, diluate intr-o ceasca de apa calda, o data pe zi
- de asemenea, otetul din cidru de mere poate fi adaugat in preparate ca ingredient principal pentru sosul de salata si pentru garnituri
- trebuie sa nu uitam ca, desi a consuma otet din cidru de mere cu regularitate are o serie de avantaje, acest obicei nu poate anula efectele supraalimentarii
Autor: G.T.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.