Blastocist: ce este și cum se obține

Ce este un blastocist

Blastocistul este o grupare de celule divizate, provenite dintr-un ovul fertilizat și reprezintă stadiul precoce al unui embrion. Blastocistul se formează la aproximativ cinci - șase zile de la fertilizarea ovocitului de spermatozoid. Celulele blastocistului se divid și se separă în viitoarele structuri care vor forma fătul.

Stadiul de blastocist este important în procesul de fertilizare in vitro (procedura prin care un embrion este creat în afara organismului). Embrionii umani obținuți în afara organismului (în laborator) au o dezvoltare identică cu cea a embrionilor obținuți natural, în interiorul organismului, unde, până ating stadiul de blastocist (până la cinci zile), trăiesc în trompa uterină, după care migrează spre uter și se implantează în mucoasa uterului (endometru).

Cum se obține un blastocist în laborator

Primul pas în obținerea unui blastocist este prelevarea de ovocite de la femeie și spermatozoizi de la bărbat. În cadrul procesului de pregătire a pacientei pentru fertilizarea in vitro se administrează un tratament pentru stimularea ovarelor, cu scopul de a produce mai multe ovocite; acestea sunt prelevate/recoltate de la pacientă printr-o procedură care presupune o puncție ovariană ghidată ecografic, în urma căreia se prelevează, ideal, între 10 - 15 ovocite. Ovocitele prelevate sunt păstrate într-un mediu nutritiv.

Recoltarea spermei la bărbat se realizează fie prin masturbare, fie prin puncție testiculară; după recoltarea spermei se vor extrage spermatozoizii, printr-un proces efectuat în laborator.

Urmează apoi procesul de fertilizare, care presupune unirea ovocitelor cu spermatozoizii, pentru a se obține zigotul. Fertilizarea se poate realiza:

• convențional: ovocitele sunt introduse în proba de spermă în condiții speciale, timp de 12 ore;
• injectarea intracitoplasmatică a spermatozoizilor: un spermatozoid este introdus într-un ovocit, cu ajutorul unui ac fin.

Produsul fertilizării, zigotul, este plasat în condiții speciale de incubație, pentru a-i stimula dezvoltarea. O scurtă privire asupra dezvoltării embrionului ne-ar arăta următoarele:

• ziua 2: ne așteptăm să vedem începutul diviziunii celulei unice (zigotul) în două celule, apoi patru celule și diviziunea continuă;
• ziua 3: continuă diviziunea celulelor, iar embrionul începe să își modifice forma, devenind mai compact;
• ziua 4: apar modificări importante ale embrionului, care se transformă în blastocist;
• ziua 5: embrionul este acum blastocist - un embrion care a atins un anumit stadiu de dezvoltare, celulele au început să se diferențieze în celule care vor forma embrionul (fătul) și celule care vor forma placenta și anexele; în acest moment, dezvoltarea embrionului în laborator este completă și este pregătit pentru transfer.

Recomandări și teste necesare preimplantare

Testarea genetică preimplantare reprezintă testarea genetică a embrionilor înainte de implantarea lor în uter. Tehnica presupune analiza unor celule extrase din embrionii obținuți prin fertilizare in vitro. Aceste teste sunt recomandate pe baza consilierii genetice, atunci când există riscul de anomalii genetice. Costurile sunt ridicate pentru această procedură și există riscul de reducere a numărului de embrioni viabili.

Tehnica constă în extragerea dintr-un embrion a câteva celule (prin biopsie), care se vor analiza în vederea depistării anomaliilor genetice. Din celulele biopsiate se izolează ADN-ul; acesta este în cantitate foarte mică, motiv pentru care, înainte de a începe analiza propriu-zisă, este multiplicat printr-o metodă numită PCR (polimerase chain reaction). Fiind o investigație, testarea genetică nu îmbunătățește rata de succes a procedurii de fertilizare, comparativ cu situaţia în care nu se face testare genetică. Selectarea embrionilor în vederea testării nu garantează că aceștia se vor implanta și nici nu exclude alte anomalii genetice care nu au fost testate.

Pentru ca rezultatul testului să fie cât mai precis, extragerea celulelor se face la un stadiu de dezvoltare embrionară destul de avansat, pentru a asigura dezvoltarea în continuare a embrionului. Se recomandă ca testarea genetică să se facă la embrionii aflați în ziua a cincea, în stadiul de blastocist. Blastociștii biopsiați sunt apoi crioprezervați pentru a aștepta rezultatul analizei genetice.

Recomandări înainte de testarea genetică:

• consiliere genetică;
• indicație de la specialist;
• testare genetică a ambilor parteneri.

Decizia de a efectua testarea genetică preimplantare este luată de cuplu împreună cu echipa medicală implicată în procedura de FIV.

Vitrificarea embrionilor

Vitrificarea embrionilor reprezintă procesul de congelare a embrionilor. Embrionii de calitate obținuți după fertilizare, care nu vor fi introduși în uterul mamei, pot fi păstrați prin congelare sau vitrificare. Aceștia sunt depozitați în azot lichid (la - 196°C) și se pot folosi ulterior pentru o nouă sarcină. Acest lucru înseamnă că pacienta nu va mai urma un nou ciclu de stimulare ovariană și recoltare de ovocite. Embrionii sunt congelați într-un ritm rapid, ei vor fi protejați de substanțe care au rol protector și care împiedică formarea de cristale de gheață, ce pot duce la distrugerea membranei celulare în procesul de dezghețare. Embrionii vitrificați și apoi decongelați au o rată de supraviețuire de 95%.

Studiile au arătat că procentul de anomalii la embrionii vitrificați nu este diferit de cel al embrionilor proaspeți.

Vitrificarea se poate realiza pentru perioade lungi de timp.

În prezent există o tehnică de crioconservare a tuturor embrionilor obținuți într-un ciclu de FIV, numit „vitrify-all”, urmând ca transferul să se realizeze într-un ciclu ulterior, când se estimează că uterul este mai receptiv pentru a primi embrionul decât după stimularea ovariană.