INTERVENȚII CHIRURGICALE

01 August 2022

Operația de micșorare a stomacului: ce presupune, beneficii, riscuri și recomandări

Operația de micșorare a stomacului: ce presupune, beneficii, riscuri și recomandăriOperațiile pentru micșorarea stomacului trebuie efectuate numai la recomandarea medicului specialist, pentru persoanele care suferă de obezitate și în cazul în care dietele sau alte modalități pentru pierderea în greutate nu au avut rezultatele dorite.

Află din articolul de mai jos ce presupun operațiile pentru micșorarea stomacului și care este regimul alimentar recomandat în urma intervenției chirurgicale.

Tipuri de operații de micșorare de stomac

Cele mai eficiente intervenții medicale pentru chirurgia obezității (chirurgia bariatrică) sunt inelul gastric (Gastric Banding), gastrectomia longitudinală (Gastric Sleeve) și Gastric Bypass.

Află mai jos ce presupune fiecare dintre aceste tipuri de operații pentru micșorarea stomacului:

Gastric Banding - Micșorare de stomac cu inel gastric

Este o metodă de micșorare a stomacului, cu indicații limitate în prezent , fiind cunoscută și sub numele de Gastric Banding. Operația este efectuată laparoscopic și implică montarea unui inel gastric din silicon care poate fi reglat ulterior, astfel încât stomacul este împărțit în două porțiuni cu dimensiuni inegale. Prima porțiune este mai mică și va comunica cu restul stomacului numai prin canalul format de inel.

Cu cât va fi mai strâns inelul în jurul stomacului, cu atât va fi mai limitată trecerea alimentelor. După două luni de la intervenție, inelul poate fi ajustat, în funcție de ritmul în care are loc scăderea în greutate.

Spitalizarea în urma operației de micșorare a stomacului cu inel gastric durează numai 24 de ore, iar recuperarea este rapidă, fără dureri. Deoarece este o tehnică reversibilă, care nu presupune tăierea stomacului, inelul poate fi îndepărtat, iar stomacul poate să revină la forma inițială. În urmă acestei intervenții, poate fi îndepărtat până la jumătate din excesul ponderal.

Gastric Sleeve - Gastrectomia longitudinală

Operația de micșorare a stomacului, cunoscută și sub numele de gastrectomie longitudinală sau Gastric Sleeve, este cea mai utilizată procedură din chirurgia obezității. Prin această operație este eliminat aproximativ 80% din stomac, corespunzător marii curburi, zona în care se află centrii foamei și de unde se secretă hormonul apetitului numit „grelina”.

În urma operației, va rămâne doar un tub cu un volum cuprins între 80-100 ml. Scopul intervenției este, pe de-o parte, acela de a reduce apetitul și cantitatea de alimente ingerată, iar pe de alta parte, acela de a induce mai rapid senzația de sațietate.

Excesul ponderal poate fi redus cu până la 70% în primul an de la intervenție, iar spitalizarea durează 48-72 de ore.

După operație este necesar controlul periodic la 3, 6 și 12 luni, pentru a monitoriza scăderea ponderală și a corecta eventualele dezechilibre ale cantităților de vitamine care pot să apară.

Gastric Bypass - Operația de micșorare a stomacului

Această operație este recomandată, în prezent, persoanelor care suferă de obezitate morbidă cu IMC între 40 și 50, de boala de reflux gastro-esofagian, tulburări de alimentație sau diabet zaharat decompensat.

Gastric Bypass presupune crearea unui rezervor gastric, de aproximativ 35-40 ml, prin izolarea completă a unei porțiuni din stomac. Acest rezervor va fi apoi conectat la intestinul subțire, la o distanță prestabilită, astfel încât alimentele vor ajunge în contact cu sucurile gastric duodenal, pancreatic și cu bila cât mai târziu. Scopul este reducerea drastică a absorbției de zaharuri și grăsimi în organism. Este o intervenție cu rol restrictiv, de a reduce cantitatea de alimente ingerată și cu rol metabolic, prin scăderea absorbției grăsimilor și zaharurilor.

Spitalizarea în urma operației Gastric Bypass durează 48-72 de ore, iar excesul ponderal poate fi redus cu până la 80%.

Când poate fi efectuată operația de micșorare a stomacului

Când poate fi efectuată operația de micșorare a stomacului

Operația pentru micșorarea stomacului este recomandată numai în anumite condiții și în urma unor consultații interclinice și investigații amănunțite de către medici specialiști din mai multe domenii. Aspectele importante în urma cărora este stabilită necesitatea unei operații de micșorare a stomacului sunt următoarele:

  • indicele de masă corporală (IMC) - acest indice este calculat în funcție de înălțimea și greutatea fiecărei persoane. Pentru a avea indicație de micșorare a stomacului prin diferitele procedee chirurgicale, pacienții trebuie să aibă un IMC peste 40, indicator al obezității morbide. De asemenea, mai pot beneficia de aceste operații și pacienții cu IMC cuprins între 35 și 40 (obezitate severă), când prezintă asociat dislipidemie, hipertensiune arterială sau sindrom metabolic, precum și cei cu IMC între 30 și 35, când au asociat diabet zaharat de tip 2;
  • alte metode utilizate pentru a pierde în greutate au eșuat - operația pentru micșorarea stomacului trebuie luată în calcul numai dacă alte metode de slăbire au eșuat și nu este recomandată, de regulă, ca primă variantă pentru slăbire. Capacitatea de a scădea în greutate, chiar și limitat, prin regim alimentar, va crește eficiența unei proceduri de micșorare  a stomacului pe viitor;
  • prezența altor boli asociate obezității - obezitatea poate provoca și alte afecțiuni precum diabetul zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, dislipidemii sau asocierea dintre acestea sub forma sindromului metabolic. În aceste cazuri poate fi recomandată intervenția chirurgicală pentru micșorarea stomacului.

Care sunt beneficiile operației de micșorare a stomacului

În urma operației de micșorare a stomacului există multiple beneficii care vor ajuta la creșterea stării de bine a pacienților și la ameliorarea problemelor de sănătate asociate. Iată care sunt aceste beneficii:

  • reducerea semnificativă în greutate - în funcție de tipul de intervenție chirurgicală, reducerea excesului ponderal poate varia între 40% și 60% în primul an de la operație și poate ajunge până la 80% în următorii 5 ani. În prima lună după operație se pot pierde între 7 și 12 kg, iar în următoarele luni se pierd în medie 5 - 8 kg lunar. Totodată, pot exista și perioade de stagnare. Prin ajustarea aportului alimentar, aceste perioade vor fi urmate din nou de scăderi în greutate;
  • reducerea riscurilor de boli grave sau ameliorarea acestora până la vindecare - afecțiunile asociate obezității, precum diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, dislipidemiile și bolile cardiovasculare pot fi prevenite sau sunt ameliorate după operație, ceea ce înseamnă că, pe lângă reducerea greutății, starea de sănătate va fi îmbunătățită semnificativ.

Sarcina este posibilă după operația de micșorare a stomacului după aproximativ 12 - 18 luni de la intervenție, după ce pacienta ajunge la greutatea dorită și are o alimentație diversificată. Este recomandată însă o monitorizare atentă a deficitelor nutriționale de către medicul specialist, înainte și în timpul sarcinii. Deoarece scade cantitatea de alimente consumate după operație, aportul de nutrienți va fi redus, motiv pentru care este necesară administrarea de multivitamine, calciu și fier.

Riscurile și dezavantajele operației de micșorare a stomacului

Riscurile și dezavantajele operației de micșorare a stomacului

În cazul în care nu sunt respectate indicațiile medicului pot să apară complicații în urma intervenției chirugicale pentru micșorarea stomacului. În plus, este important să fie respectate câteva aspecte importante cu privire la dieta alimentară care ajută la vindecarea rapidă a stomacului.

Complicații care pot să apară după intervenția chirurgicală

În urma intervenției chirurgicale de micșorare a stomacului pot să apară complicații chirurgicale și nonchirurgicale, descrise în tratatele de specialitate. Nerespectarea indicațiilor terapeutice și de dietă alimentară ale medicului curant poate crește riscul apariției complicațiilor. Vindecarea rapidă a stomacului operat este facilitată de reluarea progresivă, dar graduală a alimentației, precum și de administrarea medicației prokinetice.

Complicațiile după operațiile de micșorare a stomacului pot fi precoce, în primele 24-72 de ore sau tardive, de regulă după 7 zile. Acestea pot fi:

  • sângerare internă sau hematomul perigastric - poate apărea în primele ore după operațiile de micșorare a stomacului. Simptomele includ hipotensiune, paloare, creșterea ritmului cardiac, respirații frecvente, urinare redusă (oligurie). Poate necesita reintervenție chirurgicală laparoscopică;
  • fistulă gastrică - apariția unui orificiu pe esofagul terminal sau pe porțiunea superioară a suturii gastrice prin care conținutul acid gastric se revarsă în afară stomacului, în cavitatea abdominală. Poate determina inițial o peritonită locală chimică și, ulterior, bacteriană. Ulterior, peritonita se poate generaliza cu riscul răspândirii infecției în organism. Simptomele includ dureri în regiunea stomacului sau în întregul abdomen, febră, vărsături, respirații frecvente, scăderea tensiunii arteriale, dificultăți în respirație. Este o complicație ce necesită obligatoriu intervenție pe cale endoscopică sau laparoscopică;
  • apariția cheagurilor de sânge (tromboze venoase) - atât în abdomen, cât și la nivelul picioarelor, după perioade prelungite cu puțină mișcare sau a ingestiei reduse de lichide. Pentru a preveni tromboza venoasă se face profilaxie cu injecții subcutanate cu anticoagulante înainte și după operație;
  • alte complicații - infecții la nivelul plăgilor, grețuri, vărsături, anemie, constipație, gastrită, ulcer gastric sau, mai târziu, stenoză gastrică (golirea cu dificultate a stomacului în intestin).

Aspectul inestetic – surplusul de piele

În urma scăderii masive în greutate poate să apară surplusul de piele în jurul abdomenului, pe coapse, mâini și fese, din cauza dispariției țesutului gras și a faptului că pielea își pierde elasticitatea. Totodată, excesul de piele poate împiedica efectuarea unei igiene corespunzătoare, iar, în timp, pot să apară infecții și dermatite între pliurile de piele. Pot fi necesare intervenții chirurgicale de corectare a excesului de piele.

Dieta impusă după operația de micșorare de stomac

După operația de micșorare a stomacului este recomandat să fie ținută o dietă specială, în primele 3 luni, împărțită în 4 etape distincte:

  1. În primele 3-4 săptămâni, dieta se bazează pe lichide (apă, supe, ceaiuri, zeamă de compot) cu aport proteic de 50-70 g pe zi;
  2. În următoarea lună, dieta rămâne bazată pe lichide și pot fi consumate lichide cu aport caloric mai mare. Lichidele trebuie băute încet, cu înghițituri mici și cu pauze între înghițituri;
  3. În luna a treia după operație, dieta este formată din mâncare pasată (mixuri sau piureuri) cu conținut scăzut în zahăr și grăsimi, dar bogată în proteine. Lichidele se beau între mese;
  4. Din luna a patra de la operația de micșorare a stomacului pot fi consumate alimente solide ca înainte de intervenție. Alimentele trebuie consumate cu moderație, mestecate bine și încet. Mâncatul rapid poate provoca vărsături, greață, stări de amețeală. Când mănânci, rezervă-ți cel puțin 30 minute pentru masă și așteaptă între 30 și 45 de minute după masă ca să poți bea lichide;

Scopul dietei după operația de micșorare a stomacului este ca stomacul să aibă timp să se vindece, să se acomodeze cu noul regim și cantitățile reduse de alimente care vor fi consumate.

În plus, trebuie evitate medicamentele precum acidul acetilsalicilic, medicamentele antiinflamatorii sau corticosteroizi care pot avea efecte toxice asupra stomacului. Este recomandat să apelezi la medicul specialist înainte de a începe orice tratament.



Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.