Publicat la: 
28/11/2018

Cand ajung la chirurg, pacientii intreaba cel mai des ''de unde apare cancerul colorectal?''. Desi nu exista o cauza clara, sunt multi factori favorizanti care depind de vointa noastra prin care il putem preveni. Marian Radu-Corneliu, medic primar chirurgie generala in spitalul Life Memorial Hospital MedLife, Bucuresti, explica intr-un interviu care sunt alimentele pe care trebuie sa le evitam si ce optiuni de tratament are pacientul dupa diagnostic.

Dr. Marian Radu-Corneliu:  As putea incepe cu o afirmatie simpla: In anul 2018, cancerul colorectal poate fi invins.

De unde apare cancerul colorectal?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Nu exista un factor clar care sa determine aparitia cancerului colorectal. Exista foarte multi factori favorizanti. Exista factori favorizanti pe care ii putem influenta noi, exista factori favorizanti care nu depind de vointa noastra. Din cei care nu depind de vointa noastra as putea aminti istoricul familial de cancere digestive, de cancere colorectale, istoric personal de cancere colorectale. Exista niste boli cu transmitere genetica care reprezinta factori de risc pentru cancerul colorectal, cum ar fi sindromul Lynch sau polipoza familiala. Exista istoric de radioterapie in antecedente pentru alte tipuri de cancer.

Factorii pe care insa noi ii putem controla sunt cei mai importanti pentru ca depind de noi. Ei sunt legati in primul rând de alimentatie. Alimentatia care trebuie sa fie bogata in fibre, care trebuie sa fie saraca in grasimi si mai saraca in carne rosie, mai ales carne rosie inalt procesata. Este vorba de prajeli, este vorba de afumaturi, de carne foarte sarata.

Alti factori pe care ii putem influenta direct sunt legati de obezitate, de efortul, de miscarea fizica pe care o putem face in fiecare zi. Sunt legati de controlul diabetului. Persoanele care au diabet se considera ca sunt predispuse spre a face un cancer colorectal. Am putea deasemenea aminti fumatul. Fumatul este un factor de risc pentru aparitia acestui tip de cancer, iar consumul excesiv de alcool este considerat semnificativ statistic, ca fiind responsabil de o parte din cazurile de cancer colorectal.

Tipurile de tratament si chirurgia cancerului de colon - ce optiuni are pacientul dupa diagnosticul de cancer colorectal?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Ce se intâmpla? Cancerul colorectal are e secventa de tratament standard, atât in România, cât si in toate tarile civilizate. Este un tratament complex, care intotdeauna incepe sau aproape intotdeauna incepe cu chirurgia, cu exceptia cancerului de rect, in care initierea tratamentului o face radioterapia si cu o mica secventa de chimioterapie de pregatire. Operatiile care se fac sunt operatii standard, constau in anumite tipuri de colectomii: hemicolectomia dreapta, hemicolectomia stânga, colectomii intermediare.

Sunt operatii care in toata lumea se fac la fel. Implica niste principii foarte stricte de chirurgie oncologica, care includ abordul vascular initial, intotdeauna se intrerup vasele de sânge la origine inainte de a incepe orice procedura in interiorul abdomenului, pentru a preveni plecarea celulelor din tumora mama catre alte locuri din organism. Operatiile toate presupun o limfadenectomie completa, adica extirparea tuturor ganglionilor care sunt legati de formatiunea tumorala.

Operatie deschisa sau pe cale laparoscopica?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Odata sunt operatiile deschise care se fac cu ajutorul chirurgiei clasice, cu abdomen deschis si exista operatii laparoscopice. In ultimii mai mult de 10 ani, mare parte din operatiile de cancer de colon le putem face pe cale laparoscopica. Rezultatele pe termen lung sunt aceleasi. Nu exista o diferenta semnificativa statistic intre operatiile pe care le facem pe cale deschisa si operatiile laparoscopice. Laparoscopia, in schimb, scade foarte mult timpul de recuperare, este mult mai mica suferinta pacientului in spital, este mult mai rapida reintegrarea intr-o viata normala. Calitatea vietii dupa operatiile de cancer de colon este buna pentru ca ce ne dorim de la pacientii nostri? Odata sa incercam, pe cât posibil, sa ii vindecam de cancer, in al doilea rând sa aiba o viata de calitate, dupa ce se termina tratamentul.

Tipul de tratament chirurgical este personalizat pentru fiecare pacient in parte. In cazul in care depistam cancere colorectale in stadii precoce, operatia laparoscopica este posibila. in cazul in care tumorile ajung la dimensiuni foarte mari, atunci laparoscopia isi pierde din valoare, datorita unor motive tehnice. Nu putem manipula in interiorul abdomenului cu instrumentele de laparoscopie segmentele digestive pe care vrem sa le scoatem. Ce este important de stiut este ca indicatia chirurgicala este personalizata pentru fiecare pacient in parte. Sunt operatii standard, dar tipul de indicatie este tipica pentru fiecare pacient.

Unde ne operam?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Chirurgia oncologica care se adreseaza cancerelor este bine sa fie facuta in centre in care se opereaza des acest tip de patologie. De ce? Pentru ca chirurgul si personalul sunt pregatiti si personalul de ingrijire este familiarizat cu acest tip de patologie. Necesita o ingrijire speciala, o dieta speciala dupa operatie. Rezultatele pe termen lung sunt legate de actul chirurgical propriu zis care trebuie sa aiba o acuratete maxima, trebuie existe o cât mai mica pierdere de sânge. Cu cât un act chirurgical este facut cu acuratete, cu atât evolutia post operatorie este mai buna. Calitatea ingrijirilor post operatorii face diferenta dintre o evolutie post operatorie grea si o evolutie post operatorie usoara. Acele masuri de nursing, terapia durerii, toate contribuie pozitiv la o recuperare cât mai rapida a pacientilor nostri.

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Chirurgie generala

  •  
  • 1 of 20

Articole similare

Infectia cu HPV este a treia in topul bolilor cu transmitere sexuala. Cristiana Vilcan, medic primar obstetrica ginecologie, Hyperclinica MedLife Favorit, explica simptomele, transmiterea si preventia si cand infectia cu HPV se transforma in cancer de col uterin. HPV este un virus dintr-un grup mai mare de virusi, peste 100 de tipuri, dar pe noi...
Screening pentru cancerul tiroidian / Foto: Reuters Progresele facute de medicina moderna in tratarea cancerului au drept rezultat o rata crescuta a supravietuirii. Cercetarile merg, in general, pe doua directii: detectare in faza incipienta si dezvoltarea unor terapii eficiente si cat mai putin toxice. Datorita acestora boala e identificata in...
Melanomul este un tip de cancer de piele care se poate raspandi si la alte organe. Cel mai comun semn este aparitia unor noi alunite, sau modificarea celor deja existente. Poate sa apara in orice loc, dar cele mai comune zone sunt spatele, in cazul barbatilor si picioarele, in cazul femeilor. Cel mai rar apar in zonele care nu sunt expuse la soare...
Oamenii de stiinta de la Institutul de Cancer Dana-Farberau conceput un test de sange capabil sa detecteze si sa localizeze peste 20 de tipuri de cancer cu grad ridicat de precizie. Testul a detectat modele de metilare asociate cu cancerul din ADN-ul liber circulant din sange.  Un nou test de sange, care inca este in proces de dezvoltare, ar putea...
Activarea celulelor T la nivelul tumorilor elimina metastaza,conform raportului cercetatorilor de la Stanford University School of Medicine in urma unui experiment realizat recent pe soarecii de laborator. Urmatorul pas il reprezinta testarea eficientei vaccinului anticancer in studiile clinice la care participa pacientii care sufera de limfom,...