Cardiologie

25 Aprilie 2022

Când ar trebui să ne îngrijoreze înțepăturile la inimă?

Când ar trebui să ne îngrijoreze înțepăturile la inimă?

Înțepăturile la inimă reprezintă un simptom care poate, în cel mai bun caz, să îngrijoreze pacientul, dar de cele mai multe ori acesta intră în panică pentru că înțepăturile sunt puse în relație cu o afecțiune cardiacă.

Vestea bună este aceea că aceste înțepături sunt, de cele mai multe ori, inofensive. Chiar și așa, este indicat ca, în cazul în care aceste înțepături se manifestă, să mergeți la un consult medical pentru ca medicul specialist să stabilească un diagnostic și, eventual, o strategie terapeutică.

Când spunem durere în piept ne referim, de fapt, la durerea toracică anterioară, iar acesta este un simptom care este specific multor afecțiuni, inclusiv celor cardiace. Poate fi vorba, însă, și de afecțiuni ale plămânilor, esofagului, coastelor sau nervilor intercostali.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că nu trebuie ca afecțiunea care cauzează înțepăturile să fie neapărat cardiacă pentru a pune viața pacientului în pericol.

Cum se manifestă înțepăturile la inimă

Înțepăturile la inimă pot diferi în funcție de intensitate, durată și localizare. Pot fi sub forma unui ușor disconfort, o jenă continuă, ușoară sau moderată. Pot fi sub forma unui disconfort mai supărător, ca o senzație de strivire, presiune sau junghi.

Ce este specific acestor înțepături este faptul că în unele cazuri se resimt în partea superioară a abdomenului, dar sunt cazuri când pot ajunge și până la mandibulă sau la nivelul spatelui, brațelor, umerilor. În aceste cazuri se spune că durerea radiază.

Alte simptome care pot însoți înțepăturile la inimă

În mod evident, înțepăturile la inimă reprezintă un simptom. Sunt și alte simptome asociate înțepăturilor, iar acestea reprezintă un semn al agravării unei boli. Iată care sunt simptomele grave care pot fi asociate cu o durere de inimă:

  • Durere profundă care se resimte ca o apăsare, presiune;
  • Durere care iradiază în spate, gât, maxilare, umeri sau chiar în brațe;
  • Durere care durează mai mult decât un puseu și care se acutizează;
  • Durere însoțită de alte manifestări, precum: transpirații, slăbiciune, amețeli, dificultate la respirație, greață, palpitații.

Atunci când apar asemenea manifestări asociate, pacientul sau cineva din apropiere trebuie să solicite serviciile de urgență, pentru că este foarte posibil să fie vorba despre:

  • Infarct miocardic;
  • Embolie pulmonară;
  • Pericardită;
  • Miocardită;
  • Disecție de aortă.

Posibile cauze ale înțepăturilor la inimă

Posibile cauze ale înțepăturilor la inimă

Există numeroase cauze ale înțepăturilor la inimă:

  • Boli coronariene: este vorba despre angina pectorală. Se produce un blocaj la nivelul vaselor de sânge ale inimii, blocaj care reduce fluxul de sânge și aportul de oxigen către mușchiul inimii. Acest lucru duce la înțepături cardiace și la durere toracică. Angina pectorală este un simptom al bolilor cardiace, dar nu provoacă leziuni permanente ale inimii. Pe de altă parte, angina pectorală este un semnal important pentru pacient, un avertisment că acesta prezintă risc de producere a unui atac de cord. Angina pectorală poate fi declanșată de stres, emoții puternice, exerciții fizice intense.
  • Infarct miocardic: dacă se produce un infarct miocardic, fluxul sanguin se reduce considerabil, ceea ce duce la moartea celulelor musculare cardiace. Infarctul miocardic este însoțit de o durere mai severă care este localizată în centrul sau în stânga pieptului. Acest disconfort nu trece cu odihnă. Infarctul miocardic poate fi prevenit.
  • Boală de reflux gastroesofagian: poate fi o altă cauză a înțepăturilor în inimă. În plus, pot apărea și alte manifestări, precum: senzația de regurgitare a alimentelor, senzația de acru în gură. Boala de reflux gastroesofagian poate fi declanșată de obezitate, fumat, dietă cu alimente grase sau sarcină.
  • Prolaps de valvă mitrală: valva mitrală acționează ca o supapă. În unele cazuri, aceasta nu se închide foarte bine. Pe lângă înțepăturile de inimă pot apărea și simptome asociate, precum: dureri în piept, palpitații, amețeală.
  • Pleurezie: este o inflamație a mucoasei plămânilor care se manifestă printr-un disconfort accentuat în zona inimii, mai ales atunci când pacientul strănută, tușește sau respiră adânc.
  • Pneumonie: poate provoca înțepături scurte în zona inimii, resimțite mai mult ca o durere toracică profundă. Alte simptome sunt: dureri toracice, febră, frisoane, tuse.
  • Pancreatită: dacă înțepăturile în piept apar mai ales în poziția culcat, atunci cauza este foarte probabil pancreatita. Pancreatita este o afecțiune care necesită diagnostic rapid și tratament adecvat.
  • Anxietatea sau atacul de panică sunt alte probabile cauze ale înțepăturilor la inimă. Specific anxietății este faptul că pacientul nu inhalează suficient aer, ceea ce sporește starea de stres și panica. Pot apărea și alte manifestări, precum: dificultăți de respirație, palpitații, amețeli, senzație de greață. Anxietatea trebuie tratată, altfel este posibil ca pacientul să ajungă la depresie.
  • Anomalii cardiace congenitale: sunt o consecință a faptului că inima nu s-a dezvoltat corect în perioada intrauterină. Aceste anomalii variază ca manifestare și simptome.

Literatura medicală menționează și factorii de risc importanți care pot duce la înțepături în inimă:

  • Diabetul;
  • Fumatul;
  • Obezitatea;
  • Nivelul ridicat de colesterol.

Multe dintre afecțiunile care pot declanșa înțepăturile la inimă se pot trata ușor, dar altele sunt afecțiuni severe care sunt considerate urgențe medicale și trebuie intervenit imediat pentru salvarea vieții pacientului.

Afecțiuni care pun viața în pericol

Afecțiuni care pot pune viața în pericol dacă nu sunt diagnosticate la timp

  • Angină pectorală;
  • Pericardită;
  • Miocardită;
  • Pneumotorax;
  • Pneumonie;
  • Pancreatită;
  • Cancer pulmonar.

Afecțiuni care nu pun viața în pericol

  • Boala de reflux gastroesofagian;
  • Esofagita;
  • Ulcerul peptic;
  • Artrita reumatoidă;
  • Pancreatita;
  • Atacul de panică;
  • Depresia;
  • Anxietatea.

Când trebuie să te îngrijorezi în cazul unei înțepături la inimă

În cazul înțepăturilor la inimă trebuie intervenit de urgență dacă disconfortul:

  • Apare în urma unor exerciții fizice;
  • Durează perioade îndelungate;
  • Se agravează;
  • Este însoțit de alte simptome precum stare de leșin, dificultate respiratorie, instabilitate, pierdere de echilibru.

În astfel de cazuri trebuie mers de urgență la cardiolog, unde un medic specialist va consulta și evalua pacientul în baza unor teste, precum:

  • Electrocardiogramă;
  • Ecocardiografie;
  • Radiografie toracică;
  • Test de stres;
  • Holter ECG.

Semnele unui infarct

Infarctul miocardic are loc atunci când fluxul sanguin (oxigen și nutrienți) care alimentează o parte a inimii este întrerupt, astfel încât inima nu mai are acces la oxigenul care o ajuta să funcționeze normal. Afecțiunea se numește „ischemie miocardică”.

Dacă țesutul cardiac a fost privat de oxigen mai mult timp, atunci el moare. În general, se ajunge la moartea țesutului cardiac în decurs de câteva ore, de aceea trebuie ca persoanele care sunt susceptibile de infarct să ajungă cât mai rapid la medic.

Există anumite semne care pot indica un posibil infarct miocardic:

  • Durerea în piept (angină);
  • Senzația de presiune toracică;
  • Dificultățile respiratorii;
  • Durerea în spate;
  • Durerea la nivelul maxilarului;
  • Transpirația;
  • Senzația de greață;
  • Vărsăturile;
  • Anxietatea;
  • Tusea;
  • Amețeala;
  • Intensificarea ritmului cardiac.

Măsuri de prim ajutor

În cazul unui infarct miocardic, pacientul necesită intervenție medicală de urgență. Până la sosirea ambulanței și a ajutorului specializat, cei din jurul pacientului pot lua câteva măsuri:

  • I se administrează pacientului o aspirină, dacă acesta nu are alergie la aspirină.
  • Dacă pacientul se trata cu nitroglicerină, atunci i se poate administra o pastilă. Nu se administrează nimănui nitroglicerină dacă nu are o recomandare medicală.
  • În cazul în care pacientul este inconștient, se începe masajul cardiac. Dacă nu se cunosc regulile, se pot cere indicații de la serviciul de urgență până ajunge echipajul. Se recomandă 100-120 de compresii pe piept pe minut.

Cum se face masajul cardiac

Se plasează ambele mâini în mijlocul pieptului și se apasă cu putere, astfel încât pieptul să se miște câțiva centimetri. Apoi:

  • Se lasă pieptul să se relaxeze, adică să ajungă în poziția inițială;
  • Se repetă procesul de apăsare-relaxare, de preferat de 2 ori pe secundă;
  • Nu se întrerupe masajul cardiac nici dacă pacientul pare că și-a revenit;
  • Se continuă până la sosirea echipajului de urgență.

Ce nu trebuie să facă persoana care a suferit un infarct

  • Nu trebuie să plece la spital singură, pentru că starea se poate deteriora pe drum;
  • Pacientul nu trebuie lăsat nesupravegheat;
  • Nu se așteaptă dispariția simptomelor;
  • Nu se administrează medicamente care nu au fost prescrise pacientului de către medicul cardiolog.

Diagnosticarea problemelor cardiace în cazul înțepăturii la inimă

Diagnosticarea problemelor cardiace în cazul înțepăturii la inimă

Cel mai probabil, medicul cardiolog va pune pacientului întrebări despre istoricul medical: ce tratamente urmează, care este diagnosticul cardiac anterior, dacă prezintă factori de risc pentru boala arterială coronariană sau embolism pulmonar, dacă prezintă factori de risc pentru angină pectorală (istoric familial, fumat, obezitate, colesterol crescut, hipertensiune arterială, diabet).

Este posibil ca medicul cardiolog să nu pună diagnosticul în urma anamnezei, ci să solicite și investigații suplimentare. Cele mai importante sunt: EKG, ecografia cardiacă, puls-oximetria.

EKG

În general, medicul specialist efectuează un consult clinic. Dacă în urma controlului sesizează zgomote sau modificări, indiferent de natura lor, solicită efectuarea unei electrocardiograme (EKG). Dacă și în urma EKG-ului se înregistrează modificări ale ritmului inimii, cardiologul solicită efectuarea unei ecocardiografii sau măsurarea saturației în oxigen din sânge.

Ecografie cardiacă

Ecografia inimii ajută la investigarea și măsurarea cavităților inimii, dar și la frecvența fluxurilor de sânge. Ecografia cardiacă este o evaluare minimă a oricărui pacient care acuză dureri toracice sau înțepături la inimă.

Puls-oximetrie

Puls-oximetria presupune măsurarea saturației în oxigen din sânge. Această măsurătoare se face cu ajutorul unui senzor plasat la nivelul degetului.

Importanța consultației cardiologice periodice

Bolile cardiace se tratează dacă sunt investigate și diagnosticate din timp. De aceea, este nevoie ca pacienții să se prezinte la medic în cazul în care se ivesc semne de alarmă, precum:

  • O durere intensă care apare brusc și nu se ameliorează sau chiar se amplifică;
  • Un disconfort care se simte ca o gheară, apăsare, strângere, presiune;
  • O iradiere a durerii spre baza gâtului, mandibulă, umeri, brațe sau partea superioară a spatelui;
  • Manifestări asociate, precum: transpirații, atac de panică, dispnee (dificultate respiratorie), palpitații (bătăi neregulate ale inimii), greață, amețeli, slăbiciune.

Înțepăturile la inimă care durează câteva secunde și trec de la sine nu reprezintă un pericol. Cu toate acestea, trebuie identificată cauza disconfortului, prin urmare se recomandă controlul cardiologic. Persoanele care au înțepături cardiace sau orice fel de disconfort toracic de mai mult timp, trebuie să consulte un medic cât mai repede.

Este nevoie de un consult medical în următoarele cazuri:

  • Pacientul are febră și tușește;
  • Pacientul prezintă un disconfort toracic sever/intermitent;
  • Pacientul prezintă dificultăți la înghițire;
  • Disconfortul durează de 3-5 zile.

Manifestările unor probleme medicale diferă de la pacient la pacient. Nu ezitați să mergeți la medicul de familie sau la medicul specialist pentru consult și tratament, ori de câte ori aveți o problemă de sănătate.

 

Bibliografie

  1. Heart. “Chest Pain: 3 Signs It’s Not a Heart Attack and Possible Causes.” Cleveland Clinic, Cleveland Clinic, 3 Sept. 2021, https://health.clevelandclinic.org
  2. Iftikhar, Noreen. “Sudden, Sharp Chest Pain That Goes Away: What Is It?” Healthline, Healthline Media, 15 Apr. 2019, www.healthline.com/
  3. “Angina (Chest Pain).” Www.heart.org, 14 Dec. 2017, www.heart.org
  4. NHS Choices. Chest Pain. 2022, www.nhs.uk/conditions/chest-pain
  5. Stuart, Annie. “What’s Causing My Chest Pain?” WebMD, WebMD, 17 Mar. 2010, www.webmd.com
  6. “Chest Pain - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2021, www.mayoclinic.org



Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.