Publicat la: 
11/04/2019

Cercetatorii au descoperit, printr-un nou studiu, ca compozitia laptelui matern difera intre mamele cu o greutate normala si mamele supraponderale si ca variatiile metabolitilor, gasiti in laptele matern, sunt posibili factori de risc pentru obezitatea infantila, potrivit eurekalert.org.

”Se stia deja ca obezitatea materna este unul dintre cei mai puternici predictori ai obezitatii infantile. Obezitatea infantila creste riscul diabetului de tip 2, dar si al altor complicatii de sanatate. Scopul nostru este sa identificam cei mai timpurii factori de risc care prezic obezitatea la copii. Stim ca unul dintre acesti factori este expunerea nutritionala in perioada postnatala”, explica Elvira Isganaitis, endocrinolog.

In colaborare cu specialistii de la Universitatea Oklahoma Health Science Center si de la Universitatea Minnesota, cercetatorii au analizat continutul laptelui matern si au masurat corpul copiilor (grasime si muschi) la o luna si la sase luni. La studiu au participat 35 de perechi mama-copil. Mamele au fost clasificate in functie de indicele de masa corporala pe care il aveau inaintea sarcinii. Un indice mai mic de 25 este considerat normal, iar unul mai mare de 25 trece in categoria supraponderal/obez.

”Inainte de anul 2010, nu au existat foarte multe informatii referitoare la compozitia laptelui matern, in afara de principiile macronutrientilor de baza. Cercetarea noastra tinteste dincolo de carbohidratii simpli, de proteine si de grasimi”, spune David Fields, expert in diabetul pediatric.

Folosind progresul tehnologic al analizelor metabolomice (o tehnica folosita pe scara larga in studii, care implica moleculele mici implicate in metabolism), oamenii de stiinta au analizat concentratia a 275 de metaboliti individuali cu molecule mici din laptele matern. Scopul a fost identificarea caracteristicilor moleculare ale laptelui matern in functie de greutatea mamei si determinarea eventualelor diferente, in functie de greutatea copilului in primele luni de viata.

La varsta de o luna, s-au gasit 10 metaboliti care diferentiaza mamele supraponderale de cele cu o greutate normala. Dintre acestia, patru au fost identificati drept derivati nucleotidici si trei drept oligozaharide, care pot modifica microbiota intestinala. La varsta de sase luni, 20 de metaboliti au fost diferiti, in functie de greutatea mamei. In plus, adenina laptelui, in cazul mamelor obeze, a fost asociata cu cresterea in greutate a sugarilor.

Chiar daca diferentele, privind compozitia laptelui intre mamele cu o greutate si cele obeze, au fost modeste (10 la o luna si 20 la sase luni, din 275), este primul studiu care aprofundeaza acest subiect.

”Descoperirile noastre sugereaza ca un amestec specific de factori ar putea deveni obiective terapeutice pentru imbunatatirea laptelui matern si pentru protejarea copiilor impotriva obezitatii”, spune Isganaitis.

Aceasta cercetare sugereaza ca starea de sanatate a mamei poate influenta laptele matern, care, la randul sau, are un impact asupra copilului. Prin identificarea si profilarea moleculelor care difera intre mamele cu o greutate normala si cele supraponderale, specialistii pot sa conceapa tehnici noi pentru imbunatatirea calitatii laptelui si pentru prevenirea obezitatii infantile.

”Alaptarea este benefica atat pentru mama, cat si pentru copil. In cele din urma, am dori sa identificam caile metabolice care fac laptele matern sa fie benefic pentru sanatatea copiilor”, concluzioneaza Isganaitis.

Sursa: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2019-04/jdc-bma041019.php

Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Diabet si nutritie pediatrica, Pediatrie

Medic Primar,...

Articole similare

Bebelusii vor putea fi creati, peste cel mult doi ani, din celule prelevate de la doi adulti de acelasi sex, permitand astfel cuplurilor homosexuale sa aiba proprii lor copii biologici, informeaza slate.fr. Cercetatorii de la Universitatea Cambridge au demonstrat pentru prima data ca este posibil sa se obtina celule de ovocite si spermatice...
Maladia Alzheimer/ Foto: MorgueFile.com Utilizarea pe termen lung a unor somnifere sau medicamente impotriva anxietatii din familia benzodiazepinelor (tranchilizante minore) poate creste semnificativ riscul de a dezvolta maladia Alzheimer, potrivit unui studiu franco-canadian publicat miercuri, informeaza agentia AFP, citata de Agerpres....
Invatarea unei a doua limbi poate avea un efect pozitiv asupra creierului, chiar daca aceasta are loc la maturitate, sustine un studiu realizat de Universitatea din Edinburgh si preluat de BBC.In cadrul unui studiu care a inclus 262 de persoane din Edinburgh, cercetatorii au descoperit ca inteligenta, cititul si fluenta verbala s-au...
Un nou test rapid pentru detectarea tuberculozei permite o diagnosticare mai buna a acestei maladii si identificarea tratamentului corespunzator, potrivit rezultatelor unui studiu publicat luni in revista medicala britanica The Lancet, potrivit Mediafax. Numit Xpert MTB/RIF, noul test de diagnoza permite detectarea bacilului Koch, care provoaca...
O alaptare intre trei si 12 luni ar reduce considerabil riscul dezvoltarii unor inflamatii cronice, asociate cu boli cardiovasculare la varsta adulta, se arata intr-un studiu preluat de AFP. Studiind circa 7.000 de persoane, cercetatorii americani au descoperit o legatura "semnificativa" intre alaptarea de scurta durata sau greutatea mica la...