Psihologie

24 Iunie 2011

Care sunt cauzele si ce medicamente provoaca depresia?

Care sunt cauzele si ce medicamente provoaca depresia?

Depresia este o boala complexa / Foto: Photoxpress.com

V-ati intrebat vreodata ce anume cauzeaza depresia clinica? Depresia este o boala complexa si survine din numeroase motive. Unele persoane devin depresive din cauza vestii ca ar putea suferi de o boala foarte grava. Altele sufera schimbari majore in viata, fapt care le poate declansa depresia. De cele mai multe ori aceasta boala nu este determinata de o singura cauza, ci survine dintr-un amestec de factori, carora li se adauga inclusiv medicamentele.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro.

Dovezi stiintifice din neurostiinte, genetica si investigatii clinice demonstreaza ca depresia este o boala a creierului. Cauzele precise ale acestei afectiuni constituie inca subiectul unei intense cercetari. Tehnologiile moderne de imagistica medicala au aratat ca, in cazul persoanelor depresive, circuitele neuronale responsabile pentru controlul starilor de spirit, gandurilor, somnului, apetitului inceteaza sa mai functioneze corespunzator, iar neurotransmitatorii pe care celulele creierului ii utilizeaza pentru a comunica sunt dezechilibrati. De cele mai multe ori este implicata o combinatie de factori genetici, cognitivi si de mediu in declansarea depresiei, scrie National Institute of Mental Health.

Care sunt cauzele depresiei?

Exista o serie de factori care pot declansa depresia, potrivit WebMD:

  • Factori biologici: Inca nu se stie precis ce fenomene au loc in creierul persoanelor care sufera de depresie. Cu toate acestea exista studii care arata ca anumite parti ale creierului inceteaza sa mai functioneze normal. Depresia ar putea si afectata si de anumite schimbari pe care le sufera neurotransmitatorii.
  • Varsta: Persoanele in varsta sunt mai predispuse la depresie. Acest fapt poate fi cauzat si de prezenta unor factori suplimentari, precum faptul ca unele dintre ele locuiesc singure si le lipseste sprijinul social.
  • Starea de sanatate: Afectiuni precum cancerul, bolile cardiovasculare, probleme cu glanda tiroida, durerile cronice etc. pot creste riscul de a dezvolta depresie.
  • Pierderea unei persoane: Tristetea cauzata de pierderea unei persoane dragi se poate transforma adesea in depresie.
  • Filonul genetic: Depresia este o boala care se poate transmite de la o generatie la alta.
  • Abuzul: Evenimente trecute care implicau un abuz fizic, sexual sau emotional pot cauza, peste ani, depresia.
  • Anumite medicamente: Spre exemplu anumite medicamente utilizate pentru a tratarea hipertensiunii.
  • Evenimente majore: Chiar si anumite evenimente pozitive precum dobandirea unui nou loc de munca, absolvirea facultatii, casatoria etc. pot conduce catre depresie. Acelasi efect il pot avea si evenimente cu un impact negativ precum divortul, pierderea locului de munca etc.
  • Probleme personale: Probleme precum izolarea sociala sau anumite dispute pot declansa, la randul lor, depresia.
  • Abuzul de anumite substante: Aprope 30% dintre persoanele care abuzeaza de anumite substante sufera de depresie clinica.

Legatura dintre biologie si depresie

Cercetatorii au descoperit diferente intre creierul persoanelor sanatoase si cel al persoanelor care sufera de depresie. De exemplu, hipocampul, o componenta a creierului vitala pentru stocarea amintirilor, pare sa fie mai mic la persoanele care sufera sau au suferit de depresie. Un hipocamp mai mic are mai putini receptori de serotonina. Serotonina este o substanta chimica din creier cu efect calmant, cunoscuta si ca neurotransmitatorul care faciliteaza comunicarea dintre celulele nervoase din creier si corp, scrie National Alliance on Mental Illness.

Cercetatorii nu cunosc motivele pentru care hipocampul este mai mic in cazul persoanelor cu depresie. Unii dintre ei au descoperit ca, in cazul persoanelor depresive, cortizolul este produs in exces. Cortizolul este un hormon natural produs in organism de catre glanda suprarenala. El ajuta organismul sa suporte mai usor stresul si micsoreaza nivelul inflamatiei. In urma investigatiilor, cercetatorii au ajuns la concluzia ca excesul de cortizol are un efect toxic asupra hipocampului. Unii experti cred ca persoanele depresive se nasc cu un hipocamp mai mic.

Pot medicamentele sa provoace depresia?

Raspunsul este "Da". La anumite persoane, medicamentele pot declansa depresia. Betablocantele, substantele opioide (codeina, morfina) etc. pot fi asociate cu depresia, in special la persoanele in varsta. Un exemplu este Accutane, medicament recomandat pentru tratarea acneei, dar despre care s-a descoperit ca favorizeaza si depresia. Acelasi lucru este valabil si pentru contraceptivele orale, medicamentele pentru hipertensiune, chiar si pentru statine, medicamente recomandare pentru tratarea colesterolului marit.

Cea mai buna cale de a evita medicamente care va pot schimba starea de spirit este sa cunoasteti pastilele care pot declansa depresia. Apoi adresati-va medicului pentru a stabili daca este posibil sa inlocuiti anumite medicamente.

Medicamente care provoaca depresia, potrivit WebMD si Asociatia Americana de Psihiatrie.
  • Corticosteroizii - grup de medicamente care reduc inflamariile si activitatea sistemului imunitar (ex. Flonase, Nasocort, Flovent, Azmacort);
  • Ciclosporina - Medicament utilizat pentru prevenirea respingerii de catre organism a organelor transplantate;
  • Dopar - tratreaza boala Parkinson;
  • Lioresal - agent de relaxare a muschilor si antispastic. Este utilizat pentru a trata scleroza multipla si leziunile coloanei vertebrale;
  • Inhibitori MAO - grup de medicamente care trateaza depresia(ex. Nardil si Parnate);
  • Ritalin - utilizat pentru tratarea deficientelor de atentie si hiperactivitatii (ADHD);
  • Inhibitori SSRI - utilizati pentru tratarea depresiei(ex. Prozac, Lexapro, Paxil);
  • Synthroid - recomandat pentru tratarea disfunctiile glandei tiroide;
  • Trihexyphenidyl (Artane) - trateaza boala Parkinson;
  • Yohimbine - trateaza impotenta;
  • Accutane - trateaza acneea severa;
  • Alcoolul
  • Antabuse - trateaza dependenta de alcool;Anticonvulsivanti - utilizati pentru controlarea crizelor epileptice (ex. Celontin si Zarontin);
  • Barbiturice - medicamente care incetinesc activitatea creierului, utilizate pentru tratarea anxietatii si prevenirea crizelor epileptice;
  • Benzodiazepine - trateaza insomnia si relaxeaza muschii (ex. Ativan, Dalmane, Halcion, Klonopin, Librium, Valium, Xanax);
  • Betablocante - tratarea bolilor cardiovasculare, inclusiv hipertensiunea, angina pectorala, aritmia, insuficienta cardiaca (ex. Lopressor, Tenormin, Coreg);
  • Bromocriptine (Parlodel) - utilizate pentru tratarea bolii Parkinson;
  • Interferon alfa - trateaza diferite tipuri de cancer, dar si hepatita B;
  • Opioidele - narcotice utilizate pentru reducerea senzatiei de durere acuta. (ex. Codeina, Morfina, Demerol, Percodan, OxyContin);
  • Statinele - medicamente utilizate pentru scaderea nivelului colesterolului si prevenirea bolilor arterelor coronariene. (ex. Mevacor, Zocor, Pravachol, Lescol, Lipitor);
  • Estrogeni - hormoni feminini utilizati pentru tratarea simptomelor menopauzei si prevenirea osteoporozei. (ex. Premarin, Prempro);
  • Zovirax - medicament folosit pentru tratarea herpesului;
  • Norplant - medicament utilizat in timpul nasterilor;
  • Antibioticele fluoroquinolone - ex. Cipro si Floxin;
  • Blocante ale canalelor de calciu - grup de medicamente care incetinesc ritmul cardiac si relaxeaza vasele de sange. Blocantele canalelor de calciu sunt utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, durerilor de la nivelul pieptului, insuficienta cardiaca congestiva, aritmii(ex. Calan, Cardizem, Tiazac, Procardia).

Autor: Cristina Bobe



Medici PSIHOLOGIE

Doctor Ciocea Olimpia Mariana
Ciocea Olimpia Mariana
Psiholog, Competenta Psihoterapie
Ciocea Olimpia Mariana
Psiholog, Competenta Psihoterapie

PL
Peters Laura-Ligia
Psiholog
Peters Laura-Ligia
Psiholog

Vezi toți medicii

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.