Pediatrie

27 Iulie 2023

Anestezie generală la copii: În ce constă și când este recomandată?

scris de

Echipa medicală MedLife

Copil mic inainte de anestezie generala

Ce este anestezia generală

Anestezia generală este o combinație de medicamente care funcționează prin întreruperea semnalelor nervoase din creierul și corpul pacientului. Este administrată înainte de efectuarea unei intervenții chirurgicale și împiedică creierul să proceseze durerea și să își amintească ce s-a întâmplat în timpul operației.

Un medic special pregătit, numit anestezist, este responsabil de administrarea anesteziei generale și are grijă de copil înainte, în timpul și după operație.

În ce constă anestezia generală?

Odată efectuat consultul în urma căruia se stabilește necesitatea unei intervenții chirurgicale pentru micul pacient și a evaluarea stării lui de sănătate prin consult pediatric și efectuarea unui set de analize de sânge necesare, urmează pregătirea pentru anestezia generală.

Pas 1

Înainte de efectuarea intervenției, părinții se întâlnesc cu medicul chirurg și anestezistul pentru pregătirea planului pentru operație care ține cont de istoricul și nevoile copilului. Cel mai des întâlnite întrebări pe care părinții le primesc înainte de o operație sunt:

  • Dacă pacientul (copilul, în cazul de față) are și alte afecțiuni medicale;
  • Dacă urmează un plan de tratament medicamentos, inclusiv medicamente fără prescripție medicală și suplimente pe bază de plante medicinale;
  • Dacă are alergii (cum ar fi la ouă, soia sau la orice medicament);
  • Dacă a avut vreodată o reacție la anestezie în timpul unei intervenții chirurgicale anterioare;
  • Dacă are astm, bronșită sau alte probleme respiratorii.

Pas 2

Echipa de medici va informa părinții cu privire la alimentația celui mic înainte de efectuarea intervenției chirurgicale. De cele mai multe ori, copilul nu trebuie să mănânce și să bea nimic altceva în afară de apă, cu aproximativ 6 ore înainte de operație. Acest lucru este influențat de faptul că anestezia generală relaxează mușchii, ceea ce poate face ca alimentele din stomac să ajungă în plămâni.

De asemenea, în funcție de fiecare caz în parte, se poate recomanda întreruperea unui tratament cu o săptămână sau chiar mai mult timp înainte de operație.

Pas 3

În ziua operației, dacă cel mic este răcit sau dacă are probleme digestive (grețuri, vărsături, diaree) trebuie să anunțați medicul. Chiar și bolile minore, cum ar fi răceala, pot cauza probleme în timpul intervenției chirurgicale la copiii mici. Echipa medicală trebuie să fie informată în legătură cu aceste modificări ale stării de sănătate a copilului, iar dacă sunt complicații, intervenția chirurgicală poate necesita amânare.

Pas 4

Sănătatea emoțională a copilului este extrem de importantă înainte de o intervenție chirurgicală. Cel mai bine este să discutați cu cel mic despre ce urmează să i se întâmple și să faceți un plan împreună pentru a ști cum să își gestioneze emoțiile atunci când se simte agitat, anxios sau speriat. Unele lucruri care ar putea fi de ajutor sunt citirea unei cărți, povestirea unei amintiri frumoase, respirația profundă sau discuția despre activitățile distractive pe care obișnuiți să le faceți împreună.

Este important să rămâneți calmi, întrucât copilul poate prelua din starea voastră emoțională. Încurajați-l, țineți-l de mână, nu îi minimizați sentimentele și stările pe care le simte și spuneți-i constant că face o treabă bună.

Pas 5

Anestezistul va fi alături de copil pe toată durata procedurii. Cu aproximativ 10-15 minute înainte de începerea anesteziei, se poate administra un medicament (sirop) pe cale orală sau uneori rectală, care liniștește copilul și face ca despărțirea de părinți să nu fie traumatizantă.

Copiii mai mici (în general sub 10 ani) privesc mai întâi anestezia sub forma unui gaz inhalator printr-o mască.

După ce adorm astfel, li se plasează o branulă pentru administrarea altor medicamente/lichide.

La copiii mai mari se asigură mai întâi linia intravenoasă (branula) prin care se administrează ulterior anestezia și alte medicamente.

Pas 6

Anestezistul va monitoriza funcțiile corporale ale copilului, va evalua cea mai bună modalitate de a trata organele vitale, pentru a putea oferi un echilibru de medicamente adecvate nevoilor acestuia. Funcțiile pe care le monitorizează includ:

  • Ritmul cardiac;
  • Respirația;
  • Tensiunea arterială;
  • Temperatura corpului;
  • Echilibrul fluidelor ;
  • Saturația oxigenului.

Pas 7

Perioada de timp în care copilul va fi inconștient depinde de durata operației. Odată încheiată intervenția, micul pacient se va trezi într-o cameră de recuperare. Echipa de medici permite frecvent părinților să fie alături de copilul lor imediat după ce acesta a ieșit din operație, însă uneori acest lucru nu este posibil. Este recomandat ca părinții să discute cu medicul pentru a ști dacă și când au voie să fie lângă copil.

În ce situații este recomandată anestezia generală în cazul copiilor

Atunci când este necesară o intervenție chirurgicală, anestezia generală asigură pacientului suportul necesar pentru a primi, în siguranță, un tratament salvator, gestionând totodată durerea și disconfortul provocat de procedură.

Nu amânați sau evitați intervenția chirurgicală: lucrați și discutați îndeaproape cu echipa medicală pentru a stabili dacă intervenția chirurgicală este alegerea potrivită. În cele mai multe cazuri, amânarea sau evitarea intervenției chirurgicale poate agrava starea de sănătate a copilul.

Efectul anesteziei asupra creierului copilului aflat în curs de dezvoltare face obiectul unor cercetări continue, iar riscurile anesteziei generale sunt rar întâlnite.

Efectele anesteziei generale

Rapiditatea cu care copiii se trezesc din anestezia generală este influențată de durata intervenției chirurgicale și de tipurile de medicamente utilizate. Frecvent, copiii se trezesc dezorientați, plâng, sunt agitați, însă aceste reacții nu sunt cauzate întotdeauna de durere. Uneori, copiii simt balonare după anestezia generală, confuzie sau dureri musculare. Majoritatea copiilor nu își vor aminti această perioadă de tranziție.

Pe măsură ce efectul anesteziei dispare, copilul ar trebui să înceapă să se relaxeze. Uneori, cei mici primesc medicamente analgezice sau sedative pentru a-i ajuta să se calmeze chiar și atunci când nu simt durere. Personalul medical va monitoriza cu atenție copilul pentru a evalua durerea și starea lui de sănătate.

Complicații ale anesteziei generale

În general, anestezia generală este foarte sigură. Chiar și pacienții deosebit de bolnavi pot fi anesteziați în siguranță. S-a observat că adulții în vârstă și pacienții care sunt supuși unor proceduri de lungă durată sunt mai expuși complicațiilor.

Printre complicațiile anesteziei generale se numără:

Unele afecțiuni specifice cresc riscul apariției complicațiilor pentru pacientul supus anesteziei generale, cum ar fi:

  • apnee obstructivă în somn (o afecțiune în care pacientul nu mai respiră în timpul somnului)
  • crize convulsive
  • afecțiuni cardiace, renale sau pulmonare existente
  • tensiune arterială ridicată
  • antecedente de reacții la anestezie
  • medicamente care pot crește sângerarea - aspirina, de exemplu
  • alergii la medicamente
  • diabet

Ce e de făcut după anestezia generală

Dacă plecați acasă în aceeași zi în care a fost făcută intervenția, veți observa probabil unele efecte secundare ușoare la copil, până când efectul anesteziei dispare complet, cum ar fi dureri în gât, greață, dureri musculare, amețeli, dureri de cap. Fiecare intervenție chirurgicală este diferită și fiecare copil reacționează diferit. Cel mai important este să discutați cu echipa de medici și să respectați întocmai tratamentul și recomandările pentru o recuperare cât mai ușoară, inclusiv alimentația pacientului după anestezia generală. Colaborarea îndeaproape cu copilul și cu echipa de medici care efectuează intervenția chirurgicală este cheia unei anestezii generale reușite și a unei evoluții postoperatorii favorabile.

Bibliografie

  1. “General Anesthesia.” WebMD, WebMD, 13 Feb. 2017, www.webmd.com
  2. “What to Know before You Get Anesthesia.” WebMD, WebMD, 31 May 2017, www.webmd.com
  3. Harder, Brian. “Pediatric Anesthesia | Howard County General Hospital | Johns Hopkins Medicine.” Hopkinsmedicine.org, 26 Jan. 2021, www.hopkinsmedicine.org
  4. Newman, Tim. “What to Know about General Anesthesia.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 30 Nov. 2021, www.medicalnewstoday.com



Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.