MEDICAL UPDATES

28 Septembrie 2020

Chirurgie modernă - Ce operații pot fi realizate pentru corectarea unor defecte

scris de

Buzea Cezar

Articol realizat cu sprijinul Dr. Cezar Buzea, medic specialist chirurgie plastică, DermaLife – Centrul de Excelență în Dermatologie și Medicină Estetică


Dr. Cezar Buzea este medic specialist chirurgie plastică, fiind acreditat de Boardul European de Chirurgie Plastică. Până în prezent, a efectuat sute de intervenții de chirurgie plastică reconstructivă, dar și estetică. 

De asemenea, dr. Cezar Buzea este membrul Academiei Europene de Chirurgie Plastică a Feței (EAFPS), al Societății Internaționale de Chirurgie Plastică Estetică (ISAPS) și al Societății Sud-Africane de Rinoplastie (SORSSA).
Ca parte a pregătirii profesionale continue, dr. Buzea a participat la nenumărate congrese și cursuri de perfecționare în Marea Britanie, Franța, Elveția, Suedia și Cipru și este autor publicat de mai multe jurnale științifice de specialitate, printre care și prestigiosul „Journal of Hand Surgery” – European Volume (Jurnalul de Chirurgia mâinii – volumul european).

Chirurgia plastică are tot mai multe aplicații și este o specialitate cu o curbă a popularității ascendentă, dat fiind interesul crescut al societății pentru o imagine cât mai armonioasă și cât mai aproape de perfecțiune.

Iar prin rafinarea și dezvoltarea procedurilor și tehnicilor, atât defectele din naștere, cât și cele rezultate în urma unor traumatisme, persoanele tratate beneficiază de intervenții cu rezultate net superioare.
Procedeele chirurgicale folosite în chirurgia plastică sunt diverse și oferă soluții pentru corectarea și reconstrucția estetică a tuturor părților din corp care sunt acoperite de piele. În cadrul Centrului de Excelență în Dermatologie și Medicină Estetică DermaLife, cei interesați pot beneficia de intervenții de chirurgie plastică și estetică în cele mai bune condiții și conform standardelor europene de bună practică.

 

Corecții la nivelul pleoapelor

La acest nivel pot avea loc două fenomene: căderea pleoapelor superioare (ptoză palpebrală) și/sau căderea pleoapelor inferioare (ectropion). Corecția ptozei palpebrale constă în excizia unei părți din aponevroza mușchiului ridicător al pleoapei superioare (n. e. – un fel de tendon lat, prelungirea tendinoasă) sau suspensia acesteia la frunte. În ceea ce privește tratamentul ectropionului, acesta presupune reatașarea pleoapei la peretele lateral al orbitei, uneori fiind necesar să fie excizată o mică parte din pleoapă.


Corecții la nivelul urechilor

Otoplastia este intervenția chirurgicală de corecție a urechilor decolate, așa-numite popular „urechi clăpăuge”. Aceasta reunește mai multe procedee care fie modelează cartilajul cu ajutorul unor fire de sutură, dar fără a-i afecta integritatea, fie incizează/excizează porțiuni din cartilaj, cu scopul de a crea forma dorită. Procedeul chirurgical este ales în funcție de particularitățile fiecărui pacient, în urma consultației.
În cazul adulților, operația se desfășoară sub anestezie locală și durează aproximativ două ore. Intervenția propriu-zisă începe printr-o incizie în spatele urechii, care va fi apropiată de cap cu ajutorul unor fire de sutură permanente. La final, incizia se închide, iar cicatricea finală rămâne ascunsă în spatele urechii, fiind practic invizibilă. Întreaga procedură durează aproximativ două ore.
În cazul copiilor, vârsta optimă pentru operația de corecție a urechilor decolate este de 5-6 ani, iar intervenția se desfășoară sub anestezie generală.

 

Corecții la nivelul nasului

Rinoseptoplastia are drept scop, pe lângă obținerea unui nas proporțional, în armonie cu celelalte trăsături, corectarea deviației de sept și eliberarea căii respiratorii, pentru a obține o respirație normală postoperator. Aceste lucruri se realizează prin două tehnici: tehnica de prezervare și cea clasică. Ambele tehnici corectează deviația de sept prin îndepărtarea unei părți a acestuia. Diferența între cele două, însă, vine din abordarea asupra valvei nazale interne: dacă în tehnica clasică, aceasta este distrusă și reconstruită, prin tehnica de prezervare este păstrată cât mai mult această structură.
 

Corecții la nivelul sânilor

Reducția mamară presupune atât excizia parțială a glandei, cât și a pielii aflate în exces. Excizia glandei se face astfel încât să fie păstrată areola și mamelonul, iar excizia pielii se face în așa fel încât cicatricile finale să fie cât mai ascunse (în cazurile de gigantomastie, cicatricea va avea, cel mai adesea, formă de T inversat).

Reconstrucția mamară după rezecțiile oncologice dispune de o gamă largă de proceduri, cu țesuturi proprii sau cu proteze. Procedeele autologe presupun transferul de țesuturi proprii de la nivelul spatelui, abdomenului sau regiunii fesiere la nivelul sânilor, iar cele cu proteze reconstruiesc sânul cu ajutorul expanderelor cutanate și al implanturilor de silicon.


Corecții la nivelul mâinilor

Tratamentul sindactiliei simple (al degetelor lipite), atât la mâini, cât și la picioare, constă în secționarea punții cutanate și, totodată, în croirea unor lambouri pentru a închide defectele cutanate restante. Acoperirea acestora se poate face și cu grefe de piele.

Chirurgia reconstructivă a mâinii în sindromul Laurin-Sandrow (polidactilie cu absența policelui, așa-numita „mână în oglindă”) este o intervenție foarte complexă și constă în amputația degetelor suplimentare, în policizarea, adică transformarea unui deget în police (deget mare) și în oponensplastie, prin repoziționarea unor tendoane pentru a obține mișcarea de opoziție a noului police.


 

Tratament mână arsă (înainte și după)                  Tratament mână în oglindă (înainte și după)


Corecții la nivel genital

Chirurgia estetică genitală feminină cuprinde mai multe intervenții asupra labiilor, reunite generic sub termenul de labioplastie.
La nivelul labiilor mici, se realizează o reducere a dimensiunilor acestora și a prepuțului clitorisului, prin îndepărtarea porțiunilor aflate în exces.
La nivelul labiilor mari, poate fi realizată fie reducerea dimensiunilor prin excizie chirurgicală, fie, mai frecvent, mărirea volumului acestora cu grăsime proprie, prin lipotransfer sau cu acid hialuronic. Lipotransferul presupune recoltarea de țesut adipos de la nivelul zonelor unde acesta se află în exces, de obicei din zona abdominală, urmată de prelucrarea grăsimii și de transferul acesteia la nivelul zonelor deficitare (față, labii mari etc.).


Corecții în etape

Există mai multe probleme de la nivelul pielii și țesuturilor subcutanate a căror rezolvare necesită intervenții chirurgicale care se desfășoară etapizat. Nevii congenitali gigantici sau cicatricile posttraumatice sau postarsură se pot îndepărta prin excizii seriate, reducându-se treptat dimensiunea acestora până la excizie completă.

Expandarea cutanată este o procedură ce presupune mai multe intervenții chirurgicale și este folosită în reconstrucția mamară, precum și în reconstructia diverselor defecte. Practic, în prima intervenție este introdus expanderul, care este conectat la un port prin care poate fi umflat. După vindecarea plăgii, se incepe procesul de expandare, prin injectarea de ser fiziologic de două-trei ori pe săptămână. La câteva luni după obținerea cantității necesare de țesut, se realizează a doua intervenție chirurgicală prin care expanderul este îndepărtat și înlocuit cu un implant siliconic, în cazul reconstrucției sânului, sau țesutul obținut este folosit pentru a acoperi diferite defecte.

De asemenea, reconstrucția după excizia unor tumori, în special de la nivelul feței, se poate realiza în mai multe etape. De exemplu, tumorile cutanate de la nivelul piramidei nazale necesită adesea excizii largi, ce lasă în urmă defecte mari ce cuprind mai multe părți ale nasului. Singura modalitate de acoperire a unor astfel de defecte o reprezintă lamboul frontal, adică mutarea unei bucăți de piele și de țesut subcutanat de la nivelul frunții la nivelul nasului. Această transferare de țesuturi se realizează în doi timpi. Primul timp poate avea loc simultan cu excizia și presupune croirea lamboului și mutarea acestuia pe defect. Ulterior, după două-trei săptămâni, printr-o nouă intervenție chirurgicală se întrerupe conexiunea lamboului cu regiunea frontală, acesta fiind capabil să supraviețuiască în zona în care a fost transferat.
 


 



Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.