Amigdalită

Cauze

Amigdalita acută este mai frecventă la copii, ea fiind de obicei de etiologie virală în 60-75% dintre cazuri și bacteriană în 24-40% dintre cazuri. La adulţi, etiologia virală este incriminată în 75-90% dintre cazuri, iar cea bacteriană în doar 10-25%.
Virusurile cele mai frecvent implicate în apariţia amigdalitelor acute sunt:

• virusul Epstein-Barr;
• coronavirus;
• rinovirus;
• virusul Influenzae;
• virusul Parainfluenzae;
• adenovirusul;
• herpesvirus;
• virusul papilomatozei umane (HPV);
• HIV.

Simptome

Simptomele amigdalitei acute

Simptomele debutează brusc, se intensifică progresiv, durează în medie 3-4 zile (rareori peste 2 săptămâni) și constau în:

• odinofagie (durere în gât) care poate iradia spre ureche (otalgie reflexă);
• disfagie (dificultate la înghiţire) pentru solide, dar și pentru lichide. Uneori este asociată cu staza salivară din cauza dificultăţii de a înghiţi propria salivă.
• febră înaltă;
• frison;
• voce modificată (voce amigdaliană);
• cefalee;
• astenie;
• halenă fetidă;
• stare generală afectată.

Simptomele amigdalitei cronice

Amigdalita cronică apare la distanță, după mai multe episoade de amigdalită acută sau se consideră că o amigdalită acută s-a transformat în forma cronică atunci când simptomele persistă peste 2 săptămâni.

Simptomele cele mai relevante sunt:

• durerea faringiană difuză care poate iradia spre ureche;
• senzaţia de corp străin faringian;
• paresteziile (senzaţii de înţepături faringiene);
• dificultatea la înghiţire (disfagie);
• vocea amigdaliană;
• halena fetidă;
• tusea iritativă, care apare mai rar;

Tratament

Tratamentul amigdalitei acute

Tratamentul curativ este recomandat de medicul specialist ORL în urma consultului și presupune:

• un tratament etiopatogenic, în primul rând, care să limiteze dezvoltarea bacteriei și să anihileze focarul infecţios. Acesta constă în administrarea de antibiotice pe cale orala sau parenterală (intravenoasă sau intramusculară), timp de 7-10 zile, în funcţie de severitatea infecţiei. Pentru a limita însă, efectele adverse ale antibioticelor este importantă utilizarea probioticelor.În cazul infecţiilor virale severe, la persoanele imunodeprimate, se impune administrarea de medicamente antivirale.
• un tratament simptomatic cu medicamente antiinflamatoare steroidiene/ nonsteroideine, antitermice, antialgice, dezinfectante orofaringiene și antiseptice locale ce conţin un anestezic. Soluțiile orale pe bază de propolis, care formează biofilme la nivelul mucoasei bucale reduc durerea și grăbesc vindecarea.
• măsuri generale: repaus la pat, izolarea pacientului, aplicarea de comprese calde, slab acoolizate, în jurul gâtului, care se schimbă la interval de 3-4 ore;
• regim igieno-dietetic: băuturi calde abundente pentru a preveni deshidratarea, alimentaţie hidro-lacto-zaharată;

Autodiagnosticarea și administrarea medicației recomandate de persoane neavizate este contraindicată din cauza riscului de:

• reacții alergice la antibiotice, antiinflamatoare sau soluțiile orale cu anestezice;
• dezvoltarea unor complicații ce pot pune în pericol viața pacientului.

Tratamentul adjuvant previne apariția recidivelor și constă în vitaminoterapie, inhalaţii, aerosoli, salinoterapie, homeopatie. Nu se recomandă metodele de tratament cunoscute drept „leacuri băbești‟, ce constau în spargerea depozitelor pultacee de pe amigdale sau gargara cu ceaiuri fierbinţi.

Tratamentul chirurgical, amigdalectomia, a fost descrisă pentru prima dată de către Celsus, în secolul I, înainte de Hristos. El a realizat intervenția folosind instrumente ascuțite și postoperator a administrat pacienților gargară cu oțet și ceaiuri din plante medicinale. De-a lungul timpului atât tehnica operatorie, cât și instrumentarul chirurgical a evoluat, astfel încât această intervenție este frecvent realizată, mai ales la vârste fragede. În prezent amigdalectomia este indicată în caz de:

• hipertrofie amigdaliană cu fenomene de obstrucţie respiratorie si infectii repetate;
• mai mult de 4-5 pusee de amigdalită acută într-un an;
• existenţa în antecedente a supuraţiilor periamigdaliene;
• infecţii repetate cu Streptococ β hemolitic de grup A, nestăpânite prin antibioterapie îndelungată și titru ASLO crescut;
• apariţia puseelor de reumatism articular acut după angina acută sau agravarea procesului reumatic preexistent;
• nefropatii acute repetate sau prelungite asociate infecţiilor amigdaliene streptococice.

Tratamentul amigdalitei cronice

Tratamentul curativ al amigdalitei cronice este cel chirurgical și constă într-o amigdalectomie bilaterală extracapsulară, efectuată sub anestezie generală. Această intervenţie se poate realiza la o lună distanţă de ultimul episod infecţios acut.
În anumite cazuri, bine selecţionate se pot folosi metode alternative de tratament precum:

• evacuarea periodică a depozitelor de cazeum din criptele amigdaliene prin compresiunea amigdalelor;
• diatermocoagularea;
• crioterapia cu azot lichid;
• criptoliza amigdaliană este indicată doar în hipertrofia amigdaliană neînsoţită de infecţie;
• radiofrecvenţa;
• radioterapia este rezervată vârstnicilor cu contraindicaţii operatorii sau care refuză operaţia.

Complicaţii

Complicaţiile supurative ale amigdalitelor și faringitelor acute apar frecvent la pacienţii care întârzie consultul ORL și preferă să se trateze singuri la domiciliu.

Cele mai frecvente complicaţii sunt:

• flegmonul (abcesul) periamigdalian este o colecţie purulentă cu trei localizări posibile: antero-superioară, posterioară (retroamigdalian), în interiorul amigdalei (intraamigdalian).
• adenoflegmonul retrofaringian este o colecţie purulentă localizată pe peretele posterior al orofaringelui, ce apare la copii. Incizia și drenajul abcesului este o urgenţă chirurgicală.
• flegmonul laterofaringian cu 2 forme anatomo-clinice: adenoflegmonul laterofaringian și celuloflegmonul laterofaringian
• celulita flegmonoasă difuză
• periamigdalita linguală flegmonoasă
• flegmonul difuz al planșeului bucal (angina Ludwig-Gensoul)
• abcesul epiglotic
• septicemia de origine amigdaliană

Autor

Dr. Baciu Mădălina

Medic Primar ORL