Cum să fim empatici cu cei aflați în suferință

Identificarea afectivă creează o legătură între oameni și construiește încredere. Fără empatie, relațiile sunt doar tranzacții lipsite de căldura emoțională și sensul inerent al condiției umane. Este necesar un minimum de empatie pentru a fi sensibil la suferința altuia, pentru a interacționa cu o persoană care suferă.

Faptul că „ne punem în pielea celuilalt” înseamnă că suntem ancorați pe deplin în conversație. Manifestarea interesului, înțelegerea și disponibilitatea de a răspunde nevoilor și sentimentelor persoanei care suferă facilitează comunicarea cu aceasta și presupune acceptarea diferențelor dintre noi și celălalt.

Concentrarea atenției/ascultarea activă, încercarea de a privi lucrurile din punctul celuilalt de vedere, folosirea mesajelor verbale și nonverbale de acceptare și confirmare încurajează persoana aflată în suferință să se deschidă.

De ce refuzăm comunicarea în situaţii de teamă intensă și anxietate

Frica – răspuns adaptativ, protector, în fața unui pericol iminent (fizic sau emoțional) – poate afecta uneori în mod important calitatea vieții persoanei prin disconfortul și sentimentul de pericol iminent. Teama intensă și anticiparea pericolelor imaginare (frica fără obiect – anxietatea) pot conduce la comportamente de evitare și refuz al comunicării, „împietrire emoțională”. Emoțiile negative puternice generează producerea hormonilor de stres (cortizol – precursor al adrenalinei), care sunt răspunzători de o impresionantă simptomatologie (atacul de panică – cea mai frecventă manifestare a anxietății).

Uneori e dificil să arătăm compasiune

Nevoia de empatie, înțelegerea de a fi tratați cu demnitate și compasiune când ne este greu sunt nevoi umane de bază. Uneori nu simțim empatie reală față de cei pe care îi ajutăm, tindem să ne distanțăm emoțional și social de suferința lor.

Un sentiment de neputință, de neajutorare, experimentat în confruntarea cu situaţii grele ale semenilor, ar putea conduce la „suprasaturare emoțională” (în cazul profesiilor supra expuse la durerea și suferința umană); alteori, prin prisma concepției că viața este o luptă, are loc interpretarea vulnerabilității persoanelor aflate în dificultate ca o slăbiciune; există și lipsa selectivă a compasiunii (persoanele „rele, imorale” nu merită compasiune).

Diferența dintre compasiune și preocupare empatică

Compasiunea și empatia se deosebesc prin conținut și efectele pe care le generează. Spre deosebire de empatie – răspuns afectiv care încearcă să înțeleagă suferința unei persoane prin „rezonanță emoțională”, compasiunea conține o motivație puternică, o disponibilitate pentru ajutor, un răspuns altruist la nevoile celuilalt; implică aspecte cognitive – decisive în conduita prosocială, în virtutea unei responsabilități asociate cu înțelegerea stării mentale a persoanei respective.

Paul Bloom, profesor de psihologie la Universitatea Yale, prefera, în locul empatiei, termenul de compasiune rațională, care se prezintă sub „forma unei griji față de celălalt, însoțită de reflecții asupra costurilor și avantajelor acțiunilor noastre morale”. Serge Tisseron, psihiatru și psihanalist, susține că empatia afectivă fără empatie cognitivă deschide calea manipulărilor de tot felul. El postulează faptul că empatia cognitivă trebuie educată încă din copilărie, antrenând copiii să adopte și alte opinii decât cele personale, stimulând curiozitatea față de celălalt. Copilul va înțelege că în viață sunt posibile și alte alegeri decât ale sale.

Poate fi empatia sfâșietoare?

Unii oameni sunt, în mod natural, excesiv de empatici, copleșiți de problemele lumii, internalizează suferința altora, resimțind-o ca pe propria suferință.

Pentru a profita de beneficiile empatiei, trebuie înțeles că, dacă nu este bine gestionată, poate deveni o povară. Pe de altă parte, un nivel ridicat de empatie interferează adesea cu capacitatea de a lua decizii raționale.

Prevenirea/ depășirea supraîncărcării emoționale implică:

• controlul atent al timpului petrecut cu ascultarea problemelor celorlalți – limitarea afluxului de informație, adesea negativă;
• alocarea unui timp petrecut în natură, activități sportive, culturale etc.

Refacerea echilibrului emoțional

Orice persoană poate ajunge la un moment dat într-un impas psihologic, să se confrunte cu situaţii care o copleșesc sau pentru care nu găsește soluții.

Un echilibru emoțional perturbat va fi refăcut pe baza unei relații terapeutice bazate pe empatie, acceptare necondiționată, în cadrul unui ajutor specializat. Evaluarea severității manifestărilor, a modului de funcționare în domeniile afectiv, cognitiv, comportamental este urmată de stabilirea strategiilor de intervenție.

Cum alinăm suferința unei persoane care și-a pierdut casa sau a fost nevoită să lase în urmă o parte din familie:

Experiența traumatică a unei persoane (adult sau copil) prin confruntarea cu o situație violentă externă, neașteptată și terifiantă, poate conduce la tulburări grave ce depășesc pragul personal de toleranță fizică, emoțională și intelectuală. De aceea, reacțiile persoanelor care trec prin astfel de traume pot fi dintre cele mai grave: blocaje în comunicare, disociere cognitivă și emoțională care paralizează reactivitatea pe o perioadă variabilă.

Apariția unui eveniment traumatic în viața unui copil conduce la destabilizarea funcțiilor primare legate de siguranță, afecțiune, înțelegere și educație. Intervențiile medicale și psihologice vor favoriza îngrijirea sub mai multe aspecte: individuale, familiale și/sau colective.

Exprimarea manifestărilor emoționale (anxietate, furie) depinde de personalitate, de prezența/absența factorilor de protecție, de stil de viață, de capacitatea fiecăruia de a se integra în situațiile trăite. A începe să conștientizăm că „nu putem controla ceea ce se întâmplă”, dar că putem controla atitudinea pe care o avem față de situația respectivă ne ajută să restabilim echilibrul pe care îl aveam înainte de situația stresantă sau chiar traumatizantă. Conexiunea cu ceilalți este o veritabilă cheie de reziliență, care facilitează creativitatea.

Căldura autentică, atenția pozitivă și respectul profund transcend limbajul și cultura, vindecă, în ciuda diferențelor culturale.

Articol publicat în revista InfoLife nr. 99, ediția din aprilie 2022.

Acest material este realizat în colaborare cu dr. Augusta-Rodica Urziceanu, medic primar neuropsihiatrie infantilă, Centrul de Excelență MedLife în Psihiatrie și Psihoterapie MindCare.