Publicat la: 
3/06/2010

Jurnalul de tratament al copilului ne ajuta in momente critice

Jurnalul de tratament al copilului ne ajuta in momente critice / Foto: PhotoXpress

Cel mic este bolnav, iar medicul a recomandat un tratament care include administrarea mai multor medicamente, fiecare dupa un program bine stabilit. Parintii se straduiesc sa urmeze cat mai bine sfaturile medicului, dar si asa pot aparea erori. Solutia? Un jurnal in care parintii sa noteze exact detalii cu privire la tratamentul copilului.

Un astfel de jurnal este de mare ajutor, deoarece se poate evita supramedicamntatia sau repetarea involuntara a unei doze. De asemenea, poate contine informatii care se vor dovedi importante pentru doctorul pediatru la urmatorul consult.

Iata ce ar trebui sa notati intr-un asemenea jurnal, conform specialistilor de la Academia Americana a Medicilor de Familie:

  • numele copilului, numele si prenumele parintilor sau tutorilor, impreuna cu numarul de telefon unde pot fi contactati;
  • datele de contact ale medicului pediatru sub supravegherea caruia se afla copilul;
  • adresa si numarul de telefon al celui mai apropiat spital unde se pot trata urgente;
  • numele medicamentelor administrate copilului, asa cum apar pe cutie/flacon sau prospect;
  • ora la care i-au fost administrate medicamentele si doza
  • medicamentele care pot fi eliberate de farmacii fara reteta, de asemenea insotite de ora administrarii si doza administrata;
  • orice reactie sau simptom neobisnuit remarcat la copil dupa administrarea medicamentelor

Autor: R.M.

Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Pediatrie

Mihaescu Oana,Medic Specialist
Medic Primar
Marcu Cristescu Mihaela,Medic Primar; Doctorand in Stiinte Medicale
Medic Primar;...
Albu Ana-Lucia,Medic Specialist
Medic Specialist...
Rezident

Articole similare

Dr. Mihaela Herescu Care sunt cauzele si formele apendicitei acute la copii? Ce manifestari prezinta, care sunt simptomele si cum decurge examinarea clinica? Dr. Mihaela Herescu, medic primar pediatru, a discutat online cu cititorii MedLive. Dr. Mihaela Herescu este medic primar pediatru in cadrul Hyperclinica MedLife Baneasa. Intra pe pagina...
Vitamina C in stare naturala / Foto: Photoxpress Vitamina C este cel mai puternic antioxidant iar faptul ca se gaseste la indemana oricui o transforma in unul dintre cele mai simple moduri de a lupta impotriva radicalilor liberi care cauzeaza imbatranirea prematura. Care fruct ofera cel mai mare aport? Si la ce altceva mai ajuta vitamina C?...
Dependenta de sex este o boala / Photo: Photoxpress.com Miza este uriasa. Industria pornografiei pe internet inregistreaza venituri mai mari decat Microsoft, Google, Amazon, eBay, Yahoo, Apple si Netflix la un loc. In anul 2006, incasarile provenite din utilizarea pornografiei pe internet au ajuns pana la 97 miliarde de dolari. Sexul pe internet...
Nu e nevoie sa-mi fac publicitate. Oamenii vin daca vor. Se intorc daca le plac, spune pediatrul Mihaela Marcu, unul dintre medicii cei mai cautati de catre jurnalistii presei bussiness pentru care fondatoarea Medlife, cea mai mare retea de clinici private din Romania, este un trofeu. Dar Mihaela Marcu nu este om de afaceri, iar patron si...
Medicii au emis o serie de recomandari pentru populatie pentru perioada Sarbatorilor. Recomandarile se refera la consumul de alimente si de alcool, dar si la expunerea la frig. Medicii recomanda consumul moderat de alimente traditionale pe baza de carne de porc, mai ales a celor cu continut ridicat de grasimi si preparate termic, prin prajire...