Dependența de Internet – o tulburare psihică?
Există dependență de internet, de computer, sau de tehnologia informatică în general? ÃŽn pragul publicarii unei noi ediÈ›ii a DSM, catalogul tulburărilor psihice al AsociaÈ›iei Psihiatrice Americane, care e recunoscut, tacit, ca standard global al clasificărilor bolilor psihice, dezbaterea este încă în toi. Dacă în ediÈ›iile trecute, diagnosticul de dependență era legat doar utilizarea unei substanÈ›e adictive (opiacee, alcool, nicotină, canabinoizi, amfetamine, halucinogene, etc), în luna februarie a acestui an, când au fost făcute publice primele variante provizorii ale DSM V, am putut vedea apariÈ›ia unei noi categorii diagnostice, numite “dependenÈ›e nelegate de substanÈ›eâ€. Va fi tehnologia informatică, È™i implicit internetul, considerată o sursă de adicÈ›ie?
Cu alte cuvinte, ar putea fi recunoscută oficial dependenÈ›a de anumite comportamente. (Deja erau recunoscute jocul de noroc patologic È™i alte comportamente patologice înrudite, dar acestea erau trecute la categoria de „tulburări de control al impulsuluiâ€.) Va fi tehnologia informatică, È™i implicit internetul, considerată o sursă de adicÈ›ie? Părerile pro È™i contra abundă. Cei ce susÈ›in afirmaÈ›ia, spun că Internetul poate fi utilizat excesiv, poate da un sindrom de sevraj È™i poate modifica comportamentul, deci întruneÈ™te criteriile unei adicÈ›ii. Mai mult, Internetul este bogat în surse de gratificare rapidă, foarte la îndemână: pornografie, jocuri, socializare online, etc. OpozanÈ›ii punerii unui asemenea diagnostic susÈ›in că internetul nu este o etiologie, o cauză, a aÈ™a numitei adicÈ›ii, aceasta din urmă fiind doar un simptom pentru alte tulburări, demult recunoscute. De exemplu, mai-sus menÈ›ionatele tulburări de control al impulsului. O asemenea mascare ar fi dăunătoare pentru că, prin ocultarea cauzelor problemelor, ratăm tratarea lor. O persoană cu tulburare de anxietate È™i agorafobie (groaza patologică de spaÈ›ii deschise, mulÈ›imi, ce e frecvent asociată atacurilor de panică), sau o alta cu anxietate socială, pot petrece foarte mult timp în casă, surfând Internetul, substituind cu totul socializarea online unei vieÈ›i sociale împlinite. Este Internetul la baza suferinÈ›elor lor, sau el este doar o paliaÈ›ie, dăunătoare doar în măsura în care îi permite persoanei afectate să amâne o schimbare benefică profundă sau căutarea ajutorului profesionist? De obicei, atunci când medici au dileme, arbitrul ultim sunt dovezile È™tiinÈ›ifice. ÃŽn acest caz, avem din nou o problemă. Studiile serioase ale sănătății psihice în relaÈ›ie cu tehnologia, care durează mult pentru a fi de încredere, nu reuÈ™esc să È›ină pasul cu progresele tehnice È™i cu schimbarea È™i evoluÈ›ia extrem de rapidă a peisajului online, nici cu modul în care acestea se intrică în vieÈ›ile noastre personale È™i profesionale. Noi, psihiatrii, ne sprijinim mereu pe soliditatea clasificărilor È™i pe datele neuroÈ™tiinÈ›ifice, atât de preÈ›ioase în fundamentarea muncii noastre. ÃŽn acest caz însă, va trebui să dăm dovadă de o mult mai mare flexibilitate È™i deschiderea a minÈ›ii, È™i mai puÈ›in de partizanat față de o tabără sau alta a dezbaterii. ÃŽn ce fel interesează această dezbatere pe omul obiÈ™nuit, care nu este un specialist în boli psihice? Un vechi adagiu spune că trebuie să tratăm omul, nu boala. AÈ™adar, orice persoană care consideră că utilizarea excesivă a tehnologiei (calculator, Internet, smartphone, etc) îi produce suferință sau îi strică viaÈ›a, e îndreptățită să ceară ajutor specializat. Nu e nevoie de aprobarea DSM V sau a vreunei asociaÈ›ii de psihiatri. Iar eticheta lipită ulterior pe suferinÈ›a sa, deÈ™i contează, nu este un scop ultim. Dacă atunci când există deja suferință dezbaterile teoretice nu-È™i au sensul, ce ne facem cu prevenirea suferinÈ›ei? Profilaxia a fost mereu deficitară în psihiatrie. RecunoaÈ™terea oficială a tehnologiei ca fiind cauză de tulburări psihice ne-ar determina să exercităm un control asupra tehnologiei, ca să prevenim aceste tulburări. Lucru care deja se întâmplă, de exemplu, în China, unde există măsuri guvernamentale de limitare a accesului la Internet È™i la jocurile pe calculator, justificate oficial È™i de protecÈ›ia împotriva unor efecte nocive. Nu cred că trebuie să subliniez ce graniță subÈ›ire se află între noÈ›iunea de protecÈ›ie È™i cea de limitare a libertăților (de acces la informaÈ›ie, de opinie), în asemenea cazuri. ÃŽn lumea noastră, occidentală, s-ar putea să nu căpătăm, în viitorul imediat, un asemenea control instituÈ›ionalizat, ceea ce înseamnă că, precum în orice lume liberă, responsabilitatea ne aparÈ›ine. Iar cea mai mare dilemă este probabil cea legată de copiii noÈ™tri. AsociaÈ›ia Pediatrică Americană recomandă evitarea expunerii copiilor mici, până la doi ani, la orice formă de „multi-mediaâ€: televizor, calculator, etc. DeÈ™i recomandarea nu se bazează pe dovezi clare de nocivitate, ci, precum în cazul majorității contraindicaÈ›iilor la copii, pe pură prudență, este totuÈ™i o părere expertă de încredere, pentru că evităm niÈ™te potenÈ›iale riscuri fără a avea nimic de pierdut. Ce facem însă după aceea? Sigur că un control parental al timpului petrecut la calculator È™i al conÈ›inutului astfel accesat este obligatoriu, dar cât de vast ar trebui să fie un asemenea control, dacă copii noÈ™tri vor trăi într-o lume în care tehnologia informatică va fi legată de viaÈ›a de zi cu zi în feluri pe care ni le putem doar imagina? Aptitudinile informatice ce È›ineau de o foarte înaltă specializare în vremea propriei noastre copilării, par a fi astăzi atât de comune încât încep să facă parte din nivelul bazal de alfabetizare. Din păcate, nu există recomandări oficiale în acest sens, nici dovezi È™tiinÈ›ifice. Singura noastră armă rămâne prietenul nostru de nădejde, bunul-simÈ›. Există multe întrebări grave care nu au încă răspuns, iar DSM-V, programat să apară în primăvară, nu va fi deocamdată de ajutor. Pe lângă dependenÈ›a de Internet, rămân efectele, încă puÈ›in cunoscute, ale disponibilității unei cantități de informaÈ›ie fără precedent în istoria omenirii. ÃŽn ce fel ne vor schimba aceste lucruri, È™i care sunt pragurile în care beneficiile sunt depășite de riscuri? Rămâne să aflăm împreună, dragi cititori de texte pe Internet.