medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Cardiopatie ischemică

Cardiopatie ischemică

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre cardiopatia ischemică

Cardiopatia ischemică este o afecțiune caracterizată prin alterarea balanței între cererea și oferta de oxigen la nivelul mușchiului inimii.

Pentru o funcționare adecvată, în parametri normali, inima noastră are nevoie de oxigen. Acesta este transportat prin intermediul globulelor roșii către mușchiul inimii, care îl pompează mai departe în întreg organismul. Acest transport se realizează prin vasele de sânge numite „artere coronare”.

Atunci când arterele coronare sunt afectate, adică se îngustează din cauza depunerii plăcilor de colesterol, cantitatea de sânge devine insuficientă pentru ca mușchiul inimii să funcționeze la aceeași capacitate.

cardiopatie1

Cauze

Printre cauzele principale ale cardiopatiei ischemice se numără placa de aterom care se formează prin depunerea colesterolului pe pereții arterelor coronare. Aceasta nu apare brusc, ci se formează în timp, în ani sau chiar zeci de ani, ducând la îngustarea progresivă în diametru a arterei.

Până la un anumit punct, artera își poate mări diametrul, astfel încât să suplinească fluxul de sânge necesar funcționării normale a inimii. După un anumit grad de îngustare, mecanismele de compensare devin insuficiente, iar mușchiul inimii va suferi. În acest moment încep să apară și simptomele caracteristice cardiopatiei ischemice.

Factori de risc

Factorii de risc în apariția cardiopatiei ischemice se împart în două categorii: factori de risc modificabili și factori de risc nemodificabili.


Factori de risc modificabili:

  • fumatul;
  • consumul exagerat de alcool;
  • obezitatea;
  • sedentarismul;
  • dislipidemia;
  • hipertensiunea arterială;
  • diabetul zaharat necontrolat.

Factori de risc nemodificabili:

Unul dintre principalele metode de prevenție și tratament este reprezentat de acțiunea asupra factorilor de risc modificabili.

Simptome

Cardiopatia ischemică se manifestă în general prin următoarele simptome:

  • angină: durere la nivelul pieptului, percepută ca o gheară, apăsare, arsură sau greutate; apare, de obicei, în timpul efortului și dispare în repaus sau după administrare de nitroglicerină;
  • lipsă de aer: percepută ca sufocare în timpul efortului.

Printre simptomele nespecifice se numără:

  • amețeala;
  • palpitațiile (provocate de anumite tulburări de ritm asociate);
  • oboseală marcată.

Uneori, cardiopatia ischemică nu are niciun simptom și poartă denumirea de „cardiopatie ischemică silențioasă”. Aceasta apare în cazurile de insuficiență cardiacă, atunci când mai multe vase de sânge sunt îngustate și funcția inimii scade semnificativ.

cardiopatie2

Diagnosticare

Cardiopatia ischemică sau boala coronariană ischemică este diagnosticată de medicul cardiolog care, după anamneză și un examen clinic, va recomanda efectuarea unor investigații suplimentare:

  • electrocardiograma: pentru a verifica semnele de suferință a inimii;
  • ecografia cardiacă: pentru a estima vizual funcția inimii și zonele afectate;
  • testul ECG de efort: pentru a vizualiza apariția simptomelor și a monitoriza modificările electrocardiografice;
  • ecografia cardiacă de stres cu dobutamină: pentru a vizualiza apariția simptomelor și a zonelor afectate, în special la persoanele care nu pot efectua teste ECG de efort;
  • angio-computer tomografia coronariană: pentru a vizualiza arterele coronare și pentru a exclude prezența ateroamelor;
  • coronarografie: pentru a vizualiza cu precizie arterele coronare și pentru a stabili modalitatea de tratament a eventualelor plăci de aterom existente.

Tratament

În funcție de nivelul de afectare a arterelor coronare, medicul poate opta pentru mai multe modalități de tratament al cardiopatiei ischemice:


Control riguros al factorilor de risc modificabili:

  • controlul valorilor tensionale, a colesterolului și a glicemiilor (în cazul diabetului zaharat);
  • renunțarea definitivă la fumat și la alcoolul în exces;
  • scăderea în greutate;
  • efectuarea de activități fizice moderate (minimum 150 de minute pe săptămână);
  • schimbarea regimului alimentar.

Tratament medicamentos antiagregant și statină

Se recomandă în cazul cardiopatiei ischemice dovedite, cu plăci de aterom descoperite la nivelul arterelor coronare pentru a se preveni destabilizarea plăcii de aterom și apariția infarctului miocardic. Efectul va fi dilatarea arterelor coronare și controlarea episoadelor de durere în piept.


Stent metalic

Implantarea unui stent metalic, acoperit sau nu cu medicamente, este recomandat pentru a menține artera deschisă. Procedura se realizează cu ocazia coronarografiei, prin angioplastie cu balon (umflarea unui balon, ce va deschide artera afectată) sau angioplastie cu stent.


Bypass aorto-coronarian

Bypass-ul aorto-coronarian presupune folosirea unor vase proprii (artere mamare, radiale sau vene) pentru ocolirea plăcilor de colesterol depuse la nivelul arterelor. Procedura este recomandată în cazul afectării mai multor artere coronare sau a asocierii cu afectări ale valvelor cardiace sau alte patologii cardiace care necesită intervenție chirurgicală.


Complicații

Cardiopatia ischemică poate da naștere unor complicații grave:

  • infarct miocardic: prin închiderea completă a arterelor coronare;
  • insuficiență cardiacă: prin scăderea treptată a funcției de pompă a inimii și apariția oboselii, a lipsei de aer, precum și prin acumularea de lichid la nivelul picioarelor;
  • apariția unor tulburări de ritm, din cauza suferinței mușchiului inimii.

Prevenție

Boala coronariană ischemică poate fi prevenită prin evitarea factorilor de risc modificabili, mai ales de persoanele care au factori de risc nemodificabili (vârsta peste 40 de ani la bărbați și peste 50 de ani la femei și istoric de boli cardiovasculare în familie).

Autor

Dr. Pintilie Irina

Medic Specialist Cardiologie și Ecocardiografie

Echipa medicală - Cardiologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.