Pediatrie

10 Ianuarie 2019

Exista o legatura intre mamele stresate si copiii supraponderali?

mama bebelus joaca

Cercetatorii de la Universitatea Bristol au descoperit, printr-un nou studiu publicat in revista ”BMC Public Health”, ca stresul perceput de mama in primul an de viata al copilului promoveaza excesul de greutate in copilarie. Mai mult, se pare ca stresul matern afecteaza in mod special dezvoltarea in greutate pe termen lung a fetelor, potrivit eurekalert.org.

Incepand cu anul 2006, cercetatorii de la mai multe spitale si universitati au colaborat pentru studiul LiNA, care s-a concentrat pe stilul de viata si factorii de mediu si influenta lor asupra riscului de alergii la nou-nascuti. In studiul actual, s-au facut cercetari inca de la inceputul anului 2018, fiind evaluate 498 de perechi mama-copil. Pe baza informatiilor privind marimea si greutatea, cercetatorii au determinat indicele de masa corporala al copiilor, tinand cont de varsta si de sex. Ei au evaluat stresul perceput de mama in timpul sarcinii si in primii doi ani de viata ai copilului. Femeile au completat chestionare care au inclus problemele de ingrijorare si anxietate, tensiunea, satisfactia generala si satisfacerea nevoilor zilnice. Mai apoi, au incercat sa vada daca exista o legatura intre greutatea copiilor si starea mamelor.

Mamele stresate au avut un risc mai mare de a avea copii supraponderali, comparativ cu mamele relaxate.

”Am vazut ca stresul perceput al mamei in primul an de viata are o legatura directa cu dezvoltarea in greutate a copilului in primii cinci ani de viata. Mamele stresate au un risc mai mare de a avea copii supraponderali, comparativ cu mamele relaxate. Influenta stresului matern asupra fetelor este deosebit de vizibila”, spun Saskia Trump si Irina Lehmann, care au proiectat si au condus studiul.

Se pare ca efectele stresului nu sunt la fel de vizibile asupra baietilor, astfel ca nu au existat urmari asupra greutatii copiilor chiar daca mamele au fost stresate in timpul sarcinii sau in primii doi ani de viata.

”Primul an pare a fi o perioada sensibila, avand o influenta foarte mare asupra tendintei de ingrasare a copilului. Este recomandat ca in acest interval familia sa ii acorde o atentie deosebita mamei, asigurandu-se ca starea ei nu se degradeaza”, spune Kristin Junge, cercetator.

Cauzele stresului matern

”Pentru a afla de ce au fost mamele stresate in timpul sarcinii si in primii doi ani dupa nastere, am analizat atent datele. Am acordat o atentie deosebita conditiilor de viata”, spune Beate Leppert, de la Universiatea Bristol.

Oamenii de stiinta au descoperit ca mamele supuse celui mai inalt nivel de stres traiau intr-un mediu de viata sarac, erau mai expuse zgomotului si traficului rutier si aveau venituri mai mici.

Mamele trebuie sa primeasca ajutor

”Prin studiul nostru vrem sa atragem atentia asupra acestei probleme. Nu trebuie sa lasam mamele sa se descurce singure, ele au nevoie de ajutor. Medicii ar trebui sa se concentreze si asupra starii mamei, nu doar asupra copilului, deoarece ei sunt in masura sa observe semnele de stres. In plus, cu cat mama este mai relaxata, cu atat mai mic este riscul pentru copil sa devina supraponderal”, concluzioneaza Saskia Trump.

Echipa de specialisti isi propune ca pe viitor sa analizeze si alti factori de risc ce pot influenta dezvoltarea greutatii copilului.

Sursa: www.eurekalert.org



Medici ORL-PEDIATRIE

Doctor Rizescu Manuela-Elena
Rizescu Manuela-Elena
Medic Primar
Rizescu Manuela-Elena
Medic Primar

Doctor Agache Armand
Agache Armand
Medic Primar ORL
Agache Armand
Medic Primar ORL

Doctor Borangiu Andrei
Borangiu Andrei
Medic Primar, Asistent Universitar
Borangiu Andrei
Medic Primar, Asistent Universitar

Doctor Apostol Ana Maria
Apostol Ana Maria
Medic Primar ORL
Apostol Ana Maria
Medic Primar ORL

Doctor Lungu Madalina Ana
Lungu Madalina Ana
Medic Specialist
Lungu Madalina Ana
Medic Specialist

Doctor Ciuca Alexandru Mihai
Ciuca Alexandru Mihai
Medic Primar
Ciuca Alexandru Mihai
Medic Primar

Doctor Pacurar Roxana
Pacurar Roxana
Medic Primar
Pacurar Roxana
Medic Primar

Doctor Florescu Adriana
Florescu Adriana
Medic Specialist
Florescu Adriana
Medic Specialist

Vezi toți medicii

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.