Fimoza: Tot ce trebuie să știi

Pediatrie
12 Ianuarie 2023
Autor: Echipa medicală MedLife
fimoza tot ce trebuie sa stii

Despre fimoză

Fimoza este o situație anatomică, nu o boală, ce se întâlneşte la bebeluși și la copii, dar poate fi diagnosticată și la adulți, şi care necesită o abordare medicală doar atunci când produce efecte secundare, complicații sau disconfort.

Ea este o afecțiune a penisului, caracterizată prin imposibilitatea retragerii prepuțului peste glandul penian, ce poate apărea la orice vârstă la bărbații fie necircumciși, fie la cei care au suferit o intervenție incorectă de circumcizie.

Fimoza se manifestă diferit la bebeluși, copii sau adulți şi poate fi încadrată în mai multe niveluri de severitate, de la cea foarte strânsă, caz în care decalotarea glandului se face într-un grad extrem de redus, ce permite doar urinarea (adesea, și aceasta cu dificultate), până la gradul la care problema se manifestă doar în momentul apariției unei erecții.

Afecţiunea poate apărea în mod natural și, până la acest moment, nu există o explicație medicală clară legată de producerea fenomenului. Datele statistice arată că aproape toți nou-născuții de sex masculin au prepuțul strâns, fixat pe gland, dar, de cele mai multe ori, această situaţie dispare treptat până la vârsta de doi ani. Doar în 1% dintre cazuri afecţiunea se menţine până la vârsta de 16 ani.

Fimoza poate fi:

Fimoză fiziologică - este specifică bebelușilor și copiilor și dispare de la sine pe parcursul creșterii;

Fimoza patologică - apare, cel mai adesea, ca urmare a unei afecțiuni care poartă denumirea de balanită.

Fimoza la copii și bebeluși

Pentru că aproape toți băieții se nasc cu un prepuț strâns, aderent la gland, și prezintă un anumit grad de fimoză, important este ca părinții să fie extrem de atenți la igiena lor intimă. Se recomandă ca prepuțul să nu fie tras în încercarea de a decalota penisul, deoarece acest gest mecanic ar putea avea efecte nedorite. De asemenea, pentru igiena intimă, indicat este să fie folosite săpunuri care nu conțin parfum.

În cazul bebelușilor și al copiilor, în cele mai multe situații, fimoza este fiziologică și necesită tratament doar dacă apar complicații. În primele luni de viață este absolut normal ca prepuțul să fie aderent de glandul penisului. În acest fel, organismul se apără de posibile infecții. Cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât prepuțul se separă mai mult de gland. Potrivit datelor statistice medicale, la vârsta de 16-17 ani, majoritatea băieților (99% din cazuri) pot să își retragă complet prepuțul.

Fimoza la copii necesită tratament medical doar în situațiile în care duce la manifestări locale (cel mai adesea legate de imposibilitatea efectuării igienei intime), cum ar fi inflamație, edem, prurit persistent, scurgeri locale sau chiar sângerări.

Fimoza la adulți

Fimoza la adulți, în cele mai multe situații, este de natură patologică şi poate să fie declanșată fie de anumite boli cu transmitere sexuală, cum sunt sifilisul și gonoreea, fie de boli de piele precum psoriazis, diferite tipuri de eczeme, lichen planus sau lichen sclerotic. În aceste situații, important este ca afecțiunea care a dus la apariția fimozei să fie tratată cu prioritate.

În situaţia în care, până la vârsta de 16-17 ani, prepuțul nu se poate retrage cu ușurință, în mod natural, pacientul necesită o evaluare medicală pentru a vedea dacă tipul de fimoză manifestat are o cauză patologică.

La adulți este posibilă şi apariţia unui alt fenomen, numit parafimoză. Aceasta este o condiție în care pielea prepuțului nu mai poate reveni pe gland după ce a fost retractată; pacientul are dureri intense, glandul este congestionat, edemațiat și este nevoie de tratament medical pentru a evita apariția unor complicații legate de reducerea fluxului sanguin local.

Contactul sexual în cazul adulților cu fimoză este posibil, dar poate implica dureri. De aceea, în cazul acestora, se recomandă folosirea prezervativului și a lubrifianților.

Cauze

La cei mai mulți bebeluși și copii fimoza este o etapă fiziologică ce apare în mod natural și, cu foarte puține excepții, nu are nevoie de tratament medical.

Pe de altă parte, fimoza patologică, atât la copii cât și la adulți, poate fi cauzată de mai mulți factori, cum ar fi:

  • igienă precară – poate să fie cauză, dar și consecință a apariției fimozei (curăţarea glandului poate să devină dureroasă, iar lipsa ei poate duce la infecții);
  • boli de piele precum psoriazis, diverse eczeme, lichen planus, lichen sclerosus și balanitele;
  • aderențe la nivelul prepuțului;
  • traumatisme;
  • infecții, incluzându-le pe cele cu transmitere sexuală.

Factori de risc

Lipsa igienei intime poate să fie un factor de risc major în apariția fimozei; de aceea, indiferent de vârstă, păstrarea zonei curată este un aspect esenţial.

În cazul pacienților la care prepuțul rămâne blocat în parafimoză și nu mai poate reveni la poziția inițială, intervenția medicului specialist urolog este absolut necesară și de urgență. Tratamentul rapid este esenţial pentru a evita complicațiile și, uneori, poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Contactele sexuale neprotejate pot creşte riscul apariţiei fimozei declanşată de boli cu transmitere sexuală.

Simptome

Fimoza nu reprezintă o problemă medicală, dar poate deveni una dacă apar simptome precum:

  • inflamații și/sau prepuțul devine foarte rigid;
  • dureri la urinare sau micțiuni rare, cu dificultate;
  • apariția sângelui în urină;
  • infecții urinare frecvente;
  • sângerări sau scurgeri sub prepuț ori miros neplăcut (adesea semne ale apariției balanitei);
  • erecții dureroase;
  • contact sexual cu dureri.

Diagnosticare

Pentru diagnosticarea corectă a fimozei şi stabilirea planului de tratament este nevoie de un consult clinic, o examinare directă realizată de specialistul urolog.

Medicul vă va cere informaţii despre debutul simptomelor, despre istoricul medical şi despre posibile afecţiuni preexistente; de asemenea, el poate recomanda şi efectuarea unor analize de laborator, de sânge și urină, care au rolul de a determina cauzele exacte care au dus la apariția fimozei.

Tratament

Tratamentul medicamentos al fimozei presupune aplicarea de creme cu steroizi şi medicaţie specifică pentru a combate infecţia care a provocat afecţiunea (boli cu transmitere sexuală, balanită, etc.). Există situaţii în care medicul poate recomanda ca, după o perioadă de două săptămâni de la începerea tratamentului, prepuțul să fie manevrat mecanic astfel încât să se poată verifica flexibilitatea lui, dar nu este obligatoriu.

Tratamentul chirurgical se impune numai în cazurile severe.

Prevenție

Menținerea igienei intime este esenţială pentru a elimina riscul apariţiei patologiilor ce pot duce la fimoză şi a complicațiilor.

În cazul bebelușilor, părinții nu doar că trebuie să fie foarte atenți la curăţarea riguroasă a organelor genitale, dar este important să nu facă gesturi bruște, puternice, care ar putea traumatiza prepuțul, pentru a evita efecte nedorite mai târziu.

Bibliografie

  1. NHS Choices. Tight Foreskin (Phimosis). 2022, www.nhs.uk/conditions/phimosis/
  2. “Phimosis: What Is It, Causes, Symptoms & Treatment.” Cleveland Clinic, 2021, my.clevelandclinic.org

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării