Publicat la: 
9/08/2019

Oamenii de stiinta de la Universitatea Uppsala au realizat un nou studiu, prin intermediul caruia au gasit 141 de regiuni (gene) din materialul nostru genetic, care explica riscul genetic care sta la baza astmului, febrei fanului (rinita alergica) si eczemelor.

Cele 41 de gene nu au mai fost asociate anterior cu un risc crescut pentru aceste boli. Cercetarea a fost publicata in revista stiintifica ”Human Molecular Genetics”.

Riscul de a dezvolta astm, febra fanului sau eczeme este influentat de gene, mediu si factori asociati stilului de viata. Multi dintre pacientii diagnosticati cu una dintre aceste boli le dezvolta si pe celelalte doua la un moment dat, pe parcursul vietii. Desi specialistii au descoperit, anterior, multe gene care au un efect asupra acestor boli, cercetarile nu au putut explica intregul fond genetic privind originea astmului, febrei fanului si eczemelor.

Oamenii de stiinta au analizat datele a 350.000 de oameni. Milioane de pozitii genetice au fost testate pentru evaluarea efectului lor asupra riscului unui diagnostic de astm, febra fanului si/sau eczeme.

Cele 41 de gene descoperite au fost testate si intr-un grup independent de indivizi, mai exact 110.000 la numar. Practic, specialistii au verificat daca aceste variante genetice au avut o influenta asupra riscului individului de a dezvolta o boala.

Fiecarui participant i-au fost luate probe de saliva pentru a-i fi analizat ADN-ul. Mai apoi, participantii au primit informatii referitoare la trasaturile genetice mostenite, care pot insemna un risc crescut pentru mai multe boli. Astfel, cercetatorii au descoperit genele care influenteaza bolile pe care s-au axat in acest studiu.

”Sunt multi oameni interesati sa ia parte la astfel de studii, de unde pot afla informatii referitoare la propria mostenire genetica. Totusi, vrem sa subliniem ca rezultatele provenite din ADN se refera doar la riscul unor anumite boli, nu la un diagnostic. Factorii externi influenteaza, de asemenea, riscul. In plus, un risc crescut nu inseamna ca boala se va declansa neaparat”, explica Weronica Ek, autorul principal al studiului.

Rezultatele demonstreaza ca un numar mare de gene identificate presupun un risc crescut pentru cele trei boli. Atunci cand astmul este diagnosticat, apare adesea alergia, sau invers, iar acest lucru este cauzat de factorii genetici. Specialistii au fost, de asemenea, capabili sa identifice mai multe gene care cresc riscul uneia dintre aceste boli in raport cu celelalte, ceea ce demonstreaza ca exista si mai multe efecte specifice bolii.

Toate cele trei boli apar printr-o asociere complexa intre mai multe gene, dar si intre mediu si stil de viata. Pentru a imbunatati calitatea vietii pacientilor, este important sa se dezvolte medicamente adaptate la riscurile genetice ale acestora. De asemenea, este crucial sa intelegem modul in care mediul si stilul nostru de viata pot preveni bolile, sau pot imbunatati simptomele bolii.

”Datorita acestui studiu am reusit sa intelegem de ce anumite persoane au un risc mai mare de a dezvolta astm si alergii si speram ca rezultatele vor fi utilizate atat in fixarea diagnosticului, cat si in dezvoltarea medicamentelor”, concluzioneaza Ek.

Sursa: www.eurekalert.org

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Endocrinologie, Genetica

Toma Sebastian,Medic Specialist
Medic Specialist
Jardan Cerasela,Medic Specialist
Medic Specialist
Doctor in...

Articole similare

Oamenii de stiinta de la Universitatea Uppsala au realizat un nou studiu, prin intermediul caruia au gasit 141 de regiuni (gene) din materialul nostru genetic, care explica riscul genetic care sta la baza astmului, febrei fanului (rinita alergica) si eczemelor. Cele 41 de gene nu au mai fost asociate anterior cu un risc crescut pentru aceste boli...
Cercetatorii au descoperit, printr-un nou studiu, ca pacientilor diagnosticati cu astm bronsic, care au un profil genetic specific, li se inrautatesc simptomele in urma expunerii la poluare, in special cea provenita din trafic, potrivit eurekalert.org. Echipa de cercetare a fost formata din specialisti de la Institutul National de Sanatate si de...
Consumul de hamburgeri creste riscul de astm / Foto: Reuters Copiii care mananca trei sau mai multi hamburgeri pe saptamana se pot imbolnavi mai usor de astm, arata un amplu studiu international, citat de Agerpres. Dimpotriva, un regim mediteranean, bogat in fructe, legume si peste pare a avea un rol protector. Studiul a fost realizat de...
Specialistii au analizat datele a 500.000 de copii din Statele Unite ale Americii si au descoperit ca, in cazul copiilor care nu au avut o greutate sanatoasa, obezitatea a provocat astmul intr-un sfert din cazuri, potrivit eurekalert.org. Acest lucru sugereaza ca este vorba de 10% dintre copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 17 ani, diagnosticati...
Dr. Maria Dede/ Foto: HotNews.ro De ce apare astmul? Poate fi prevenit? Cum putem sa amelioram simptomele care se acutizeaza in sezonul rece? Dr. Maria Dede, medic specialist pneumologie, a discutat online cu cititorii. Doamna dr. Maria Dede este medic specialist pneumolog in cadrul Hyperclinicii MedLife Titan. Nota redactiei: Puneti...