Hernie inghinală

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre hernia inghinală

Hernia inghinală reprezintă o afecțiune a peretelui abdominal definită prin exteriorizarea unui organ abdominal (cel mai frecvent, epiploon, intestin subțire sau intestin gros) sub tegument, printr-un orificiu pre-format.

Tipuri de hernie

Hernia inghinală poate fi de două tipuri:

oblică externă/ indirectă/ laterală - atunci când presiunea din cavitatea abdominală exercitată la nivelul peretelui muscular împinge sacul de hernie prin orificiul profund al canalului inghinal. Astfel, hernia traversează canalul inghinal „însoțind” elementele cordonului spermatic (la bărbat), respectiv ligamentul rotund, de ancorare al uterului (la femeie). În evoluția ei, acest tip de hernie poate ajunge până în scrot sau în contact direct cu testiculul, respectiv până în labie;
directă/ medială sau „de slăbiciune” - apare în condițiile pierderii bruște în greutate sau ca urmare a scăderii rezistenței peretelui abdominal (la obezi, fumători).

Ambele tipuri de hernie inghinală au aceeași evoluție naturală (creștere în volum și lărgirea orificiului herniar) și pot dezvolta același tip de complicații (încarcerarea conținutului herniar, strangularea). Prin urmare, tratamentul este identic.

Hernia inghinală la femei

Hernia inghinală la femei apare mai rar decât la bărbați, din cauza conformației bazinului, dar și a naturii activităților fizice efectuate (în general, bărbații depun eforturi fizice mai intense prin natura activităților profesionale sau sportive/ comportamentale).

Hernia inghinală în sarcină

Prin întinderea peretelui abdominal în perioada de graviditate, punctele slabe ale acestuia (inclusiv cele din regiunea inghinală) se deschid, transformându-se în orificii herniare.

De regulă, hernia inghinală apărută în perioada gravidității este asimptomatică. Prin urmare, nu necesită tratament chirurgical. Dacă apar elementele încarcerării (tumefacția nu mai poate fi redusă și este însoțită de durere), hernia va fi operată prin abord clasic/ deschis, fără să reprezinte un risc suplimentar pentru făt.

Trebuie menționat și că hernia inghinală apărută în timpul sarcinii nu reprezintă o contraindicație pentru nașterea naturală.

Hernia inghinală la copii

Hernia inghinală la copii este o hernie congenitală prin absența obliterării (astupării, închiderii) canalului „peritoneo-vaginal”. Traiectul acestui canal este urmarea migrării – în cursul dezvoltării fătului – a testiculelor care se formează în regiunea lombară, în vecinătatea rinichilor, până în scrot, deci în afara cavității abdominale.

Hernia inghinală la copii se tratează chirurgical în serviciile de chirurgie pediatrică. De asemenea, în cazul copiilor, repararea herniei inghinale nu necesită protezarea peretelui abdominal cu plasă.

Cauze

Canalul inghinal are un traiect oblic în peretele abdominal. La bărbați, el este străbătut de cordonul spermatic format din vasele testiculare și ductul ejaculator. La femei, prin canalul inghinal trece ligamentul rotund al uterului, unul dintre mijloacele de ancorare a uterului, care contribuie la statica uterină.

În mod obișnuit, cele două orificii ale canalului inghinal sunt obliterate, dar fac parte din așa-numitele „puncte slabe ale peretelui abdominal”. Creșterea presiunii în cavitatea abdominală duce la lărgirea acestor orificii, determinând alunecarea prin canalul inghinal a altor structuri din interiorul cavității abdominale în sacul de hernie.

Sacul de hernie poate fi asemănat cu un deget de mănușă în care își face loc fie intestinul, fie epiploonul (țesutul grasos intra-abdominal).

Factori de risc

Principalul factor generator de hernie este predispoziția genetică. Acestuia i se adaugă condițiile favorizante apariției herniei, precum: efort fizic intens, tuse, constipație, obezitate etc.

Așa se explică de ce hernia nu apare – ca regulă – la oameni care exercită în mod constant eforturi fizice mari.

O altă cauză a apariției herniei inghinale este reprezentată de slăbirea accentuată într-un timp scurt, așa-numita „hernie de slăbiciune”. În acest caz, reducerea tonicității și troficității peretelui muscular determină hernia inghinală „de slăbiciune”.

Simptome

În cazul herniei inghinale necomplicate, simptomatologia este dominată de prezența la nivelul regiunii inghinale a unei umflături (tumefacții), care își mărește volumul la efort fizic, la tuse sau strănut și se reduce în poziția culcat sau prin simpla apăsare cu mâna. Apariția acestei tumefacții atrage atenția pacientului, fiind primul simptom al herniei inghinale.

Durerea nu este constantă și este rară la debutul afecțiunii. Când este prezentă, cel mai frecvent este descrisă ca o jenă accentuată la efort.

În cazul pacienților obezi, tumefacția dată de hernie poate trece neobservată mult timp. Este unul dintre motivele pentru care aceștia se prezintă la medic în stadii evolutive avansate.

Atunci când reducerea herniei nu mai este posibilă (spontan, în poziție culcat, sau prin palpare) vorbim despre hernia încarcerată. În acest stadiu, durerea devine constantă și crește în intensitate, chiar și în repaus.

Afectarea circulației sângelui la nivelul organului herniat poate produce strangularea acestuia. Hernia strangulată se manifestă în primul rând prin durere intensă cu caracter de arsură și reprezintă o urgență chirurgicală.

Intestinul herniat și încarcerat poate determina ocluzia intestinală, o altă complicație cu caracter de urgență chirurgicală.

Diagnosticare

De cele mai multe ori, pacientul cu hernie inghinală își poate pune singur diagnosticul, menționând simptomele descrise mai sus. Diagnosticul este, așadar, preponderent clinic.

Medicul examinează pacientul, solicitându-i să stea în picioare și să încordeze abdomenul. Creșterea presiunii intraabdominale determină exteriorizarea herniei. Palparea blândă a regiunii inghinale aduce informații de detaliu cu privire la diametrul orificiului inghinal și la stadiul evolutiv al herniei (reductibilitatea/ încarcerarea herniei). Palparea trebuie efectuată cu pacientul stând în picioare, dar și în poziție culcat și, obligatoriu, se examinează și regiunea inghinală de partea opusă.

Mijloacele de investigare imagistice (ecografia de părți moi, RMN, CT) sunt necesare exclusiv pentru diagnosticul diferențial al durerii inghinale. Depistarea imagistică a herniei, în stadii infraclinice, nu influențează conduita terapeutică. Cu alte cuvinte, hernia inghinală ce nu poate fi evidențiată clinic nu are indicație chirurgicală.

Tratament

Hernia inghinală în sine nu reprezintă o urgență. Tratarea herniei are loc din cauza disconfortului resimțit (estetic sau/ și durere) și pentru a evita apariția complicațiilor, uneori severe, care pot avea chiar prognostic vital.

Complicațiile herniei sunt:

încarcerarea (blocarea) conținutului herniar;
strangularea, când este vorba de intestin;
perforarea care poate genera ocluzia intestinală și apoi peritonita, afecțiuni ce pot pune în pericol viața pacientului.

Nu este greșită urmărirea și monitorizarea, așa-numita atitudine „wait and watch”, cu mențiunea că pacientul trebuie informat cu privire la posibilitățile evolutive și asupra semnelor de alarmă, în cazul apariției acestora.

Având cauze mecanice, hernia inghinală nu poate fi rezolvată decât prin mijloace chirurgicale. Scopul tratamentului este acela de a reintroduce în cavitatea abdominală conținutul herniar și de a restabili integritatea peretelui abdominal. Abordarea poate fi clasică (chirurgie deschisă) sau laparoscopică.

Operațiile deschise se pot realiza cu sau fără protezarea peretelui abdominal cu o plasă.
Tratamentul herniei fără plasă este indicat organismelor în creștere - copii, adolescenți și adulți tineri, cel mai indicat procedeu fiind cel numit anatomic - Shouldice-Bassini.

În tratamentul herniei inghinale cu plasă s-a impus și a rămas de bază procedeul Lichtenstein.

Atitudinea corectă în tratamentul chirurgical al herniei inghinale include, pe lângă abordarea sacului herniar și refacerea solidă a peretelui abdominal, disecția și menajarea nervilor regiunii inghinale, fapt ce asigură diminuarea până la dispariția totală a durerii postoperatorii.

Operațiile laparoscopice oferă avantaje notabile: rezolvarea prin mini-incizii a herniei inghinale, uneori bilaterale, agresiune minimă a structurilor peretelui abdominal, disconfort minim postoperator și recuperare rapidă. După modalitatea de abordare, tratamentul herniei pe cale laparoscopică poate fi:

total extraperitoneal (TEP);
trans abdomino-properitoneal (TAPP).

Între cele două tipuri de abordare există câteva deosebiri:	TAPP	TEP
posibilitatea de a diagnostica o hernie pe partea opusă (controlaterală)	DA	NU
posibilitatea de a examina organele interne	DA	NU
abord minim invaziv	DA	DA
recuperare rapidă	DA	DA
rată redusă de recidivă	DA	DA

De menționat este și că, în abordarea laparoscopică actuală a herniei inghinale, pentru evitarea durerii postoperatorii, plasa se fixează cu adeziv acrilic care, în primele 10 zile, este descompus prin hidroliză.

Tratamentul laparoscopic al herniei inghinale reprezintă cea mai modernă modalitate de tratament, prin posibilitatea de rezolvare solidă a peretelui abdominal, recuperare rapidă și cu disconfort minim postoperator, precum și cu o rată redusă de recidivă.

Operația laparoscopică se realizează sub anestezie generală. Durata intervenţiei, pentru un chirurg experimentat, în cazul herniilor necomplicate, este de sub 1 oră.

Pentru protezarea peretelui abdominal se folosesc plase de polipropilenă. Cele 3 mini-incizii se suturează cu fire resorbabile, nefiind necesară înlăturarea acestora.

După terminarea operației, pacientul este supravegheat în departamentul „post-operator” timp de câteva ore, după care este transferat în secția de chirurgie. La două ore după operație, pacientul este încurajat să se ridice din pat și să facă mișcare. Acest lucru contribuie la recuperarea rapidă. Operația de hernie inghinală necesită o spitalizare de 0-1 zile.

În primele 2 săptămâni este recomandată evitarea efortului fizic intens și a activităților sportive, dar activitățile obișnuite pot fi reluate din prima zi postoperator. Mersul pe jos, plimbările, urcatul scărilor, condusul mașinii, reluarea activității sexuale și chiar sporturile ce nu necesită solicitare intensă a musculaturii peretelui abdominal nu sunt restricționate.

Recuperarea după tratamentul laparoscopic al herniei inghinale presupune: