Publicat la: 
2/02/2011
In ultimii patru ani, 8000 de medici au parasit Romania. Vasile Astarastoae:

Prof. dr. Vasile Astarastoae, conf. dr. Mihai Hinescu / Foto: MedLive.ro

In Romania exista 1,9 medici la mia de locuitori, comparativ cu media celorlalte tari europene de 3,5 medici la mia de locuitori. Din 2007 si pana in prezent, au parasit Romania peste 8.000 de medici specialisti, din cei 40.000 de medici cu drept de libera practica, cheltuielile statului numai cu scolarizarea acestora fiind de peste 64 milioane de euro. "Daca se va pastra acest ritm, vom ajunge la stadiul in care sa avem spitale dotate, dar care vor functiona pe post de muzeu. Pacientii le vor vizita, fara a beneficia insa de asistenta medicala", sustine Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Exista totusi voci optimiste care sustin ca multi medici care aleg acum calea strainatatii se vor intoarce in tara mai devreme sau mai tarziu. Crezi ca medicii care parasesc Romania se vor mai intoarce in tara?

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.

De 20 de ani, Romania nu este preocupata de sanatatea populatiei. O demonstreaza alocarea de fonduri, situata intre 2 si 4% din PIB, comparativ cu tarile central si est-europene unde bugetul Sanatatii ajunge pana la 8% din PIB.

Experienta ultimilor ani arata ca "investim in oameni, dar nu stim sa-i oprim sa ramana in tara". "Pentru sistemul de sanatate romanesc, pentru invatamant si pentru cercetarea romaneasca, accesarea fondurilor europene este un adevarat balon de oxigen", a declarat Vasile Astarastoae. El a explicat care sunt cauzele care duc la "exodul medicilor", "o problema de interes national si de siguranta nationala":

  • profesionalismul medicilor, pentru ca daca nu s-ar adapta intr-un sistem performant nu ar putea pleca;
  • in Romania, medicii nu pot pune in practica ce au invatat in facultate si in anii de pregatire postuniversitara;
  • starea conflictuala din Romania, care se transfera si in sistemul medical.

Vocile mai optimiste sustin ca multi dintre medicii care aleg acum calea strainatatii se vor intoarce in tara mai devreme sau mai tarziu. "Este evident ca 95% din cei care parasesc Romania o fac pentru un salariu mai bun, pe care il vor obtine in strainatate. Acolo vor constata insa ca jumatate din bani ii vor cheltui pe chirie, iar restul pe masina si hrana etc. Nu cunosc medic roman care, in Europa, sa fie intr-o pozitie importanta si recunoscuta pe plan national in tara respectiva. Exista un cumul de factori care nu-ti permit sa penetrezi ierarhia din tarile respective", sustine acad. Laurentiu M. Popescu, presedintele Academiei de Stiinte Medicale din Romania.

"Cred ca mai mult de jumatate dintre medicii tineri se vor intoarce in Romania, pentru ca ei vor avea un avantaj foarte mare: pregatire si informare medicala peste medie si, probabil, actualii lor sefi vor fi in afara sistemului", a adaugat acad. Popescu.

"Principala problema a sistemului de sanatate romanesc este subfinantarea cronica", sustine dr. Astarastoae, fapt dovedit de toate statisticile realizate pana in prezent. Comparativ cu 3,2% din PIB, media alocariilor bugetare din ultimii 20 de ani in Romania, tarile central si est-europene au alocat 7,3%, iar statele Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare intre 10 si 12%.

In ceea ce priveste sumele alocate pe cap de locuitor, in timp ce SUA aloca 7.600 dolari/locuitor, Elvetia 2.300 dolari/locuitor, Romania aloca doar 210 dolari/locuitor.

Propunerile Colegiului Medicilor pentru imbunatatirea performantelor in sistemul sanitar romanesc tin de:

  • rediscutarea veniturilor obtinute de medici;
  • depolitizarea structurilor medicale;
  • predictibilitatea carierei profesionale a medicilor;
  • posibilitatea medicilor de a se perfectiona peste hotare cu finantarea institutiei in care este angajat;
  • plata politei de malpraxis de catre spital si nu de catre medic;
  • demararea unei campanii cu mesajul "Respecta-ti medicul".

Crezi ca medicii care parasesc Romania se vor mai intoarce in tara?

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.

Autor: R.M.

Comentarii

De ce ar reveni? Sa fie injurati generic intro- presa de 2 bani?

Sa ne intelegem cam toti medici din Europa de vest sunt platiti dupa aceasi grila, adica medic specialist cu 3 ani vechime are ub salar bet intre 3400 si 4000 de euro pe luna, asta se mai adauga si alocatia copiilor care in vest este substantiala 186€ pe copil cu acesti bani poti trai foarte bine
Chiria care nu este de neglijat o platesti in primii 2-3 ani apoi ca tot omul dupa ce vezi cum stau lucrurile iti cumperi o casa in rate (chirie intre 500 si 1500 euro in functie de oras si marimea casei rata lunara daca o cumperi undeva intre 800 si 1800 €).
Alimentele bio sunt la acelasi pret cu cel din Romania, combustibilii citeodata chiar mai ieftini, reparatii la masini nu prea ai pentru ca drumurile sunt bune, cheltuielile de intretinere sunt comparabile, etc.
La toate vaniturile medicului mai adauga si cel al sotului, sotiei care in principiu nu poate fi mai mic de 1000 € lunar.
Deci sa tragem linie:
VENITURI
sot 3500€
sotie 1000 €
sau invers
copii 2 390€
TOTAL undeva 4890€ in medie pe luna o familie, nu mai zic daca amindoi sunt medici.
CHELTUIELI
rata casa 1200€
masina (asig. + benzina) 2 masini 400€
alimente 600€
cheltuieli lunare cu intretinerea fie vara fie iarna 200€
haine+incaltari 500€
TOTAL 2700€
RESTUL IL FOLOSESTI LA CE VREI TU CONCEDII, EXCURSII, MOBILA, TELEFOANE, ETC ADICA 2290€

Asa ca lasati-o mai moale cu au salarii mari dar si cheltuie de nu mai pot de nu le mai ajung banii sa traiasca decent, chiriile ii doboara, e cea mai mare prostie.
Exemplele pe care le gasiti la chirii sunt proaste doar 2% din medicii romani stau in Paris sau alte capitale restul sunt asa cum ziceti voi la tara, tara ce Romania nu o sa o aiba nici in 100 de ani.

Prostia cu revenitul in tara e o aberatie, bineinteles ca se vor mai intoarce o parte dar cind ai plecat avind copii care fac scoala aici cresc aici vei avea o surpriza cind le vei spune dupa 10 ani ca te intorci.
Copii mei i-am crescut in asa fel incit sa iubeasca Romania, vin cu placere de fiecare data la bunici, vorbesc perfect romaneste dar cind le spun in gluma ca trebuie sa ne intoarcem parca se naruie cerul pe ei nu concep acest lucru si ca ai mei cred ca sunt toti copii celor plecati fie medici fie romani ce traiesc si muncesc cinstit.

Ai dreptate. Si eu sunt medic in Germania si stiu ce spui.Traiesc intr-un orasel de linga Frankfurt , iar aici cheltuielile de casa, maina si alte celea pe luna nu depasesc 700-800 euro.Din ce ramine ma descurc mai mult decit decent.Dar ce spuneai mai devreme, ziua de munca e 8 ore si uneori chiar mai mult.

Deja este prea tarziu sa mai salvam ceva din sistemul sanitar romanesc. Este profund corupt, lipsit de dotari iar medici lipsiti de orice motivatie sa munceasca.
Este nevoie de masuri radicale.

Eu propun sa se inchida TOATE spitalele din tara si sa ramana deschise doar cele din Bucuresti. Oricum, tot omul cand are o boala, si ceva bani, pleaca la Bucuresti, nu sta sa moara in spitalele judetene din provinicie.
Spitalele din Bucuresti ar trebui modernizate ultimul racnet si sa fie adusi cei mai buni medici. Cei corupti si incompetenti si batrani dati afara !!
In provinicie sa exista doar o clinica de urgente, unde sa fie stabilizati pacientii atat cat se poate si apoi trimisi rapid la Bucuresti.

Sper din tot sufletul ca acest comentariu e o gluma trista.

Asta nu e o gluma ci o urmare a gindirii proletariste pe care si tu prin comentariile tale o glorifici

Problema cu salariile doctorilor se poate rezolva usor si rapid pt ca spitalele sunt aum in majoritate la autoritatile locale. Acum se poate majora salariul la medicii buni ca sa nu mai plece. .Mai este de rezolvat si problema clanurilor din spitale asemanatoare cu cele din invatamant. Medicii batrani si incompetenti blocheaza ani de zle accesul celor tineri , si nu transmit din experienta daca or avea-o noilor generatii de doctori. Plus ca se ocupa si cu SPAGILE din spitale.

ptr @ bogdan daca tot ai atitea propuneri, eu prropun (sic) sa-ti deschizi acasa un spital, ultimul racnet, unde sa te stabilizeze cit mai multi medici. dar toti sa fie psihiatri...

Daca se vor intoarce sau nu e problema lor,dar cine face facultatea de medicina la stat pe banii "prostimii" ar trebui obligati sa profeseze in tara cel putin 6 ani sa-si plateasca intr-un anumit mod datoria ca oricum intre timp fac bani din spagi.Daca mergi la orice spital si te uiti la parcarea doctorilor ai impresia ca esti salonul auto de la Geneva deci mai usor cu lamentarile.

Draga Laura, nu generaliza! /// Oricum discutia era alta, nu despre spagi si masinile doctorilor... Ca o gluma, in curind, nu vei mai avea cui sa dai spaga si sa vrei!
[Editat de MedLive.ro]

Vei da bani la ghicitoare tiganci, sa-ti ghiceasca diagnosticul in bobi!

Laura sa sti ca in vest pleaca medicii care vor sa-si faca meseria corect, care sunt satuli sa traiasca de la o zi la alta cu gindul ca daca nu ia o spaga nu are cu ce sa-si plateasca intretinerea si asa mai departe.
Plecarea din Romania nu este usoara si dupa cum vad mai toti considera ca este de ajuns sa ai diploma de medic si gata cei din vest iti si dau 10000 de euro, lucrurile nu sunt chiar asa simple.
O parte din medici se intorc acasa sa o spunem cinstit pentru ca nu stiu carte si vestul le-a multumit pentru efort dar le-au spus ca nu au nevoie de ei.
O parte nu fac fata programului de lucru, altii nu se adapteaza efectiv.
In spitalul in care lucrez au fost toate aceste motive cei ce se intorc au aceeasi explicatie, nu pot trai departe de tara etc.
Cine ramine in vest doctorii ce stiu carte sau sunt dispusi sa faca eforturi mari pentru a invata, cei cu putere de munca precum si cei care viseaza la un trai decent cu un salar acceptabil si care sa nu fie nevoit sa recurga la metoda romaneasca spaga.
Romania ar trebui sa fie ingrijorata ca la pleaca medicii buni si mediocrii, tineri care reprezinta viitorul medicinei romanesti.
Apropo mediocru numai in Romania este o jignire, ca o simpla explicatie 60% din populatie este mediocra asa ca si medicii sunt 60% mediocrii dar tot ei sunt cei care duc greul, a fi mediocrul este o jignire doar in Romania unde toti sunt de la bun in sus.
Povestea cu masinile este una tipic romaneasca, viata e nedreapta si nu toata lumea poate avea bani, masini, case cu asta trebuie sa se obisnuiasca romanul, sunt unii care au si unii care nu au chiar daca au muncit poate la fel.
In toata lumea asta un medic cistiga mai mult ca un inginer, profesor, economist bine acestia fiind pe aceeasi treapta, cel mai bun medic din lume va cistiga mai mult decit cel mai bun inginer din lume asta e viata.
Daca vreti salarii egale la toata lumea sa stiti ca mai sunt state ce aplica aceasta metoda, vezi Coreea de Nord.
E adevarat ca dai spaga pentru o operatie dar vrei sa te opereze neaparat doctorul cutare poti sa nu dai si sa te opereze un alt medic dar nu tu vrei exact pe doctorul respectiv.
Acest renume se face in ani de munca si invatatura, intr-un fel acea spaga e meritata. E adevarat ca pacientul nu are nici o vina dar nici medicul.
Pina acuma era vorba daca nu-i convine sistemul sa plece ei uite ca au inceput sa plece, si nu 1, 2 cei cu miile si cei mai trist renumitul clopot a lui Gauss a devenit o panta descrescatoare
As vrea sa stiu daca ai fi bolnav de inima unde ai vrea sa te operezi la Arad, Constanta sau Tg. Mures, Bucuresti. Sa ma scuzee medicii di cele doua centre cred ca si imn Arad si Constanta sunt medici buni dar am dat un exemplu doar cele doua clinici de cardio fiind extrem de cunoscute.

Cam 10% se vor intoarce. Cei care nu s-au putut integra din motive profesionale sau socialel.

Exista in toata America si chiar si in Europa medici romani si sefi de catedre, profesori universitari, sefi de laboratoare etc care au ajuns acolo pe munca si valoare...
si au plecat din Romania tocmai pt ca o clica similara celei conduse de domnul academician LM Popescu a ocupat posturile universitare prin nepotism si alte metode mai mult sau mai putin oneste si legale.

Salariile cu care sunt platiti judecatorii, procurorii, avocatii si in general toti din sistemul juridic trebuie transferate in sistemul medical. Primii nu aduc decat necazuri romanilor si Romaniei (coruptie, minciuna, lipsa de etica, plimbarea prin tribunale ani si chiar zeci de ani a romanilor in scopul de a scoate ultimul banut din buzunarele lor), in timp ce cea dea doua categorie, cand isi fac jobul cum trebuie aduc numai bine oamenilor din tara.
Pentru plata greselilor medicale( malpraxis) trebuie sa aveti companii de asigurare in la care medicii sa se asigure si acestea din urma sa plateasca penru malpraxis. In cazul in care un medic face o greseala, pentru a il motiva sa nu se mai repete , compania de asigurare ii va creste contributia la asigurare sa spunem pentru o perioada de 3-5 ani.
In America ca medic pana la varsta de 30-35 ani esti practic sarac, dupa care incepi sa castigi regeste de la $200000/an in sus.
Scoala medicala este foarte scumpa, poate depasi $50000/an la cele mai bune scoli.

Pagini

Articole similare

Pentru multi oameni cu diabet zaharat metoda incomoda si dureroasa de testare a nivelului zaharului din sange este un mod de viata. Un produs invovator de la Universitatea din Akron poate elimina intepaturile de ac sau alte dispozitive invazive, folosind o lentila de contact si o aplicatie pentru un smartphone. Utilizatorii pur si simplu poarta o...
O comunicare buna intre medic si pacient nu creste doar nivelul de satisfactie al pacientului in ceea ce priveste actul medical, dar influenteaza si o serie de indicatori ai starii de sanatate printre care durerile cronice de cap si nivelul de zahar din sange in cazul persoanelor cu diabet. Exista insa momente cand pacientul se simte intimidat...
Nefericirea din relatia de cuplu poate sa duca nu doar la un divort neplacut, ci si sa genereze o serie de boli cardiace, afirma oamenii de stiinta americani, scrie Mediafax. Studiul a descoperit faptul ca persoanele care au trait multe decenii intr-o stare conflictuala cu partenerii lor de viata sunt mult mai predispuse sa se imbolnaveasca...
Dr. Viviana Iordache / Foto: Dermalife.ro Laserul a revolutionat tehnologia in medicina estetica, fiind utilizat in corectia cicatricilor de acnee si vergeturilor, precum si in tratarea celulitei si in reducerea circumferintei corporale. Cat de eficient sau invaziv este? Cat costa un tratament? Ce tip de vergeturi se pot corecta cu laserul? Cum...
Exista o poveste tragica care ajunge mereu stire: un tanar sportiv, aparent sanatos, care se prabuseste brusc si moare in urma unui stop cardiac, in timp ce face sport. O noua cercetare inlatura un mit conform caruia moartea subita de cauza cardiaca are loc adesea in timpul activitatii fizice intense. De fapt, s-a descoperit ca majoritatea...