Publicat la: 
14/05/2013

MedLife deschide, în cadrul Spitalului Life Memorial, Centrul pentru Tratarea Tulburărilor de Statică Pelvină, oferind cele mai noi soluţii medicale pentru rezolvarea disfuncţiilor planşeului pelvin, la femei. Aceste probleme au o amploare mare, cea mai cunoscută dintre afecţiuni fiind incontinenţa urinară. Studiile arată că la femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani, incontinenţa urinară apare cu o frecvenţă de 40%. Afecţiunile care vor fi tratate în noul Centru sunt: incontinenţa urinară, prolapsul utero-vaginal, incontinenţa anală şi durerea pelvină. Printre factorii de risc determinanţi pentru aceste afecţiuni se numără: naşterea pe cale vaginală, vârsta, fumatul, exerciţiile fizice în exces şi la intensitate crescută, obezitatea, factori congenitali (ex. un metabolism anormal al colagenului – sindromul Ehlers-Danlos), intervenţii chirurgicale în zona pelvină realizate anterior instalării afecţiunii respective.

Anatomia pelvisului  prin conformaţia oaselor bazinului, complexul musculo-ligamentar  şi organe pelvine,  contribuie  la o funcţie normală a planşeului pelvin. Funcţionarea normală a acestor organe este direct dependentă de integritatea structurii planşeului pelvin. Afectarea ţesutului conjunctiv din ligamentele de susţinere şi din fascii, poate duce la apariţia următoarelor simptome: incontinenţă urinară de efort, creşterea frecvenţei urinărilor (de peste opt ori pe zi), nicturie - creşterea frecvenţei urinărilor pe noapte (de mai mult de două ori pe noapte), golirea incompletă a vezicii urinare, constipaţie, durere pelvină, senzaţie de greutate şi discomfort  în zona anterioară a pelvisului.

“Am decis să deschidem Centrul pentru Tratarea Tulburărilor de Statică Pelvină, deoarece un număr mare de femei se confruntă cu acest tip de probleme şi foarte puţine ştiu că există diverse modalităţi de rezolvare. Ele pot apela la specialiştii noştri, care le vor oferi un tratament individualizat, folosind cele mai moderne metode, minim invazive”, a declarat Ovidiu Vasile, director medical MedLife.

Primul pas în evaluarea unei femei cu probleme de statică pelvină este consultul la medicul specialist, unde anamneza ridică suspiciunea diagnosticului. Urmează examenul clinic ce urmăreşte evaluarea tonicităţii planşeului pelvin, a poziţiei anatomice a pereţilor vaginali anterior şi posterior, a uterului, a stabilităţii joncţiunii uretro-vezicale. Ulterior, investigaţiile paraclinice  - examen sumar de urină şi urocultură, ecografie perineală şi transvaginală, confirmă diagnosticul şi orientează asupra alegerii modalităţilor terapeutice.

Tratamentul conservator al tulburărilor de acest tip constă în: tehnici de antrenare a vezicii urinare asociate cu antrenamentul muşchilor planşeului pelvin prin exerciţii Kegel, montarea unor dispozitive vaginale sau uretrale-pesarele (nu se pot folosi pe termen lung şi pot avea ca efecte secundare infecţii urinare şi vaginale sau lezarea mucoasei vaginale), medicamentaţie (pe termen lung pot apărea reacţii adverse).

În cadrul noului Centru se folosesc cu succes tehnici chirurgicale minim invazive care pot  repara ligamentele afectate, prin inserţia unor dispozitive speciale, astfel că refacerea formei şi a structurii pot conduce la reluarea funcţiei normale. Printre avantajele tratamentului chirurgical al tulburărilor de statică pelvină se numără: spitalizarea de scurtă durata - 48 de ore, durerea postoperatorie scazută, risc de retenţie urinară postoperatorie scăzut, revenirea la activitatea obişnuită în maxim două săptămâni.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife Med, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.

Recent, MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizatia Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF,  Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din Capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.

Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al treilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii patru ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat anul trecut premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Urologie

Satalan Razvan,Medic Specialist
Medic Specialist
Radu Victor,Medic Primar, Doctor in Stiinte Medicale
Medic Primar,...
Medic Primar
Medic primar
  •  
  • 1 of 34

Articole similare

Interventia serviciilor de urgenta / Foto: Agerpres Doi elevi de la Liceul "Tudor Arghezi" din Craiova au fost injunghiati joi la pranz, chiar in fata unitatii scolare. Unul dintre ei, injunghiat in inima, a decedat pe loc. Din primele declaratii ale martorilor, se pare ca atacatorul este un fost elev al liceului, exmatriculat, care ar mai...
Chiar daca ne confruntam cu o simpla ameteala sau cu un autentic episod de vertij, este bine sa nu neglijam o astfel de senzatie, deoarece poate fi semnul unei afectiune serioase. De ce apare vertijul si de ce este important sa ii depistam cauzele am aflat de la dr. Roxana Vintila, medic specialist in neurologie, Hyperclinica Medlife Baneasa....
Nefericirea din relatia de cuplu poate sa duca nu doar la un divort neplacut, ci si sa genereze o serie de boli cardiace, afirma oamenii de stiinta americani, scrie Mediafax. Studiul a descoperit faptul ca persoanele care au trait multe decenii intr-o stare conflictuala cu partenerii lor de viata sunt mult mai predispuse sa se imbolnaveasca...
Cum au reusit oamenii sa-si copieze propriul ADN? Cu ajutorul explicatiei animate de mai jos puteti intelege una dintre minunile medicinei moderne. Tehnica PCR este pentru genetica ceea ce este roata pentru masini. Fara inventarea ei identificarea mutatiilor genetice sau prognosticarea anumitor boli ar fi fost mult prea scumpa pentru a putea fi...
Programele web de slabire nu sunt intotdeauna eficiente / Foto: Photoxpress.com Oamenii au tendinta de a slabi mai mult cu ajutorul instrumentelor online decat prin programele traditionale de scadere in greutate, potrivit unui nou studiu efectuat in Japonia. Odata cu cresterea numarului de persoane obeze, au existat numeroase incercari de a...