Despre meningită
Meningita este o afecțiune caracterizată prin inflamația meningelui, adică a membranei formate din trei straturi, care învelește și protejează creierul și măduva spinării.
Meningita este cea mai frecventă formă de infecție a sistemului nervos central. Este o afecțiune severă, cu risc letal și cu risc de vindecare cu sechele grave. În aceste condiții, punerea cât mai rapidă a unui diagnostic și, implicit, începerea de urgență a tratamentului reprezintă aspecte cheie în managementul acestei urgențe medicale.
Boala poate să apară sub forma unor cazuri sporadice, a unor mici aglomerări de cazuri sau sub forma unor epidemii. La meningită, durerea de cap apare, de obicei, în partea din spate a capului, la nivelul gâtului și cefei, iar o umflare la nivelul fontanelei poate fi un semn definitoriu pentru meningita la copii.
Tipuri de meningită
În funcție de durata simptomatologiei, există trei tipuri de meningită:
- meningita acută - are o evoluție rapidă, de obicei de câteva zile, cu mențiunea că pot exista și cazuri fulminante cu evoluție extrem de rapidă;
- meningita subacută - se dezvoltă într-o perioadă cuprinsă între câteva zile și câteva săptămâni. Cauzele, simptomatologia, tratamentul sunt similare celor din meningita cronică;
- meningita cronică - are o evoluție lentă care durează săptămâni, luni, mergând până la ani. Printre cauzele infecțioase de meningită cronică se numără: Mycobacterium tuberculosis, Borrelia burgdorferi, fungi, paraziți, unele virusuri.
În cazul meningitei acute, sursa de infecție este de obicei umană dar, pentru unele forme, poate fi și animală (leptospire, chlamydii, listeria). Când sursa este umană, de obicei este vorba de o persoană bolnavă și mult mai rar de un purtător sănătos. Infectarea se face prin intermediul agentului patogen care poate ajunge la nivelul meningelui în mai multe moduri:
- pe cale hematogenă: prin embolie septică, venind de la un focar infecțios situat la distanță;
- pe cale limfatică: de obicei, sursa de infecție este undeva în apropiere;
- de-a lungul nervilor;
- din aproape în aproape;
- prin soluții de continuitate, în cazul fracturilor craniene, puncții, intervenții chirurgicale.
Cauze
În funcție de agentul patogen, meningita poate fi bacteriană, virală, fungică și parazitară.
Meningita bacteriană
Meningita bacteriană este forma cea mai de temut, deoarece are un potențial letal și, în anumite cazuri, poate avea o evoluție foarte rapidă. Aproape orice bacterie care intră în organismul nostru poate determina meningită, dar cele mai frecvente sunt:
- Meningococul (Neisseria meningitidis);
- Pneumococul (Streptococcus pneumoniae);
- Haemophilus Influenzae B;
- Streptococul de grup B;
- Bacilul Koch (tuberculos);
- Listeria monocytogenes.
Meningita meningococică
Meningita meningococică este forma cea mai gravă de meningită și este considerată prototip al meningitelor bacteriene cu LCR purulent. Se transmite pe cale aeriană, în urma contactului apropiat cu o persoană infectată, prin picături de salivă, din tuse sau strănut.
Meningita meningococică are o perioadă de incubație scurtă, de 2-7 zile. Debutează de obicei brusc, cu febră, frisoane, curbatură (durere musculară), stare de rău, și este rapid progresivă, cu alterarea marcată a stării generale, cu greață, vomă, fotofobie, semne de iritație meningeală.
În 12-24 de ore apar semnele de afectare encefalitică, manifestată prin neliniște, stare de agitație psihomotorie, dezorientare, delir cu evoluție rapidă spre comă. Pe parcursul evoluției, pot apărea convulsii și manifestări cutanate.
Există zone în lume unde numărul de cazuri este foarte ridicat - așa zisa centură de meningită - o arie din Africa sub sahariană, care se întinde din Senegal - în vest până în Etiopia - în est.
Meningita pneumococică
Meningita pneumococică este frecvent precedată de o infecție la nivel pulmonar, la nivelul gâtului sau al urechii. Există anumite categorii cu risc pentru această formă de meningită, cum ar fi pacienții vârstnici, cei splenectomizați (cu splina extirpată total sau parțial), consumatorii de alcool, cei cu fractură de bază de craniu.
Meningita cu Haemophilus Influenzae
Acest tip de meningită cu Haemophilus Influenzae este caracteristică pentru copiii sub 2 ani.
Meningita cu streptococcus agalactiae (de grup B)
Meningita cu streptococcus agalactiae (de grup B) este caracteristică perioadei neonatale.
Meningita tuberculoasă
Meningita tuberculoasă este una din formele cele mai grave de afectare tuberculoasă extrapulmonară. În lipsa tratamentului, duce la deces. Evoluția este de obicei subacută sau cronică.
Meningita cu Listeria monocytogenes
În acest caz, sursa de infectare este animală. Omul se infectează prin consumul sau contactul cu produse de la animale bolnave, calea de transmitere fiind diversă - digestivă, respiratorie, cutanată.
Meningita virală
Infecțiile virale sunt cea mai comună cauză pentru apariția meningitei și, de obicei, nu reprezintă un pericol pentru viața pacientului. Evoluția este, de regulă, autolimitantă, cu tendință de vindecare spontană. Frecvent sunt implicate enterovirusuri-echovirusuri și virusuri Coxsackie, virusul herpes simplex, virusul urlian HIV, virusul West Nile.
Calea de transmitere este de obicei respiratorie (adenovirusuri, virusuri gripale), digestivă (enterovirusuri) sau cutanată. Ponderea cea mai mare o au meningitele enterovirale.
Meningita fungică
Este o formă rară de meningită care poate fi cronică și, de obicei, afectează persoane imuno compromise.
Meningita cu paraziți
Reprezintă, de asemenea, o formă rară a acestei boli. Un exemplu este Naegleria fowleri care pătrunde în organism pe la nivelul nasului.
Factori de risc
Oricine, la orice vârstă, poate face meningită, dar există câteva categorii care sunt considerate cu risc mai mare. Astfel, printre factorii de risc pentru meningită se numără:
- Vârstele extreme: sub 5 ani și peste 60 de ani;
- Pacienții cu diabet zaharat, insuficiență renală, fibroză chistică, insuficiență corticosuprarenaliană;
- Pacienții cu imunosupresie;
- Pacienții cu infecție HIV;
- Pacienții cu neoplazii;
- Aglomerările de persoane, unde există un risc crescut de apariție a unor focare de meningită meningococică;
- Pacienții care au venit în contact cu bolnavi de meningită;
- Pacienții cu splenectomie (cu splina extirpată parțial sau total);
- Pacienții cu ciroză și consumatorii cronici de etanol;
- Prezența unor infecții de vecinătate.
Simptome
În ceea ce privește simptomele meningitei, acestea pot consta în:
- Alterarea statusului mental;
- Febră;
- Redoare (rigiditate) de ceafă;
- Cefalee intensă;
- Fotofobie;
- Somnolență marcată;
- Greață;
- Vărsături;
- Apariția unei erupții cutanate (în unele forme);
- Convulsii, uneori.
Diagnosticare
Meningita este o urgență medicală. Pacienții sunt examinați într-un serviciu de boli infecțioase. Puncția lombară, urmată de examenul lichidului cefalo-rahidian, reprezintă un instrument indispensabil în examinarea unui pacient care prezintă semne și simptome de meningită.
Pe lângă examenul LCR, se efectuează și analize de sânge, analize imagistice, precum radiografii pulmonare, radiografie de sinusuri, CT cerebral, RMN cerebral, în funcție de etiologia suspectată și de tabloul clinic.
Tratament
Tratamentul meningitei este administrat de medicul infecționist și începerea lui este o urgență. Cu cât pacientul începe mai repede tratamentul, cu atât evoluția este mai bună. Timpul este elementul cheie în formele cu evoluție rapidă.
În funcție de starea generală și de natura agentului patogen, tratamentul presupune tratament antibiotic, antiviral, antifungic, alături de tratament antitermic, antiinflamator, antiemetic, de rehidratare etc. Meningita virală are, de cele mai multe ori, o evoluție favorabilă.
Meningita bacteriană este o boală gravă care se poate solda cu deces, în special în rândul copiilor foarte mici sau al pacienților vârstnici și cu alte comorbidități. Aproximativ unul din 10 pacienți cu meningită bacteriană moare.
Posibile complicații
În anumite cazuri, meningita poate lăsa sechele. Printre acestea, se numără:
- Tulburări de auz;
- Tulburări de vedere;
- Hidrocefalie;
- Leziuni cerebrale (sechelare, manifestate prin pareze și tulburări de coordonare) sau epilepsie;
- Dificultăți de învățare;
- Tulburări de memorie;
- Tulburări de atenție și de concentrare;
- Cefalee persistentă.
Prevenție
Pe lângă respectarea regulilor de igienă, pentru prevenirea unora dintre formele de meningită avem la îndemână și vaccinuri:
- Vaccinul antimeningococic;
- Vaccinul antipneumococcic;
- Vaccinul împotriva infecției cu virusul urlian;
- Vaccinul împotriva infecției cu virusul varicelo zosterian;
- Vaccinul împotriva infecției cu virus rujeolos.
Bibliografie
- Boli Infecțioase, Mircea Chiotan, Ed. Național 2000, partea IV, cap. 41, între paginile 341-360.
- Adams and Victor, Principles of Neurology, partea IV, pag 631-660.
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
