Microbii pot juca un rol in debutul atacului de cord
Microorganismele din corpul nostru pot contribui la destabilizarea placilor coronariene, favorizand atacul de cord, potrivit Congresului Mondial de Cardiologie.
Oamenii de stiinta au descoperit ca, spre deosebire de bacteriile intestinale, bacteriile din placile coronariene sunt pro-inflamatorii. In plus, pacientii cu sindrom coronarian acut (atac de cord) au avut bacterii diferite in intestin comparativ cu cei cu angina stabila.
Alimentatia, fumatul, poluarea si medicamentele au un impact major asupra fiziologiei celulare, sistemului imunitar si metabolismului. Cercetarile anterioare indica faptul ca aceste efecte sunt mediate de microorganismele din tractul intestinal. In cadrul studiului actual, specialistii au investigat contributia microbiotei la instabilitatea placilor coronariene.
La cercetare au participat 30 de pacienti cu sindrom coronarian acut si zece pacienti cu angina stabila. Cercetatorii au izolat bacteriile intestinale din probele fecale. Bacteriile cu placi coronare au fost extrase din baloanele de angioplastie.
Datorita comparatiei dintre microbiota din fecale si din placile coronare, specialistii au descoperit ca difera compozitia. Bacteriile fecale au avut o compozitie eterogena si o prezenta pronuntata de Bacteroidete si Firmicute. Placile coronare au avut, in primul rand, microbi cu fenotipuri pro-inflamatorii, apartinand Proteobacteriilor si Actinobacteriilor.
”Aceste descoperiri sugereaza o retentie selectiva a bacteriilor pro-inflamatorii in placile aterosclerotice, care ar putea provoca un raspuns inflamator si ruperea placii”, declara Eugenia Pisano, autorul principal al studiului.
Mai mult, analizele au evidentiat diferentele de microbiota intestinala intre cele doua grupuri de pacienti. Cei cu sindrom coronarian acut au avut mai multe Firmicute, Fobobacterii si Actinobacterii, in timp ce Bacteroidetele si Proteobacteriile au fost mai abundente la cei cu angina stabila.
”Am descoperit ca microbiomul intestinal difera, din punct de vedere al compozitiei, intre cele doua grupuri de pacienti. Substantele chimice emise de aceste bacterii pot afecta destabilizarea placii si, in consecinta, pot provoca un atac de cord”, adauga Pisano.
Totusi, oamenii de stiinta atrag atentia asupra faptului ca, pana in momentul actual, nu s-a demonstrat in mod convingator ca infectiile si inflamatia care rezulta sunt direct implicate in procesul de instabilitate a placii si in debutul atacului de cord. De exemplu. Antibioticele impotriva Chlamydia nu au reusit sa reduca riscul afectiunilor cardiace. Chiar daca studiul actual este unul mic, rezultatele sunt importante, sustin ideea ca declansatorii infectiosi pot juca un rol direct in destabilizarea placii. Urmeaza ca specialistii sa afle daca antibioticele pot preveni evenimentele cardiovasculare in cazul anumitor categorii de pacienti.
Microbiota din intestin si placa coronariana ar putea avea o functie patogenica in procesul de destabilizare a placii si ar putea deveni o tinta terapeutica.
Sursa: www.escardio.org