Mihaela Marcu, fondatoarea Medlife: “Baietii mei spun ca n-am fost o mama buna pentru ca am atribuit foarte mult timp meseriei. E adevarat.”

Nu e nevoie sa-mi fac publicitate. Oamenii vin daca vor. Se intorc daca le plac, spune pediatrul Mihaela Marcu, unul dintre medicii cei mai cautati de catre jurnalistii presei bussiness pentru care fondatoarea Medlife, cea mai mare retea de clinici private din Romania, este un trofeu. Dar Mihaela Marcu nu este om de afaceri, iar patron si milionar este abia in al treilea rand. Medicina si cei doi baieti sunt primele, cele mai dragi si vitale elemente ale vietii acestui pediatru care, la 70 de ani, are de spus o poveste simpla si puternica. Mihaela Marcu este primul dintre invitatii seriei de interviuri Viata de medic, in care vom spune istoria doctorilor iscusiti ai Romaniei, cu umbrele si luminile lor.

• Cunoasteti un medic excelent care inca profeseaza in Romania? Spuneti-ne numele lui si vom incerca sa-i spunem aici povestea.
• Pentru ca daca Romania nu-si poate plati suficient medicii, ii poate cel putin respecta atunci cand acestia merita. Folositi formularul de comentarii de la sfarsitul acestui interviului pentru propuneri.

Ati ajuns in varful carierei... Mihaela Marcu: Lucrez de 45 de ani si de 16 ani sunt in medicina privata. ...v-ati realizat si financiar, si afectiv. Mihaela Marcu: Cea mai mare realizare a mea e familia. Desi acum sunt singura caci sotul nu mai este, triunghiul Mihai-Nini-Mihaela este un triunghi pe care multe mame ar vrea sa-l aiba. Desi sunt inerente discutiile contradictorii cred, si e real ce spun, ca dragostea dintre mine si baietii mei este un lucru de invidiat. Niciodata nu m-am culcat fara sa stiu unde sunt baietii mei. Desi ei spun ca n-am fost o mama buna pentru ca am atribuit foarte mult timp meseriei. Si e adevarat. Mihai spune ca intr-o zi avea piciorul rupt si eu am plecat sa vad un copil inainte sa ma duc sa-i pun piciorul in gips. Si nu va simtiti vinovata pentru asta? Mihaela Marcu: Ma simt vinovata, dar ma gandeam ca nu e chiar asa de urgenta medical problema lui. Si m-am intors si l-am dus. Acum, daca eu am o problema cat de mica de sanatate, dezechilibrul lor in viata de zi cu zi apare imediat. Sunt unele lucruri care-mi incalzesc sufletul si ma fac sa stau pe scaunul asta. Si voi sta pe scaunul asta cat timp voi trai si cat voi putea. De ce nu plecati in croaziere in jurul lumii, in vacante...? Mihaela Marcu: Nu-mi place. In 16 ani de medicina privata am avut 17 zile de concediu. 11 ani am lucrat sapte zile din sapte. Apoi o colega a inceput sa ma inlocuiasca duminica si baietii mei s-au gandit ca ma vor convinge sa renunt si la sambete. Ceea ce n-am sa fac niciodata. Asa ca acum lucrez de luni pana sambata. Dupa moartea sotului meu, singuratatea fiind grea, baietii au incercat sa ma trimita undeva si sa ma detasez de Medlife. Am fost patru zile plecata la Dubai si mi-a fost foarte rau. M-a obosit drumul, mancarea nu mi-a placut. Nu pot sa spun nici ca am venit odihnita, desi nu am avut telefonul la mine. Eu port telefonul in permanenta si daca nu-l am intru in vrie.

DACA AM UN COPIL DE A CARUI EVOLUTIE MA TEM, INTOTDEAUNA CER SI A DOUA OPINIE

Care este cel mai important lucru pe care vi l-a oferit medicina? Mihaela Marcu: Cea mai frumoasa cariera pe lumea asta este sa ingrijesti bolnavi. In afara de partea financiara care de la un moment dat nu mai conteaza, medicina mi-a oferit foarte multi prieteni. Eu sunt pediatru si acesti copii sunt minunile lumii. Sa intri intr-o sala de consultatii si sa vezi copiii strigand a venit Marcu, a venit Marcu si sa se bucure si apoi sa ma mangaie. Dar de obicei copiilor le e frica de medic. Mihaela Marcu: Foarte multi parinti imi povestesc ca atunci cand le e rau, copiii le spun du-ma la Marcu, du-ma la Marcu. De ce? Mihaela Marcu: Pentru ca le e rau si stiu ca aici se fac bine. Pot fi copiii atat de maturi? Mihaela Marcu: Absolut. Dupa trei, patru ani asta fac si se ataseaza de mine. Si daca unul dintre parinti spun ceva negativ, ii parasc. Copiii astia sunt nevinovati. Ei nu stiu sa barfeasca, nu stiu sa urasca, nu stiu sa vorbeasca negativ despre un doctor. Ei nu stiu daca un doctor e bun sau rau. Ei vin aici pentru ca se simt rau si faptul ca eu ii fac bine ii face fericiti. Sunt si nemultumiti, nu pot sa spun ca-i multumesc pe toti. Stilul meu este foarte rapid. Nu am rabdare sa explic parintilor cu lux de amanunte si de multe ori de aici vin nemultumirile. Ei doresc sa le ofer mai mult timp dar eu, avand o adresabilitate foarte mare, ma gandesc sa vad cat mai multi copii. Noi am facut acest spital de pediatrie din dragoste pentru copii. Acest spital nu este profitabil. La deschiderea lui ati spus ca va bucurati dar in acelasi timp va temeti pentru ceea ce va fi. Mihaela Marcu: Ma temeam pentru doua lucruri. In primul rand ma temeam de un insucces. Nu financiar, pentru ca partea financiara a fost o perioada importanta, dar acum e mai putin importanta pentru mine. Mi-era teama sa nu-mi inchei cariera cu un insucces. Si ma gandeam ca va fi foarte greu sa aduc niste medici de la stat exceptionali, dar care nu au un stil de comunicare cum am vazut in Vest. Norocul meu este ca am facut naveta in Vest doisprezece ani si am invatat modul de comportament al doctorilor fata de pacienti. Asa am invatat sa fiu foarte serioasa: daca am un copil de a carui evolutie ma tem, stau toata noaptea cu gandul la el. Si intotdeauna cer si a doua opinie. Pe forumurile parintilor, pe Internet, urmatorul gen de opinie e predominant in ceea ce va priveste: Doamna Marcu e mai rece dar stie sa-mi spuna ce are bebe doar daca se uita la el. Mihaela Marcu: Nu sunt rece deloc. Dragostea mea pentru copii e foarte mare. Nu sunt perfecta. Vazand multi copii... daca ma gaseste la sfarsitul unei zile cu zeci de consultatii va dati seama ca nu ma comport ca la inceput de program. Cineva imi spunea: Doamna doctor aici sunteti foarte ocupata, veniti va rog acasa sa-mi vedeti copilul ca am auzit ca acasa sunteti cu totul altfel. Sunt rece in sensul ca lucrez foarte repede. Si cand stiu ca mai sunt cinci la usa si mai suna si telefonul de trei ori in timpul unei consultatii. Simtul diagnosticului se invata sau nu? Mihaela Marcu: Cu el m-am nascut. Mie nu-mi plac urgentele. Urgentele inseamna un copil foarte suferind. Puteam sa fac cariera universitara dar n-am facut pentru ca as fi avut o leafa de mizerie. N-as fi putut sa ma acomodez pentru ca in prima perioada a vietii mele, parintii mei fiind instariti, am trait altfel. Si mi-am dorit un anumit nivel de trai.

MAMA NE SPUNEA: FITI OAMENI SERIOSI SI MUNCITI PENTRU CA ALTFEL NU VETI FI FERICITI

Ce au fost parintii dumneavoastra? Mihaela Marcu: Mama a fost casnica. O femeie frumoasa, simpla, dar foarte severa cu educatia copiilor. Suntem sase frati: fiecare dintre noi ne-am realizat profesional si financiar. Parintii ne-au tinut in facultate, desi dupa ce a venit comunismul ne-a fost foarte greu. Iar tata... eu l-am divinizat. Si el pe mine. Tata a fost un antreprenor bun, care a avut necazuri dupa venirea comunistilor. Pe mine m-a iubit in mod deosebit pentru ca eram foarte ambitioasa. Un an de zile dupa moartea lui am fost foarte retrasa, a fost o mare pierdere. Si tata ne-a pus sa invatam. Am avut munca in sange, genetic. Mama ne spunea tot timpul: fiti oameni seriosi si munciti pentru ca daca nu faceti asta nu veti fi fericiti. Asta e educatia pe care am primit-o. Educatia e foarte importanta pentru un copil. Trebuie sa-i pui la munca si sa-i inveti sa-si castige prin munca lor satisfactiile profesionale si personale. Altfel nu ajungem niciunde. Stiti ce destepti sunt romanii? Stiti ca sunt o femeie care puteam sa raman in afara? N-as fi acceptat niciodata. De ce? Mihaela Marcu: Pentru ca sunt romanca. Cred ca romanii sunt niste oameni foarte bogati in gandirea si in sufletul lor. Sunt si exceptii. Toti romanii pe care i-am intalnit eu afara erau impliniti. Nu am vazut romani care cersesc pe strada. Aia nu sunt romani get-beget. Noi trebuie sa muncim. Daca nu muncim si daca nu dam un exemplu de munca, de seriozitate si nu avem dorinta de a ne face copiii oameni si daca ne pleaca doctorii, intelectualii, oamenii buni...Pe astfel de oameni trebuie sa ne bazam. Si totusi o multime de medici pleaca din Romania. Mihaela Marcu: Pleaca din cauza problemelor financiare. Facultatea de Medicina a fost o facultate extrem de buna. Eu am intrat in 1961 la Facultate si eram 25 pe un loc la Pediatrie. In preclinic nu ne puteam permite sa mergem acasa sa mancam pentru ca nu aveam timp. Si mancam in parcul de la Gradina Botanica parizer de 5 lei si 10 bani pe paine calda din Cotroceni. Stiti ce concurenta era? Am fost colega cu profesorul Arion, cu profesorul Dragomir, niste copii exceptionali. Cand luam 9 eram suparati. Pe mine m-a ajutat foarte mult memoria, in special cea vizuala. M-a ajutat foarte mult si faptul ca am avut o rezistenta fizica foarte mare. Nu poti sa muncesti 14 ore si sa dormi putin si totusi sa mergi inainte. Astazi, medicina nu le mai ofera nimic tinerilor. In trecut, cand spuneai doamna doctor erai cineva. Si singurii care traiau, dar nu din leafa, erau doctorii. Aveai mancare foarte buna. Si lumea era mai modesta: daca aveai un apartament de doua camere si o masina era perfect. Acum cand un doctor vede ce au altii, isi doreste si el o viata mai buna, sa vada lumea, sa aiba o casa confortabila. E firesc. Dumneavoastra de ce ati dat la Medicina? Mihaela Marcu: Asa a vrut tatal meu in primul rand si apoi pentru ca mi-au placut copiii. Si eu imi doream sa fac pediatrie pe termen lung. Daca iau un nou-nascut imi doresc ca acesta sa vina la mine pana face 14 ani. Patologia e mare pana la 5 ani, dupa 5 ani patologia e rara. Mi-au venit copii care s-au intors apoi la mine cu sotia de mana sa-mi arate copiii lor. Am foarte multi pacienti care vin aici cu copiii lor. Nu sunt perfecta. Sa nu intelegeti ca sunt perfecta. Sunt foarte muncitoare si nu-mi doresc altceva decat sa ramana ceva si dupa mine. Si dupa ce ati terminat Facultatea...? Mihaela Marcu: Am terminat cu medie destul de mare si am plecat la Rosiorii de Vede in comuna Dobrotesti, cu Nini in brate la 4 luni. Apoi, in octombrie, l-am trimis la Buzau unde erau bunicii lui si unde mergeam in fiecare saptamana ca sa-mi vad copilul. A fost o legatura foarte stransa cu el pentru ca si in sat faceam teren cu el in brate. Apoi l-am nascut si pe Mihai si am dat examen de intrare in Bucuresti. Am luat prima din 108 concurenti. Am dat examen de primar, am luat prima. Munceam foarte mult, foarte mult. (Figura ingrijorata a unui tata se strecoara pe usa. Te superi daca ma duc sa vad copilul ala? Sa nu stea sa astepte, intrerupe Mihaela Marcu firul dialogului. Dupa 8 minute revine.)

PRIMUL ECOGRAF L-AM CARAT IN SPATE

Mihaela Marcu: Eu m-am apucat de medicina privata dupa ce m-am recasatorit cu Gabriel Cristescu. Am plecat la Frankfurt in 1986, am intrat in cabinete medicale si, pe 15 decembrie 1989, cand am trecut granita din Berlinul de est in vest am zis: s-a terminat cu comunismul. Faceam naveta la Frankfurt, sotul meu fiind directorul Frankfurt-Bucharest Bank. Din 1986 pana in 1990 am facut naveta la Frankfurt si din 1990 pana in 1996 am facut naveta la Cairo. Nu stateam cu sotul meu caci trebuia sa stau cu copiii si nu mi-am intrerupt serviciul niciodata. Am avut un sot extraordinar de cumsecade. Lucra in domeniul bancar si nu numai... (isi atinge umerii cu mana). El a fost un om de mare calitate. In primul rand, s-a casatorit cu o femeie cu doi copii, carora nu le-a zis niciodata da-te mai incolo. M-a iubit foarte mult. Moartea lui m-a debusolat foarte tare pentru ca ma intelegea si m-a ajutat foarte mult. In mai 1996 am deschis prima clinica privata cu trei doctori. Munceam pana la 11 12 noaptea, iar cand aveam de facut analize dormeam acolo pe scaune. Dar de unde ati stiut in 1996 sa deschideti o clinica privata? Stiati de la tatal dumneavoastra? Mihaela Marcu: Nu. In primul rand vazusem in Germania ce inseamna medicina privata. Dar a fost un risc. Mi l-am asumat si pentru ca stiam ca daca esuez, sotul meu va fi acolo sa ma sprijine. Au venit niste oameni buni langa mine si aveam la un moment dat 32 de angajati. Intr-o zi, Mihai care era vicepresedinte la Robank a venit la mine si mi-a spus: Mama eu vreau foarte mult sa vin langa tine. Aveam un apartament de doua camere inchiriat si ne-am dus acolo si a inceput sa gandeasca cu totul altfel businessul. Aveam bani cand a venit el, pentru ca eu n-am cheltuit. Eu eram cu munca si el era cu gandirea. Pentru ca langa mine erau niste oameni care munceau, dar nu aveau ideea sa munceasca pentru brand, munceau pentru ei. Nu se gandeau sa facem un Medlife serios si cinstit. Cine a avut ideea Medlife? Mihaela Marcu: Eu. In exclusivitate. Impotriva tuturor. Sotul meu mi-a spus: nu face lucrul asta pentru ca va fi un esec. Era la inceputul privatizarii. Eu am pornit cand nimeni nu facea asta. A fost un Eldorado in Romania. Unii au profitat de el. Dar Medlife e o firma care nu a furat niciodata un ban. Ma uitam si eu in stanga, in dreapta ca sa ma inspir din ce fac altii. Primul ecograf l-am luat dintr-un ziar. M-am dus la Sibiu si l-am adus in spate, in tren. M-am intalnit, foarte riscant, cu un domn intr-o cofetarie si am luat ecograful si in gara nu puteam sa-l cobor. Era cel mai simplu ecograf, adus din Germania. Apoi am putut sa incepem sa luam aparatura din ce in ce mai buna. Apoi am deschis un laborator mic pe care l-am dezvoltat. Aceasta afacere nu am inceput-o ca astazi, cand deschizi direct o clinica cu CT, RMN, laborator si toata echipa formata. A fost facut incet incet, iar gandirea financiara a fost a lui Mihai. Si intr-o zi am primit o scrisoare de la Nini care zicea asa: noi suntem trei. Pot sa vin si eu langa voi?. Si-a vandut casa in care statea si s-a mutat cu un copil mic intr-un pod in Damaroaia. Si a venit cu banii de pe casa si i-a bagat in Medlife. Asa se fac lucrurile in familia Marcu? Ca doar il primeati si fara banii. Mihaela Marcu: Da. Dar a vrut sa vina si el cu ceva. Mi-a scris o scrisoare foarte frumoasa pe care o pastrez si acum. E sfanta. Si am pornit toti trei. Mihai mai luptator, ca el e un revolutionar. Eu sunt mai temperata cand el merge prea repede. Mi-e frica de necunoscut. Dar el a vazut o multime de business-uri, dar facute altfel decat le gandesc eu la o anumita varsta. Eu n-am facut niciodata niciun credit. Cand aveti de luat o decizie importanta cum faceti? Mihaela Marcu: Ne intalnim toti trei si votam. Cand am vandut 30% eu am fost impotriva, dar ei au fost pentru. Si dupa, am mers ore intregi singura prin oras fara sa raspund la telefon. Insa cand am vandut prima oara la Banca Mondiala am fost foarte fericita. Ei au fost de mare ajutor.

MEDICINA PRIVATA ITI DA O MARE RESPONSABILITATE SI OAMENII SUNT TOT MAI PRETENTIOSI

E mai incomod ca nu sunteti sustinuti politic? Mihaela Marcu: E mai liniste. Nu vedeti ce se intampla? Dar nu ma intrebati nimic de politica ca daca ma intrebati de politica intru intr-o chestie pe care nu o inteleg. Stiti ce inseamna pentru mine politica? Politica trebuie facuta de niste oameni foarte puternici, care sa-si iubeasca tara foarte tare, care sa se gandeasca intai la tara si la oamenii ei si dupa aceea la celelalte. Sa vorbesc eu despre asta nu ar fi corect. Si sa va spun de ce nu e corect. Care este cea mai important diferenta dintre medicina privata si medicina de stat? Mihaela Marcu: Imi place medicina privata si cred in ea. Medicina privata iti da mare responsabilitate. Daca intr-un spital de stat iti poti permite sa tii geamul deschis sau sa fumezi in cabinet, aici oamenii sunt din ce in ce mai pretentiosi. Ma doare sufletul cand aud ca pleaca lumea pentru o tuse la AKH. Inteleg sa te duci acolo pentru ce nu putem face noi. Dar suntem romani si trebuie sa facem totul aici in Romania. Care este cel mai important lucru care va ramane dupa dumneavoastra? Mihaela Marcu: Nini si Mihai. Si cei trei nepoti. Si ce le raspundeti nepotilor cand va intreaba care e cel mai important lucru pe care trebuie sa-l faci in viata? Mihaela Marcu: Sa muncesti. Pai ce sa faci? Crezi ca daca ai bani multi si n-ai o familie inchegata si o sotie cu care te intelegi si niste minuni de copii esti fericit? Fericire inseamna sa fii un om implinit. In primul rand implinit familial, apoi profesional si la urma financiar. Ca sa ajungi la asta ai nevoie de anumite calitati. Pe mine m-a ajutat in viata memoria, rezistenta fizica si un fler medical deosebit, cu care te nasti sau nu. Ati spus ca spitalul de pediatrie nu e profitabil financiar. Mihaela Marcu: Nu. Atunci cum il mentineti? Mihaela Marcu: In primul rand nu e profitabil pentru ca nu merge chirurgia. Deocamdata n-am gasit niciun nume care sa deschida aceasta chirurgie. Costurile sunt foarte mari si salariile sunt foarte mari pentru ca au venit doctori importanti. Avem nevoie de un management care sa aiba mare grija de banii de aici. Unii mi-au spus ca spitalul acesta s-a facut pentru mine de catre baietii mei din dorinta de a-mi face mie o placere. Dar nu putem dezvolta ambulatorul daca nu avem in spate un spital. Daca ambulatorul merge pana intr-un punct, ce fac apoi cu copilul? Il trimit la un spital de stat? Nu pot. Ca sa mentineti spitalul luati bani de altundeva? Mihaela Marcu: Luam bani de la Ambulatoriu. Conteaza foarte mult calitatea, dar la noi oamenii nu sunt inca invatati sa plateasca in functie de calitate. Dar ce se intampla intr-un astfel de sistem unde ai parte de calitate doar daca ai bani? Ce se intampla cu cei saraci? Mihaela Marcu: Aici e durerea mea. Oamenii saraci trebuie sa aiba o adresabilitate la fel de mare ca toti ceilalti. Dar nu pot sa-i tii in spitalul privat pentru ca nu are cine sa-ti plateasca. Daca eu as vedea aici pe toata lumea si nu mi-ar plati nimeni, maine va trebui sa inchid. Ca n-am ce sa fac. De-a lungul unei vieti de medic, care a fost cel mai greu de respectat dintre urmatoarele patru principii ale juramantului lui Hipocrate?

• Ma voi abtine de la a fi corupt si a face rau.
• Nu voi uita ca medicina e o arta si ca intelegerea si caldura pot fi mai importante decat bisturiul si medicamentele.
• Nu-mi va fi rusine sa spun nu stiusi sa solicit sfatul colegilor mei atunci cand pacientul are nevoie.
• Imi voi respecta maestrul ca pe parintii mei.

Mihaela Marcu: Cel de-al treilea. Vorbiti ca o femeie care a invins. Mihaela Marcu: Am invins. Am invins pentru ca mi-am dorit sa ramana ceva dupa mine.