Publicat la: 
15/09/2011

Conceptii gresite despre conceptie / Foto: Photoxpress

In ciuda educatiei sexuale pe scara larga, multe tinere (si chiar multe cupluri aflate la maturitate) nu realizeaza in intregime ce inseamna si ce presupune actul procreerii. Un studiu din Noua Zeelanda, de exemplu, a aratat ca 74% dintre femeile care s-au prezentat la o clinica de fertilitate, pentru a se programa la proceduri complicate de fertilizare, nu stiau ce presupune un ciclu menstrual, zile fertile, contact sexual, ejaculare intravaginala si alte notiuni de baza pentru a ramane insarcinate.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro

Dr. Joshua Klein, medic ginecolog obstetrician si cercetator in endocrinologie reproductiva si infertilitate la Centrul Medical al Universitatii din Columbia, New York, a enumerat pentru Health.com cele mai frecvente greseli pe care le-a intalnit la cele care incercau sa ramana gravide.

40 este noul 30

Niciodata in istorie nu au fost atat de multe femei care sa-si amane maternitatea pana dupa 35 de ani. Centrul american pentru Controlul si Prevenirea Bolilor a raportat ca, in 2006, aproximativ o nastere din 12, in SUA, a reprezentat aducerea pe lume a primului copil pentru o femeie trecuta de 35 de ani, comparativ cu o nastere din 100 in 1970.

Aceleasi influente sociale si economice care au contribuit la aceasta realitate au facut multe femei sa creada ca perioada lor fertila se intinde in mod natural pana dupa 40 de ani. Din pacate, realitatea este alta: riscul de infertilitate - definita ca macar un an de contacte sexuale regulate, fara protectie, ce nu s-au finalizat cu o sarcina - creste odata cu varsta, de la 6% la femeile intre 20 si 24 de ani, pana la 64% la cele cu varste intre 40 si 44 de ani.

Nu e nicio graba

Un studiu revolutionar la vremea respectiva, facut pe mai mult de 5.000 de cupluri in anii '40 si '50, a aratat ca cel putin 85% dintre ele au conceput un copil in decursul primului an de incercari. Astfel a fost definita perioada de un an ca punct de reper pentru punerea diagnosticului de infertilitate, si multe cupluri amana evaluarea pana dupa expirarea perioadei prestabilite.

Regula de un an este una rezonabila pentru femeile mai tinere de 35 de ani, care sunt perfect sanatoase. Dar oricine a trecut de acea varsta sau are orice fel de probleme ginecologice sau medicale (menstruatii neregulate sau dureroase, diabet, probleme cu glanda tiroida etc.), ar trebui mearga la o evaluare de la bun inceput. Exista numeroase probleme de fertilitate care pot fi tratate cu usurinta, dar care pot face aproape imposibila conceptia fara asistenta medicala. Timpul este pretios atunci cand vine vorba de fertilitate.

Facem sex destul de des

Dr. Klein este uimit cat de des programul aglomerat interfereaza cu fertilitatea: "Am cunoscut atat de multe cupluri ocupate din punct de vedere profesional, oameni care sunt surprinsi ca nu asteapta un copil, dar ei ajung sa doarma impreuna in acelasi pat [...] o data la o luna sau doua". Fara verificarea perioadei fertile, relatiile conjugale aleatorii, mai ales daca sunt rare, se finalizeaza greu cu o sarcina.

Este bine de stiut si de retinut, conform cercetarilor, ca pana si cuplurile formate din parteneri foarte fertili, aflati amandoi la douzeci si ceva de ani, perfect sanatosi, vor avea, in cel mai bun caz, 25% sanse de a concepe intr-o luna oarecare. Aceasta fereastra asa-numita fertila este "deschisa" patru - cinci zile pe luna, inainte si in perioada de ovulatie, si este recomandat un contact sexual la fiecare 24 pana la 48 de ore in perioada respectiva. Statistic vorbind, sansele de reusita scad la 10-15% pe luna pentru femeile care nu au ramas gravide in primele trei luni, iar 5% sau mai putin este rata dupa un an.

Femeia este de vina

Multiple cutume istorice, culturale si religioase au condus spre ideea ca intr-un cuplu aproape intotdeauna problemele de fertilitate se trag din partea feminina. Nu este o presupunere ilogica avand in vedere ca sistemul reproductiv al femeii este mult mai complicat decat al barbatului, si are, prin urmare, mai multe componente ce se pot imbolnavi sau ceda.

Insa realitatea este ca si barbatii pot avea o multime de probleme. Situatii precum numarul scazut de spermatozoizi sau sperma anormala/nesanatoasa reprezinta problema principala in 25% pana la 35% din cazuri in ceea ce priveste cuplurile infertile. In plus, unele rapoarte avertizeaza asupra faptului ca infertilitatea masculina, la nivel mondial, este in crestere. Motivul este inca neclar, dar unele teorii arata cu degetul spre toxinele din mediul inconjurator.

In plus, chiar si in cuplurile cu probleme de fertilitate pe partea feminina, defecte minore de la nivelul spermei contribuie suficient pentru a face o sarcina dificil de realizat, daca nu chiar imposibil, fara ajutor. Din acest motiv, este esential ca barbatii sa se implice inca de la inceput in evaluari, atunci cand cuplul nu reuseste sa conceapa. De obicei, se incepe cu o analiza a lichidului seminal. Daca o anomalie este identificata, va fi probabil necesara consultarea unui urolog sau apelarea la teste suplimentare.

Relaxati-va!

Nu exista nicio indoiala ca nivelul ridicat de stres este asociat cu infertilitatea si ca infertilitatea este asociata cu mult stres. In timp ce mecanismul biologic exact al modului in care stresul influenteaza nu este pe deplin inteles, substante precum cortizolul, epinefrina, melatonina, opiaceele si altele sunt cunoscute pentru faptul ca afecteaza atat nivelul stresului cat si fertilitatea. Urmand aceasta linie, un studiu israelian recent facut pe femei care au apelat la fertilizare in vitro, se pare ca a inregistrat o rata mai mare de succes in cazul femeilor care au urmarit un spectacol de 15 minute al unui clovn dupa ce li s-a transferat embrionul.

Aceasta asa-numita abordare minte-corp a tratamentul pentru infertilitate a castigat o enorma popularitate in ultimii ani. Dar, daca stresul poate contribui intr-adevar la infertilitate si, mai important, daca reducerea stresului poate ajuta femeile sa ramana gravide, este inca o problema controversata.

Un exemplu este acupunctura. In 2008, o analiza aprofundata care combina rezultatele a 13 din cele mai bune studii facute pe pacientele care au apelat atat la acupunctura cat si la FIV, a sugerat ca exista anumite avantaje in noua tehnica. Rezultatul a incurajat multi specialisti sa adauge acupunctura in recomandarile lor, ca tratament. In schimb, in 2010, trei noi studii de anvergura nu au aratat nicio crestere a numarului de sarcinii in urma acupuncturii.

De retinut este ca relaxarea poate ajuta, poate ca nu, insa stresul cu siguranta nu ajuta la nimic.

Tratament de fertilitate = multi copii

Nadya Suleman a devenit simbolul a tot ce este infricosator si condamnabil cu privire la un tratament de fertilitate, atunci cand a dat nastere, in 2009, la octupleti. Dar, in timp ce sarcinile multiple au fost intotdeauna cel mai mare risc al tratamentelor de acest fel, organizatiile din domeniu au lucrat inca de la inceputul anilor '90 sa reduca acest risc.

De exemplu, protocoalele urmate in cazul fertilizarilor in vitro au limitat numarul embrionilor transferati. Astfel, rata FIV-urilor care s-au concretizat cu tripleti sau mai multi copii a scazut cu 70% in ultimii 10 ani. In 2008, mai putin de 2% dintre sarcini puteau fi incadrate in acea categorie.

Autor: A.C.

Specialitate: 
Comentarii

Articol interesant, destul de complet. Felicitari.

eu consider ca primul mit pentru a ramane insarcinata este ...sanatatea noasra,fizica si psihica si apoi totul depinde de noi si comunicarea cu partenerul de viata.Multe persoane care spun ca nu vreau sa faca copii de tineri este o prostie pentru ca a concepe un copil sanatos si fara probleme si sa avem timp sa il crestem si sa ne bucuram de el trebuie sa fim de varsta medie.Nu conteaza situatia matereala si financiara....totul se rezolva muncind.

Menstruatia mi-a venit pe data de 13-01-2012, iar eu am avut contact sexual cu sotul pe data de 25-01-2012.Ne dorim foarte mult un bebe. Numarul mediu de zile dintre doua cicluri menstruale etse de 27-28 de zile. Este posibil sa raman?

Pagini

Echipa medicala MedLife - Ginecologie, Obstetrica Ginecologie

Bunescu Sorin Marius,Medic Primar
Medic Primar
Medic Specialist
Albu Elena-Simona,Medic Primar
Medic Primar
  • 62 of 62
  •  

Articole similare

Mierea are proprietati nutritive uimitoare. Super puterile mierii au fost dovedite stiintific, iar beneficiile sale se extind la sanatatea intregului organism. Care sunt beneficiile pe care mierea le are asupra sanatatii dumneavoastra? 1. Amelioreaza alergiile Efectele antiinflamatorii ale mierii, precum si abilitatea de a calma tusea, ne arata...
Bauturi racoritoare/ Foto: MorgueFile.com Bauturile racoritoare care contin fructoza determina o amplificare a senzatiei de foame, potrivit unui studiu realizat recent de cercetatorii de la Universitatea Carolina de Sud, din Statele Unite ale Americii, informeaza Atlantico.fr, citat de Mediafax. "Daca va este foame, alegeti glucoza, nu...
  Dr. Miruna Georgescu / Foto: MedLive.ro "E bine sa faci bolile copilariei la timpul lor", spun parintii. Odata ce ai avut una din aceste afectiuni, organismul capata imunitate, iar sansele de recidiva sunt extrem de scazute. In statele occidentale si in America de Nord sunt populare asa-numitele "pox-parties" ("petrecere pentru varicela"),...
Aditivii alimentari sunt ingrediente adaugate in produsele alimentare pentru a le face sa reziste mai mult, pentru a le imbogati aroma sau pentru culoare. Un numar cu litera E este un numar de referinta dat aditivilor alimentari care au trecut testele de siguranta si utilizarea lor a fost aprobata in Uniunea Europeana. Totusi, daca un anumit...
Afinele lupta impotriva pierderii memoriei/ Foto: MorgueFile.com Salatele de fructe sunt necesare in zilele calduroase de vara, iar afinele sunt unele dintre cele mai recomandate, acestea continand foarte putine calorii si o serie de antioxidanti. Consumul repetat de afine este indicat in lupta impotriva pierderii memoriei. Astfel, un...