Ce sunt și ce rol au monocitele în organism
Monocitele sunt un tip de globule albe (leucocite) cu rol în protecţia organismului faţă de infecţii, distrugând germenii şi eliminând celulele infectate.
Monocitele reprezintă 1-10% din totalul de leucocite, având o valoare cuprinsă între 0-1000 / microL sânge. Producţia monocitelor are loc în măduva osoasă (ţesutul spongios din interiorul oaselor, responsabil de producerea celulelor sanguine), pe care o părăsesc, ajungând în sânge, unde circulă timp de aproximativ una-trei zile; ulterior, ele pătrund în ţesuturi, unde se transformă în macrofage sau celule dendritice, pentru a lupta cu infecţiile şi pentru a îndepărta celulele infectate, îmbătrânite, moarte sau alterate.
Funcţia fundamentală a monocitelor este fagocitoza, adică capacitatea de a asigura mecanismele de apărare anti-infecţioasă şi de a curăţa organismul atât de corpi străini, dar şi de celulele proprii, dacă sunt alterate. Procesul de fagocitoză reprezintă distrugerea, prin digerare, a bacteriilor, a celulelor moarte, alterate, canceroase şi a substanţelor străine de monocit sau macrofag.
Un alt rol important al monocitelor este în cadrul răspunsului imun al organismului, unde joacă rolul de prezentator al antigenului către limfocitele T (alt tip de leucocite), în cadrul răspunsului imun adaptativ. Acest răspuns imun este specific împotriva antigenului respectiv.
Monocitele au capacitatea de a interveni şi în reacţiile inflamatorii, prin eliberarea unor substanţe numite citokine. Aceste substanţe reglează şi răspunsul imun înnăscut, care face diferenţa între structurile self, adică cele care aparţin organismului, şi cele non-self, care sunt străine acestuia.
Monocite scăzute la copii
Proporţia tipurilor de celule albe în cazul copiilor este diferită în funcţie de vârstă, astfel încât şi numărul monocitelor va fi variabil. Copiii, de la naştere până la vârsta de două săptămâni, prezintă un procent de 5-15% de monocite; ulterior, această valoare va scădea, ajungând, la vârsta de 16 ani, la un procent între 3 şi 9%. De asemenea, numărul absolut de monocite variază în funcţie de vârstă, iar de la naştere până la 12 ani valoarea va fi de la 0.05-1.1x10 ⁹ /L.
Monocitopenia poate să apară în cazul leucopeniei provocată de infecţii, de anumite boli hematologice sau după un tratament citostatic sau imunosupresor.
Monocitopenia decelată la copii poate fi în contextul unui sindrom numit MonoMAC, o boală genetică cauzată de mutaţia GATA-2. Aceasta se poate asocia cu apariţia infecţiilor virale sau bacteriene, citopenii, afecţiuni hematologice, proteinoză alveolară şi limfedem. Tratamentul este reprezentat de transplantul de celule stem hematopoietice.
Monocite scăzute la adulți
Un nivel scăzut al monocitelor poate să apară în contextul mai multor afecţiuni, de la posibile infecţii până la anumite tipuri de cancere.
O valoare scăzută a numărului monocitelor poate să apară după administrarea anumitor tratamente precum chimioterapia, radioterapia sau imunosupresoare (care inhibă / reduc răspunsul imun al organismului) dar şi a anumitor medicamente psihiatrice.
Unul dintre efectele adverse ale chimio şi radioterapiei este reprezentat de apariţia mielosupresiei. Aceste tratamente sunt utilizate în cazul bolilor oncologice, iar efectele lor pot cauza scăderea numărului de celulelor albe, apariţia anemiei şi a trombocitopeniei.
O altă cauză este reprezentată de leucemia cu celule păroase, o afecţiune hematologică rară, care se caracterizează prin producerea unor celule anormale, originare din limfocitul B. Numele leucemiei este dat de aspectul particular al celulelor, acestea având prelungiri citoplasmatice care le conferă un aspect “păros” la examinarea morfologică. Boala poate fi detectată la un control de rutină, când analizele evidenţiază pancitopenie (anemie, leucopenie şi trombocitopenie), iar examenul clinic decelează splenomegalie. Pacientul poate acuza scădere ponderală, oboseală, transpiraţii abundente, sângerări sau apariţia unor echimoze spontane. Evoluţia leucemiei este variabilă, aceasta putând fi doar monitorizată periodic dacă nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru iniţierea unui tratament specific (de exemplu: anemie sau neutropenie ori trombocitopenie importantă, splenomegalie simptomatică sau semne de progresie a bolii). Tratamentul este reprezentat de chimioterapie, imunoterapie sau splenectomie.
O altă afecţiune hematologică care se asociază cu un număr scăzut al monocitelor este anemia aplastică. Această boală este rară şi apare atunci când măduva hematogenă nu mai produce celulele necesare formării celulelor roşii, celulelor albe şi trombocitelor. Pacienţii se prezintă la medic cu simptomatologie variată, precum oboseală, febră, dificultăţi de respiraţie, infecţii repetate, sângerări. Diagnosticul se stabileşte în urma efectuării analizelor complete de sânge, a unui examen aspirat medular şi a biopsiei osteo-medulară. Tratamentul este reprezentat de transplantul de celule stem hematopoietice, imunosupresoare, substitutiv cu masă eritrocitară sau trombocitară.
Scăderea numărului monocitelor apare şi în cazul sindroamelor mielodisplazice. Acestea reprezintă un grup de afecţiuni diverse ale măduvei osoase, în care măduva nu produce suficiente celule sanguine sănătoase. În timp, aceasta va duce la apariţia leucopeniei, anemiei sau trombocitopeniei şi pacientul se va prezenta la medic acuzând apariţia infecţiilor repetate, a febrei persistente, sângerărilor, oboselii, dificultăţilor respiratorii sau bătăi cardiace frecvente. Diagnosticul se stabileşte în urma efectuării analizelor complete de sânge, a examenului aspirat medular şi a biopsiei osteo-medulară, a testelor genetice. Tratamentul este substitutiv cu masă eritrocitară sau trombocitară, chimioterapie, factori de creştere ai celulelor sanguine, transplant de celule stem hematopoietice.
O altă categorie de patologie care se poate asocia cu monocitopenia este cea a afecţiunilor autoimune precum lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă sau sindromul Felty. Aceste boli sunt caracterizate prin dereglarea sistemului imunitar al corpului, care începe să atace propriile ţesuturi, motiv pentru care necesită o evaluare medicală multidisciplinară, în vederea stabilirii diagnosticului şi a modalităţilor de tratament.
O altă cauză a scăderii numărului monocitelor este prezenţa unei infecţii de tip bacterian, dar şi virală.
Infecţia HIV se asociază cu scăderea numărului de celule roşii, de trombocite şi de celule albe, implicit şi de monocite. Aceste modificări se datorează bolii, infecţiilor asociate sau sunt secundare tratamentului specific.
Deficitul de vitamine de grup B, precum vitamina B12 şi vitamina B9 (acidul folic), poate determina apariţia monocitopeniei.
Monocitopenia care însoţeşte diferite forme de tumori solide, precum cancerul vulvar sau melanomul, va duce la creşterea riscului infecţios.
Monocite scăzute în sarcină
Carenţa de vitamine de grup B se poate asocia cu sarcina. O sarcină sănătoasă depinde de un nivel adecvat al vitaminei B12. Carenţa vitaminei B12 în primele faze ale sarcinii poate produce malformaţii congenitale, precum defectele de tub neural, şi se asociază cu riscul de naştere prematură sau avort spontan.
O rată crescută a diabetului gestaţional se asociază cu un nivel scăzut al numărului monocitelor. Diabetul gestaţional este o formă de diabet care apare pe parcursul sarcinii, iar monocitopenia se află în relaţie cu nivelul glicemiei, cu rezistenţa la insulină şi greutatea nou-născutului.
Un alt factor care influenţează numărul monocitelor pe parcursul sarcinii este profilul hormonal (estrogenul şi, posibil, progesteronul), ceea ce va cauza scăderea imunităţii în această perioadă.
