Psihoterapie

24 August 2013

Nefericirea medicilor

scris de

Stroescu Vlad

Am observat că mulți se întreabă de ce nu sunt românii fericiți. La urma urmelor trăim vremuri binecuvântate, în care nimeni nu mai moare de foame (la Igiena Alimentației, în facultate, ni se spunea că și un om al străzii poate să-și facă necesarul caloric alimentar doar din resturi găsite în gunoi), în care granițele sunt deschise, avem libertate de opinie și conștiință, orizonturile mult mai largi, iar salariile, deși sunt mici, sunt oricum mai mari decât au fost vreodată. Există hrană din belșug și pentru trup, și pentru duh. Una peste alta, dacă tragem linie, un proges există. De ce nu progresăm și în fericire?

Am putea găsi nenumărate motive de nemulțumire, desigur. Dacă eu unul, psihiatru fiind, ar trebui să le sintetizez, le-aș pune pe toate în două categorii, parțial suprapuse: anxietatea și singurătatea. Desigur că medicii sunt un grup social aparte, cu reguli și legi uneori foarte diferite de cele ale lumii mari. Însă dincolo de particularitățile breslei, suntem cetățeni români, supuși acelorași mari tendințe și vânturi ale schimbării ca toată lumea. Contrar unor opinii, medicii au sentimente, temeri, scrupule, visuri și dorințe. Ba uneori se și îmbolnăvesc. Când te duci la medic, aceste lucruri sunt ultimele care te interesează. Pe bună dreptate, nici medicul nu lasă să transpară omul de dincolo de halatul alb, decât dacă acest lucru ajută alianței terapeutice (și ajută mai mult decât ne imaginăm). Însă între aceste pagini, e perfect justificat să ne întrebăm: de ce nu suntem, noi, medicii români, fericiți? Și sunt sigur că fiecare dintre noi are o mie de motive să nu fie fericit, ca medic. Și fiecare dintre ele este dezbătut zi de zi, în presă, la minister, la Colegiul Medicilor. Și toate motivele pot fi puse în aceleași două categorii, parțial suprapuse. Anxietatea și singurătatea, structurate concentric. Anxietatea e intuiția faptului că însăși existența îți este amenințată. Cândva, era vorba de existența fizică, astăzi vorbim de existență simbolică și socială. Nimic din ceea ne definea locul nostru în lume nu mai este sigur și stabil. Statutul social? Decăzut. Liniștea materială? Doar dacă accepți plăți informale. Liniștea conștiinței? Conștiința e oricum zi de zi încercată, în medicină. Anxietatea e lipsa de repere. Care sunt reperele tânărului medic contemporan? Câți dintre noi mai avem mentori, deși meseria noastră e dintre cele de tipul maestru-ucenic? Și câți dintre noi suntem dispuși să dăm mai departe ce am învățat?  Etica? Suntem o societate a compromisului. Standardele profesionale? Imposibil de aplicat într-un sistem în permanentă dificultate tehnică. Marea majoritate dintre noi nici măcar nu știm dacă suntem sau nu „medici buni”. E o întrebare atât de grea, atât de importantă pentru noi, și cu toate astea, adesea irelevantă. Într-un sistem disfuncțional, valoarea individuală e inutilă. Nu ne așteptăm la recunoaștere la care poate visam cu naivitate și aroganță în adolescență, dar de o formă de confirmare avem nevoie. Anxietatea este excesul de semne de întrebare. Autor: Dr. Vlad Stroescu, medic specialist psihiatru in cadrul MedLife



Echipa MedLife de Psihiatrie

GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist
GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist

Ecografie 2d și Ginecologie

GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist
GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist

Ecografie 2d și Ginecologie

PB
Petrutescu Brandusa
Medic Primar
PB
Petrutescu Brandusa
Medic Primar

Alergologie

Andriescu Mircea
Andriescu Mircea
Medic Primar
Andriescu Mircea
Andriescu Mircea
Medic Primar

Chirurgie Pediatrica și Camera De Garda

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii!

Adresa de email nu va fi publicată.

0 comentarii

©2021 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.