MEDICINA GENERALA

02 Februarie 2011

Pacientii vor putea primi sfaturi telefonice de la medicul de familie

Pacientii vor putea primi sfaturi telefonice de la medicul de familie

CallMed, serviciu de consiliere telefonica pentru pacienti / Foto: EveryStockPhoto

Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie din Romania a lansat CallMed, un serviciu de consiliere telefonica realizat pentru facilitarea comunicarii dintre medicii de familie si pacienti in afara programului de la cabinet. Astfel, pacientii ii vor putea solicita medicului de familie orice fel de consiliere privind probleme de sanatate, inainte de a se programa pentru o consultatie. Numarul la care trebuie sa apeleze pacientul este 1363, valabil in retelele Orange, Vodafone, Romtelecom si Cosmote.

Fiecare medic inscris in programul CallMed va avea un cod propriu de identificare. Dupa mesajul vocal, pacientul trebuie sa tasteze codul unic de identificare a medicului sau, iar apelul va fi imediat redirectionat catre acesta. Tariful pentru o convorbire telefonica este de 0,95 euro/minut.

"Prin acest serviciu, unic in Romania, pacientul isi va putea accesa simplu si rapid medicul cautat, isi va putea rezolva problemele de sanatate minore, care nu necesita consult propriu-zis, ci doar un sfat specializat, va fi consiliat pe probleme de dieta sau modificare a stilului de viata in functie de necesitatile momentului, isi va rezolva problemele acute pana cand are loc consultul propriu-zis la cabinet. In acest fel este facilitat accesul la medicul personal al fiecaruia, in orice moment, neexistand impedimentul ca acesta sa nu raspunda. In ceea ce ii priveste pe medici, acestia vor putea fi in permanenta comunicare cu pacientii lor si nu vor mai fi nevoiti sa foloseasca timpul si telefonul personal pentru a oferi informatii specializate", a declarat Dan Boabes, CEO Simplus.

Autor: R.M.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.