Polimedicatie, iatrogenie si polipragmazie. Ce se intampla cand luam prea multe medicamente? | Doctor Dana Buligan, medicina interna, Spitalul MedLife Titan

Pentru simple raceli sau dureri de cap, boli cardiovasculare, chiar si cancer ne administram medicamente care nu a fost recomandate de medic. Uneori, ni se prescriu prea multe medicamente, alteori luam un medicament in doze prea mari. Despre riscurile pentru pacienti si societate ne vorbeste dr. Dana Buligan, medic primar medicina interna, Spitalul MedLife Titan.

As dori sa aduc in discutie cateva probleme legate de polimedicatie, iatrogenie (folosirea unui medicament in doze prea mari sau un timp prea indelungat) si polipragmazie (cand i se prescriu bolnavului prea multe medicamente).

Sunt comune toate aceste probleme, dar avand in vedere implicatia administrarii corecte a unui medicament pe termen lung, consider ca trebuie sa punctam cateva aspecte.

In mod firesc, evident, fiecare consult medical este finalizat cu o serie de recomandari legate de stilul de viata, de multe ori legate de dieta si se termina cu o prescriptie medicala, prin care medicul recomanda pacientului un numar de medicamente.

Situatie concreta

Pacientul are o bola de fond, sa spunem, este hipertensiv. Se prezinta pentru un episod acut respirator si la medicatia de baza pe care o are, primeste inca doua, trei medicamente, poate un antiinflamator, poate un fluidifiant bronsic, poate un antibiotic. Iata ca suntem deja in fata unui pacient care are o polimedicatie. Pana aici lucrurile sunt simple, sunt firesti, totul se termina cu bine. Dupa un numar de zile stabilit de catre medicul curant, medicatia episodului acut se opreste, pacientul vine eventual la o reevaluare si continua cu medicatia de fond.

Ce se intampla in momentul in care pacientul are mai multe comorbiditati?

Este varstnic, peste 65 de ani sau este un longeviv, are peste 85 de ani si are o patologie complexa, primeste mai multe scheme terapeutice de la un numar de specialisti si ajunge sa fie in imposibilitatea de a-si face o schema comuna si atunci apare scaderea compliantei la acest tratament. Acest pacient are un anumit profil psihoemotional, psihosocial, mental, comportamental si, bineinteles, un profil biologic aparte.

Este un bolnav care se misca greu, care poate are o proteza de sold sau o proteza de genunchi, nu vede bine, nu aude bine, este anxios, depresiv, in cazul fericit are alaturi familia si trebuie sa ajunga la mai multi specialisti, pentru ca are mai multe necesitati, necesita mai multe consulturi. Primeste o serie de scheme terapeutice, ajunge acasa, se vede in fata unei cutii mari cu medicamente, apare o nebuloasa, este dezorientat si spune: ‘’Am obosit, m-am plictisit, nu mai iau nimic!’’.

Daca ajungem in situatia in care pacientul reuseste sa ne relateze acest fenomen, avem o sansa, aceea de a-l convinge ca trebuie sa continue si sa incercam sa-i optimizam schema terapeutica. Aceasta inseamna ca avem o colaborare cu pacientul respectiv.

Ce se intampla insa daca pacientul hotaraste singur sau de comun acord cu familia ca trebuie sa renunte la o parte dintre aceste medicamente si renunta in mod aleator?

Fie ca i-au produs niste efecte adverse si aici vorbim despre iatrogenie, fara sa ii spuna medicului prescriptor, fara sa ii comunice acest lucru si renunta din proprie initiativa.

Exista si un alt tip de pacient care este anxios, este disperat, inghite tot ce se afla in cutia lui cu medicamente, nu se simte confortabil, in mod evident si atunci apeleaza si la suplimentele alimentare si la medicamentele recomandate de familie, de vecini, de sot sau sotie, fara sa aiba o comunicare despre aceasta situatie cu medicul curant.

Fara sa mai spunem ca pacientul varstnic are un profil biologic aparte. Nu numai ca odata cu trecerea anilor aspectul nostru se modifica intr-un mod mai putin placut sau dorit, dar organele noastre imbatranesc si ele cu siguranta. Cele mai importante cai de elimicare a toxinelor din organism si a medicamentelor sunt rinichiul si ficatul. Rinichii isi scad capacitatea de functionare odata cu varsta, fara sa mai punem cazul in care pacientul are o boala cronica sau acuta renala. Numarul de nefroni, adica unitatea morfo-functionala a rinichiului, scade odata cu varsta.

Ficatul scade in dimensiuni, ajunge sa scada in greutate cu pana la 300 de grame, la pacientii foarte in varsta. Bineinteles ca si functia lui este deficitara si atunci toate aceste medicamente determina reactii secundare importante, toate trebuind gestionate de catre medicul curant.

Cum putem determina un pacient sa accepta si sa urmeze schema terapeutica corecta?

Prima masura care trebuie luata este sa determinam acest pacient sa devina compliant la schema terapeutica, adica sa-si armonizeze stilul de viata si sa si-l adapteze la toate recomandarile medicale pe care i le-am facut, chiar daca acestea ii restrictioneaza si ii ingradesc mult din vechile obiceiuri.

Nu e simplu. E foarte greu. Dintr-o data trebuie sa manance fara sare, mancarea nu mai are gust, mananca mai putin. Trebuie sa bea apa. E greu, nu-i place. Trebuie sa se miste, desi are dureri articulare, pentru ca trebuie sa faca miscare. In toata aceasta situatie este intr-un mare impas si impreuna cu medicul, sustinut de anturaj, in momentul in care va deveni compliant, cu siguranta ca succesul terapeutic va fi asigurat. Telul este cresterea calitatii vietii de zi cu zi si bineinteles cresterea numarului de ani pe care ii are inainte de parcurs.

Ce este polipragmazia

Polipragmazia se refera la situatia in care acelasi pacient primeste un numar exagerat de medicamente, multe dintre ele nejustificate. Pana aici, o prima parte a acestei definitii este cumva fireasca, bolnavul are multe boli, primeste multe medicamente, poate ajung sa fie 10, 12.

De ce nejustificat? 

Cu siguranta, niciun specialist nu recomanda pacientului sau nejustificat medicatie, dar ne reintoarcem la situatia in care pacientul nostru cu usoare tulburari cognitive sau mai importante tulburari nu reuseste sa-i relateze doctorului ce medicatie ia de fond, la ce medicamente recomandate in urma cu poate 2 de ani nu a renuntat, pentru ca poate i-au facut bine atunci, poate a luat batranul captopril acum 25 de ani, valorile tensionale nu mai sunt controlate cu aceasta medicatie. Merge la cardiolog, conform ghidurilor primeste o schema terapeutica, dar el isi ia in continuare si captoprilul si poate mai ia si alte suplimente medicale si atunci ajungem al situatia in care sigur unele sunt nejustificate.

Poate ca pentru unele situatii am putea sa gasim niste alternative. Pacientul are insomnii, fie el tanar, fie batran,  si atunci poate ca in loc sa ia un medicament care sa il ajute sa doarma, ar putea sa se miste mai mult in aer liber, sa practice un sport, daca e tanar si sanatos, sa faca plimbari seara, poate ar putea sa bea un ceai de tei, poate ca in loc sa ia foarte multe antiiinflamatorii si foarte multe antialgice pentru durerile articulare, ar putea sa mearga la kinetoterapeut, la fizioterapeut si sa-si imbunatateasca astfel calitatea vietii.

Riscurile automedicatiei

Automedicatia este foare grava si foarte frecvenata in ziele noastre. Avem si profilul pacientului tanar si mare consumator de informatii de pe net, din media si care inca de la primul consult ne spune ca stie si el ce trebuie sa faca, este foarte bine informat. Nu intotdeauna aceasta informatie inseamna cunoastere in profunzime, as putea spune chiar arareori si niciodata autoadministrarea de antiinfalamtorii, de antialgice, de antibiotice, ceea ce este iarasi extrem de grav, nu duce la rezultate bune si la o finalizare dorita.

Intotdeauna este necesar sa incepem cu un consult, la medicul de familie poate, la internist, la medicul specialist, sa facem un minim de investigatii, cateva teste de sange sau mai multe, in functie de ce ni se recomanda si abia dupa aceea sa luam un tratament.

Ne-am confruntat frecvent fiecare dintre noi, cu situatii in care pacientul a facut abuz de antiinflamatorii si a venit cu ulcere multiple gastrice, a luat multe antibiotice si a dezvoltat in timp rezistenta la antibiotice pentru ca nu a facut inainte o urocultura, in cazul in care are simptome urinare, n-a dat un examen de sputa, inainte de a lua un antibiotic pentru o bronsita.

De multe ori suntem in situatia, noi medicii, de a nu mai putea sa facem o cultura pentru ca pacientul si-a autoadministrat antibioticul si cu siguranta germenele respectiv nu poate fi identificat, nu va primi antibioterapie conform  antibiogramei, ci va fi tratat cu un antibiotic si speram ca o sa ii fie bine.

Bineinteles, la finalul acestei terapii, dupa 10 zile de administrarea antibioticului, vom reface testele biologice, vom incerca sa facem culturi si de fiecare data ne sfatuim pacientii si acesta este unul dintre mesajele mele cele mai importante:

Stimati pacienti, cu tot respectul, nu va autoadministrati medicamente, nici macar cele pe care le luati de la supermarket, pentru ca trebuie sa ne reamintim ca pana si cele mai frumoase si cele mai parfumate flori pot fi extrem de otravitoare. Solicitati un consult medical! Solicitati sprijinul medicului ori de cate ori aveti nevoie! Daca nu ne comunicati ce probleme aveti in deslusirea schemei terapeutice, ce efecte adverse, poate le aveti, poate nu le aveti la acele medicamente, daca nu le spuneti medicului prescriptor, nu putem sa va ajutam suficient si cu siguranta nu o sa avem un succes terapeutic.