Publicat la: 
1/06/2010

Sapte dureri pe care nu trebuie sa le ignorati

Unele dureri nu trebuie ignorate / Foto: EveryStock

Cine a inventat termenul de "rau necesar" probabil s-a gandit la durere. Nimeni nu si-o doreste, insa e modul prin care organismul ne avertizeaza ca ceva nu este in regula. Probabil ca fiecare isi cunoaste propriul organism suficient de bine incat sa stie cand o durere este trecatoare, provocata probabil de un efort facut in ziua respectiva.

Abia atunci cand simtim ca durerea poate semnala o afectiune mai grava incepem sa ne facem probleme. "Asta nu e ceva cu care sa ma joc". "Dar daca ma duc la doctor ratez intalnirea de maine". "Ce fac cu toata treaba inceputa daca e nevoie de internare?" "Hai sa vad daca trece pana maine".

Iata sapte tipuri de dureri care nu trebuie ignorate:

1. Cea mai grava durere de cap pe care ai avut-o pana acum

"Daca sunteti racit, poate fi o durere provocata de sinusuri", spune Sandra Fryhofer, purtator de cuvant al American College of Physicians, citata de Webmd. "Dar ar putea fi vorba despre o hemoragie cerebrala sau o tumoare. Daca aveti o durere si nu stiti ce a provocat-o, consultati un medic".

Sharon Brangman, purtator de cuvant al American Geriatrics Society, spune ca daca cineva se plange ca are "cea mai mare durere de cap a vietii lui", acesta e un semn clasic de anevrism cerebral.

2. Durere sau disconfort la nivelul pieptului, gatului, maxilarului, umarului, bratului sau abdomenului

Durerea in piept poate fi semn al unui atac de cord. Afectiunile inimii de obicei se manifesta printr-o senzatie de disconfort, nu de durere. "Nu asteptati sa va doara", spune doctorul cardiolog Jerome Cohen. "Pacientii care sufera de probleme cardiace spun ca simt ca un fel de presiune la nivelul pieptului." Ei descriu senzatia ca si cum "un elefant s-ar fi asezat pe pieptul lor".

Disconfortul asociat cu bolile cardiace ar putea fi de asemenea localizat la nivelul gatului, maxilarului, umarului stang, mainii, sau abdomenului si poate fi insotit de senzatia de greata.

Astfel de disconfort, dar care apare cu intermitente, trebuie de asemenea tratat cu seriozitate. "Poate exista un tipar, precum disconfortul asociat cu nervozitatea, supararea sau efortul. De exemplu, daca se intampla de obicei cand munciti in gradina dar dispare cand va asezati sa va odihniti, este vorba de angina pectorala", spune dr. Cohen.

"In cazul femeilor, simptomele sunt si mai subtile", explica dr. Cohen. "Bolile de inima pot sa treaca drept simptome gastro-intestinale, precum balonarea sau alt tip de disconfort la nivelul abdomenului. De asemenea, se pot asocia cu senzatia de oboseala. Riscul de boli cardiace creste foarte mult dupa menopauza."

3. Dureri de mijloc sau intre omoplati

"Cel mai adesea este vorba de artrita", sustine Sharon Brangman. Durerea mai poate sa fie si un semn al atacului de cord sau al unei afectiuni abdominale. "Un alt pericol este disectia aortica. Aceasta poate fi semnalata fie printr-o durere brusca, fie printr-o durere peristenta"

4. Durere abdominala puternica

Consultati un medic, deoarece poate fi vorba de apendicita, ulcer, blocaj intestinal, o afectiune a pancreasului sau alte afectiuni care se pot agrava si necesita tratament imediat.

5. Durere la nivelul gambei

Unul din pericolele de care se vorbeste foarte putin este tromboza venoasa profunda, provocata de formarea unui cheag de sange in venele profunde ale membrelor inferioare, pelvisului sau membrelor superioare. Tromboza venoasa profunda poate fi o boala fatala. Pericolul este reprezentat de faptul ca o bucata de cheag s-ar putea desprinde si da nastere unei embolii pulmonare, care poate aduce moartea pacientului. Intre factorii de risc se numara: cancerul, obezitatea, imobilizarea in pat o perioada mai lunga de timp, sarcina si imbatranirea.

"Uneori se manifesta doar prin umflaturi nedureroase", explica dr. Brangman. "Daca aveti umflaturi si dureri la nivelul muschilor gambei, consultati cat mai repede un medic".

6. Senzatia de arsura la nivelul picioarelor

Aproape un sfert din cei 24 de milioane de bolnavi de diabet din Statele Unite nu sunt diagnosticati, sustine Asociatia Americana pentru Diabet. Senzatia de arsura in picioare este unul din primele semne ale diabetului. Pacientul are senzatia ca picioarele ii sunt intepate de mii de ace, ceea ce poate indica o deteriorare a nervilor.

7. Dureri difuze, combinate sau pe care nu vi le puteti explica

"Depresia da frecvent o serie de manifestari fizice si chiar dureroase", explica doctorul psihiatru Thomas Wise. "Pacientii se plang de dureri difuze de cap, dureri abdominale, dureri la nivelul membrelor sau dureri combinate".

Persoanele depresive, familiile lor si uneori chiar personalul medical poate uneori sa nu ia in seama aceste dureri, care de multe ori sunt cronice dar nu foarte deranjante. "Mai mult, cu cat depresia este mai grava, cu atat pacientul exprima cu mai multa dificultate starile prin care trece", sustine dr. Wise.

El sfatuieste pacientii care sufera de depresie sa "ceara ajutor atunci cand constata ca isi pierd interesul pentru activitati altadata considerate placute, isi pierd eficienta la locul de munca sau nu se mai inteleg cu persoanele din jurul lor". "Nu suferiti in liniste!", a adaugat el. Depresia deterioreaza profund calitatea vietii. "Depresia trebuie tratata deoarece provoaca modificari structurale la nivel cerebral".

Autor: R.M.

Comentarii

Referitor la punctul 6, "Senzatia de arsura la nivelul picioarelor', vreau sa spun ca exact aceste senzatii mi-au aparut in picioare, cam cu un an inainte de a fi diagnosticat cu diabet de tip 2.

Pagini

Echipa medicala MedLife - Cardiologie

Medic Specialist
Medic Primar
Medic Specialist
Medic Specialist
  •  
  • 1 of 43

Articole similare

Un nou studiu ofera dovezi pentru ceea ce multi oameni care au dureri de cap banuiesc - mai mult stres cotidian duce la mai multe dureri de cap. Au fost chestionate 5159 de persoane cu varsta cuprinsa intre 21 71 de ani cu privire la nivelul lor de stres si durerile de cap de patru ori pe an, timp de doi ani. Participantii au precizat cate...
Ingrijirea unghiilor / Foto: Photoxpress.com Timp de patru ani, multi dintre noi au inceput programul zilnic la scoala primara cu o verificare atenta a unghiilor si a batistei. Poate ca la varsta aceea nu am inteles care era utilitatea, insa astazi stim mai bine, sau ar trebui sa stim, cat de importanta este ingrijirea corecta a unghiilor....
Oamenii de stiinta sustin ca pacientii care au suferit un atac de cord se pot intoarce la munca daca isi doresc, fara sa le fie viata pusa in pericol, potrivit escardio.org. ”Dupa un atac de cord, se intampla foarte rar ca pacientul sa nu isi mai poata indeplini sarcinile anterioare, chiar si cand vine vorba de munca grea”, spune Rona Reibis, de...
Un nou studiu aparut in revista ”Diabetes”, din China, care a inclus cel mai mare numar de oameni diagnosticati cu diabet zaharat la nivel global, sugereaza ca diabetul de tip 2 este asociat cu un risc ridicat de 11 tipuri de cancer la barbati si 13 tipuri de cancer la femei. Aceasta posibila asociere a fost speculata de mult timp, dar rezultatele...
Dependenta de nicotina / Foto: Reuters Practica fumatului a aparut in urma cu aproximativ 7.000 de ani. Societatea a privit acest obicei mai intai ca pe unul vulgar, apoi ca pe un mod sofisticat de a petrece timpul liber. Abia in ultimele decenii, fumatul a inceput sa fie vazut din ce in ce mai mult ca o activitate care dauneaza grav sanatatii...