Publicat la: 
3/10/2014

Simtul mirosului poate prezice durata de viata

Mirosul influenteaza durata vietii/ Foto: MorgueFile.com

Masurarea simtului mirosului la persoanele in varsta ar putea ajuta doctorii sa prezica daca acestea vor mai fi in viata peste cinci ani, sugereaza un studiu publicat in revista PloS One. Un sondaj, relizat pe 3000 de adulti, a constatat ca 39% dintre persoanele cu un simt al mirosului slab dezvoltat au murit in perioada prezisa, comparativ cu doar 10% din cei care aveau mirosul functional.

Oamenii de stiinta spun ca pierderea simtului mirosului nu cauzeaza in mod direct moartea, dar poate fi un semn de avertizare. Acestia spun ca persoanele care sesizeaza modificari de lunga durata la nivelul simtului mirosului ar trebui sa consulte un specialist.

Cercetatorii de la Universitatea din Chicago au cerut unui esantion reprezentativ de adulti, cu varste cuprinse intre 57 si 85 de ani, sa ia parte intr-un test de miros.

Cele cinci mirosuri

Evaluarea a implicat identificarea unor mirosuri distincte, care includeau mirosul de menta, peste, portocala, trandafir si piele.

Cinci ani mai tarziu, aproximativ 39% dintre adultii care au avut cele mai mici scoruri (4-5 erori) au murit, in comparatie cu 19% din cei care aveau un simt al mirosului doar partial deteriorat si 10% din cei cu un simt al mirosului sanatos.

In ciuda altor factori, precum varsta, alimentatia, fumatul, saracia si starea de sanatate generala, cercetatorii au descoperit ca persoanele cu un simt al mirosului deteriorat aveau cel mai mare risc de deces.

"Simtul mirosului nu cauzeaza in mod direct moartea, dar este un vestitor, o avertizare timpurie, care arata ca exista anumite deteriorari", spune Prof. Jayant Pinto, autorul studiului.

"Descoperirile noastre ar putea oferi un test clinic eficient, o modalitate rapida si ieftina prin care putem identifica pacientii cu un risc ridicat", a precizat acesta.

Modalitatea exacta prin care pierderea mirosului afecteaza durata de viata ramane neclara, dar cercetatorii au invocat o serie de motive posibile din spatele acestei asocieri.

Acestia spun ca o capacitate redusa de a simti mirosurile ar putea sugera o lipsa a regenerarii celulelor din organism.

"Simtul mirosului este un pic subapreciat- acesta joaca un rol foarte important in viata de zi cu zi. Dar noi nu vrem ca oamenii sa intre in panica. O raceala puternica, alergiile si problemele sinusurilor, pot afecta, de asemenea, simtul mirosului. Oamenii nu ar trebui sa fie foarte ingrijorati, dar daca problema persista, ar trebui sa vorbeasca cu medicul lor", a explicat prof. Pinto.

"Mirosul este interfata dintre fiziologie si psihologie, care este un camp de lupta al interactiunilor reciproce. Spre exemplu, pierderea mirosului poate duce la depresie si depresia poate cauza schimbari ale abilitatii noastre de a mirosi", a precizat Prof. Tim Jacob de la Cardiff University.

Sursa: BBC

A.C.

Specialitate: 
Comentarii

Nu este relevant. Mirosul este unul dintre indicatorii vitalitatii, si modificarea/slabirea sa poate indica reducerea acesteia, respectiv reducerea sperantei de viata dupa cum arata studiul mentionat.

M-am născut cu deviație de sept. Între timp am făcut și rinită. Cât de relevante ar fi cele scrise aici pentru cineva care nici nu a aflat în timpul vieții ce miros au anumite flori/obiecte/etc?

Pagini

Echipa medicala MedLife - ORL

  • 25 of 25
  •  

Articole similare

Persoanele care sunt subponderale la varsta mijlocie prezinta un risc de dementa cu 30% mai mare in comparatie cu persoanele care au o greutate corporala considerata normala, potrivit unui studiu realizat de curand in Marea Britanie, citat de Mediafax. Persoanele obeze par a fi mai bine protejate impotriva dementei, intrucat in cazul lor...
Societatea moderna a inventat cancerul / Foto: sxc.hu Cancerul, boala care in zilele noastre ucide peste sapte milioane de oameni anual in intreaga lume, era o boala aproape necunoscuta in antichitate. Cercetarea mumiilor a dezvaluit ca, pana recent in istorie, aparitia tumorilor era un fenomen extrem de rar. "Absenta aproape totala a tumorilor...
Pilule contraceptive / Foto: Photoxpress.com Durerile de cap, precum migrena afecteaza aproximativ o treime dintre femeile aflate la varsta fertila, perioada cand acestea trebuie sa aleaga o metoda contraceptiva. Majoritatea femeilor aleg contraceptivele orale combinate. In timp ce pentru femeile afectate de migrena fara aura nu exista...
Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa urmeze sfaturile medicilor si sa evite, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11.00 si 18.00 in perioadele cu temperaturi extreme. In perioadele de canicula este recomandat consumul zilnic de lichide (intre 1,5 - 2 litri), fara a astepta sa apara senzatia de sete - este necesar un...
400 de copii sunt afectati anual de cancer in Romania. Statistica apartine Registrului National de Cancer, functional din 1 Septembrie 2009. MedLive.ro va prezinta povestea a trei dintre acesti copii prinsi in statisticile negre, copii care au supravietuit insa cancerului: cat de importanta e depistarea la timp, reactiile lor la aflarea...