Publicat la: 
3/10/2014

Simtul mirosului poate prezice durata de viata

Mirosul influenteaza durata vietii/ Foto: MorgueFile.com

Masurarea simtului mirosului la persoanele in varsta ar putea ajuta doctorii sa prezica daca acestea vor mai fi in viata peste cinci ani, sugereaza un studiu publicat in revista PloS One. Un sondaj, relizat pe 3000 de adulti, a constatat ca 39% dintre persoanele cu un simt al mirosului slab dezvoltat au murit in perioada prezisa, comparativ cu doar 10% din cei care aveau mirosul functional.

Oamenii de stiinta spun ca pierderea simtului mirosului nu cauzeaza in mod direct moartea, dar poate fi un semn de avertizare. Acestia spun ca persoanele care sesizeaza modificari de lunga durata la nivelul simtului mirosului ar trebui sa consulte un specialist.

Cercetatorii de la Universitatea din Chicago au cerut unui esantion reprezentativ de adulti, cu varste cuprinse intre 57 si 85 de ani, sa ia parte intr-un test de miros.

Cele cinci mirosuri

Evaluarea a implicat identificarea unor mirosuri distincte, care includeau mirosul de menta, peste, portocala, trandafir si piele.

Cinci ani mai tarziu, aproximativ 39% dintre adultii care au avut cele mai mici scoruri (4-5 erori) au murit, in comparatie cu 19% din cei care aveau un simt al mirosului doar partial deteriorat si 10% din cei cu un simt al mirosului sanatos.

In ciuda altor factori, precum varsta, alimentatia, fumatul, saracia si starea de sanatate generala, cercetatorii au descoperit ca persoanele cu un simt al mirosului deteriorat aveau cel mai mare risc de deces.

"Simtul mirosului nu cauzeaza in mod direct moartea, dar este un vestitor, o avertizare timpurie, care arata ca exista anumite deteriorari", spune Prof. Jayant Pinto, autorul studiului.

"Descoperirile noastre ar putea oferi un test clinic eficient, o modalitate rapida si ieftina prin care putem identifica pacientii cu un risc ridicat", a precizat acesta.

Modalitatea exacta prin care pierderea mirosului afecteaza durata de viata ramane neclara, dar cercetatorii au invocat o serie de motive posibile din spatele acestei asocieri.

Acestia spun ca o capacitate redusa de a simti mirosurile ar putea sugera o lipsa a regenerarii celulelor din organism.

"Simtul mirosului este un pic subapreciat- acesta joaca un rol foarte important in viata de zi cu zi. Dar noi nu vrem ca oamenii sa intre in panica. O raceala puternica, alergiile si problemele sinusurilor, pot afecta, de asemenea, simtul mirosului. Oamenii nu ar trebui sa fie foarte ingrijorati, dar daca problema persista, ar trebui sa vorbeasca cu medicul lor", a explicat prof. Pinto.

"Mirosul este interfata dintre fiziologie si psihologie, care este un camp de lupta al interactiunilor reciproce. Spre exemplu, pierderea mirosului poate duce la depresie si depresia poate cauza schimbari ale abilitatii noastre de a mirosi", a precizat Prof. Tim Jacob de la Cardiff University.

Sursa: BBC

A.C.

Specialitate: 
Comentarii

Nu este relevant. Mirosul este unul dintre indicatorii vitalitatii, si modificarea/slabirea sa poate indica reducerea acesteia, respectiv reducerea sperantei de viata dupa cum arata studiul mentionat.

M-am născut cu deviație de sept. Între timp am făcut și rinită. Cât de relevante ar fi cele scrise aici pentru cineva care nici nu a aflat în timpul vieții ce miros au anumite flori/obiecte/etc?

Pagini

Echipa medicala MedLife - ORL

Mihut Ileana,Medic primar
Medic Primar
Cojocaru Victor Severica
Medic Specialist
Medic Specialist
Medic Specialist

Articole similare

O chinezoaica in varsta de 28 de ani, care sufera de o boala de piele ce o face sa para mai batrana cu 40 de ani, se va supune unui tratament de chirurgie estetica in incercarea de a-si reda tineretea, informeaza luni agentia Xinhua, citata de EFE. Viata lui Hu Juan s-a schimbat radical dupa ce a nascut primul copil la varsta de 17 ani, iar...
Acupunctura se bazeaza pe restabilirea unui echilibru in organism, astfel ca nu exista o categorie anume de patologii in care acupunctura sa nu poata veni de adjuvant, alaturi insa de tratamentele alopate, a explicat Dr. Nadina Liculescu, medic primar recuperare medicala, intr-un interviu video. Vezi in material raspunsurile medicului la...
Tratamentul ortodontic in cazul adultilor poate fi indicat in numeroase situatii si este important sa fie aplicat corect. Dr. Sovaiala Alexandra a vorbit despre aparatele dentare, despre cazurile specifice in care o persoana are nevoie de un tratament ortodontic, despre riscul de recidiva, dar si despre cele mai bune metode de igienizare. "...
Dispozitiv C.P.A.P./ Foto: Captura Vimeo.com Jumatate dintre persoanele adulte sforaie macar ocazional, iar, daca in comediile americane, astfel de scene sunt amuzante, in viata reala, sforaitul afecteaza nu doar starea de bine a celui cu probleme, ci si viata de cuplu. Astfel ajung unii oameni sa afirme ca, desi au o casnicie cat se poate de...
Un studiu extins pe o perioada de 50 de ani arata ca activitatea fizica ar putea ajuta la lupta impotriva depresiei. Cercetatorii din Marea Britanie si Canada au descoperit ca persoanele care erau active fizic in timpul vietii de adult au experimentat mai putine simptome ale depresiei. Descoperirea poate fi interpretata, dar rezultatele studiului...