MEDICINA GENERALA

23 Februarie 2015

Somnul prelungit: 5 riscuri pentru sanatate

Somnul prelungit: 5 riscuri pentru sanatate

Desi este greu de precizat care este durata optima a somnului pentru fiecare individ in parte, cei mai multi adulti au nevoie intre sapte si noua ore de somn pe noapte, insa o perioada mai mare poate indica probleme de ordin medical sau poate chiar provoca probleme de sanatate, scrie Mediafax.

Potrivit HuffingtonPost prea mult somn poate creste riscul de depresie. Printr-un studiu din 2014 realizat pe gemeni adulti, cercetatorii au descoperit ca durata lunga a somnului poate creste riscul de depresie. Voluntarii care dormeau intre 7 si 9 ore pe noapte au prezentat circa 29% dintre simptomele de depresie, in timp ce aceia care dormeau mai mult de noua ore au prezentat 49% dintre aceste simptome.

Durata prea lunga sau prea scurta a somnului ar putea afecta functionarea creierului. Un studiu din 2012, efectuat in randul femeilor in varsta, a aratat ca femeile care dormeau mai mult de noua ore pe noapte sau mai putin de cinci ore au prezentat modificari ale creierului comparabile cu imbatranirea cu doi ani, fata de varsta lor reala.

Durata somnului ar putea afecta capacitatea unei femei de a ramane insarcinata. In 2013, in Coreea de Sud, o echipa de cercetare a analizat obiceiurile legate de somn ale unui numar de peste 650 de femei care urmau a fi supuse unei proceduri de fertilizare in vitro. Expertii au descoperit ca rata graviditatii era mai mare in randul femeilor care dormeau 7-8 ore pe noapte si mai mica in cazul femeilor care dormeau peste noua ore pe noapte.

Totusi, studiul nu a stabilit o legatura cauzala clara. "Stim ca obiceiurile legate de somn pot afecta ritmul circadian, secretiile hormonale si ciclul menstrual", a declarat doctorul Evan Rosenbluth, medic endocrinolog. "Efectul asupra infertilitatii este mai greu de dedus, pentru ca sunt foarte multi factori care trebuie controlati si luati in calcul", a mai spus Rosenbluth.

Prea mult somn creste riscul de diabet. Intr-un mic studiu realizat in Quebec, Canada, cercetatorii au descoperit ca oamenii care dorm mai mult de opt ore pe noapte au un risc de doua ori mai mare de a dezvolta diabet de tip II intr-o perioada de sase ani comparativ cu persoanele care dormeau intre sapte si opt ore pe noapte, chiar si dupa ce au fost luate in calcul diferentele de greutate.

Somnul indelungat poate afecta inima. Un studiu prezentat in 2012 la o intalnire a American College of Cardiology (Colegiul American de Cardiologie, n.r.), a descoperit ca opt sau mai multe ore de somn pe noapte sunt legate de o crestere a riscului de probleme cardiace. Studiul a analizat datele a peste 3.000 de persoane si a ajuns la concluzia ca oamenii care dorm mai mult au un risc de doua ori mai mare de a suferi de angina si de 1,1 ori mai mare de a suferi de boli are arterelor coronare.

A.C.



Medici PNEUMOLOGIE

Doctor Dede Maria
Dede Maria
Medic Primar
PF
Panzaru Felicia
Medic Primar
Panzaru Felicia
Medic Primar

DI
Draghila Ioan
Medic Primar
Draghila Ioan
Medic Primar

Vezi toți medicii

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.