Sorina Marica, mama fotbalistului Ciprian Marica: "Imi doream sa traiesc pentru copilul meu"

Sorina Marica, la trei ani dupa batalia cu cancerul

Cand, cu doua luni in urma, isi facuse programare la ginecolog, Sorina Marica nici nu se mai intorsese dupa rezultate. „Sunt tanara, am 43 de ani, parca e prea devreme”, isi aminteste ca gandise atunci. De sarbatori, se simtise obosita si fara vlaga, insa pusese totul pe seama stresului. In rest, nici o durere, nici un alt simptom. Vocea prietenei care-i reda discutia cu medicul ii opreste sovaielile: „Stiti, doamnei Marica nu i-a iesit bine Papanicolau... are cIII”.

Comenteaza pe Forum MedLive.ro.

La etajul sase al unui imobil de pe Strada Mihai Eminescu din Bucuresti, la sediul Fundatiei Renasterea, Sorina Marica, mama fotbalistului Ciprian Marica, rupe un pliculet de zahar si-l toarna cu grija in cafea. Cu parul atent pieptanat, lasat pe spate, intr-o bluza verde cu funda neagra, pare ca s-a detasat de lupta cu moartea. Insa teama e inca acolo, ascunsa sub eleganta si siguranta afisate. „Psihic, cred ca nici acum nu m-am vindecat definitiv. E o trauma completa. Mi-e frica de doctori, mi-e teama sa intru in spital. Daca sunt nevoita sa merg cu cineva, am atac de panica, iar noaptea dinainte nu pot sa dorm. Sunt un om puternic si ma pot controla daca trebuie, insa nu sunt deloc linistita”.

Avusese atat de mult de munca in ultimii ani, incat uneori nu-i ramanea timp nici sa manance cum trebuie. Constructiile, detaliile legate de finisaje la casa, magazinul, salonul de coafura. Ziua incepea la 8 si se sfarsea tarziu, in noapte. „Cateodata nici n-aveam vreme sa beau cafeaua. Ori faceam niste cumparaturi repede sa fie in casa, sa nu lipseasca nimic, ori plecam direct la treaba”.

Diagnostic: cancer de col uterin

Multe lucruri din viata Sorinei Marica aveau sa se schimbe in 2008. „Uite, Sorina, doamna doctor a zis ca trebuie sa te duci la ea sa faci un tratament”, ii spusese, in ianuarie, prietena care venise cu analizele de care aproape uitase. Le facuse cu cateva luni in urma, prin noiembrie, mai mult sa-si alunge gandul menopauzei decat sa-si verifice sanatatea. „Eu nu ma dusesem sa le iau, doamna doctor nu sunase sa ma anunte....” Oricum, o data pe an, avea programat un control de rutina. S-a speriat cand a auzit de tratament. „M-am gandit la ce e mai rau atunci. Dar nu m-am dus inapoi. Am mers direct la centrul de preventia cancerului. Acolo mi s-a confirmat temerea, aveam un inceput de cancer de col uterin si o infectie cu tulpini agresive HPV. Am mers apoi sa fac biopsia: cancer de col uterin”.

Testamentul verbal

Plangea zi si noapte. Era disperata si nu stia incotro sa se-ndrepte. In jur, toti erau bulversati: „Baiatul meu era socat, sotul meu era socat, fratele si tata la fel, prietenii, mama - femeie batrana, toti. Era o boala noua, nimeni din familie nu mai trecuse prin asa ceva si nimeni nu se asteptase ca tocmai mie sa mi se-ntample. Eu, care nu luasem o data o aspirina si debordam de sanatate si de energie”. Solutiile pareau inexistente, boala incurabila. Sorina Marica incepuse sa-si spuna ultimele dorinte: unde sa fie ingropata, ce sa faca dupa moartea sa.

Tratamentul pentru cancer de col uterin nu e simplu. Numai in cazul in care cancerul este descoperit „in situ”, cu celula de inceput, se poate pune problema unei operatii fara alte proceduri. Pentru celelalte situatii, protocolul inseamna radioterapie, aplicatii interne cu sursa radioactiva, operatie, chimioterapie. Uneori, in cazurile avansate, radioterapia se face concomitent cu chimioterapia.

„Depinde ce vrea Dumnezeu cu tine”

Diagnosticul fusese naucitor. Femeia puternica si sigura pe ea disparuse. Si-atunci, o prietena foarte buna i-a dat numarul de telefon al Victoriei Asanache, directorul executiv al Fundatiei Renasterea. „Am simtit ca Dumnezeu a trimis-o in viata mea sa ma ia de mana si sa ma duca pe drumul pe care trebuie sa merg”. Trei reguli de aur are Victoria Asanache si pe toate le spune oamenilor de care are grija, pacienti cu diferite forme de cancer pe care-i monitorizeaza: trebuie sa fii corect informat, ca sa stii care-ti sunt optiunile, trebuie sa vrei sa traiesti si trei ... depinde ce planuri are Dumnezeu cu tine.

Conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), cancerul de col uterin este cel de-al doilea tip de cancer ca frecventa in lume. In fiecare an, sunt inregistrate aproximativ 500.000 de cazuri noi si 250.000 de decese. Aproape 80% dintre cazuri apar in tarile sarace.

Centrul National de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin mentioneaza ca Romania se afla pe primul loc in Europa ca numar de decese cauzate de cancerul de col uterin.

Radioterapie, aplicatii, histerectomie totala, chimioterapie

Aproape o luna, Sorina Marica a facut radioterapie (iradieri exterioare). Au urmat sedintele de aplicatii locale, dureroase si dure, si operatia de histerectomie totala. Cu ani in urma, baiatul si sotul ii spuneau „mama ranitilor”. In toata perioada asta a simtit ca ceea ce a dat a primit inapoi exact atunci cand avea mai mare nevoie. „Parca din pamant le scotea Dumnezeu pe prietenele mele cat am stat in spital. Au venit si au facut cu schimbul. Una dintre ele avea o fetita de un an si jumatate acasa. Erau nopti cand o lasa cu sotul si venea sa stea cu mine. In noaptea urmatoare, venea alta prietena, apoi fratele meu. Mama ma hranea ca pe copiii mici: hai, mama, inca una, uite, asta e pentru tata, asta e pentru mine”. Timp de sase saptamani, a avut mereu pe cineva alaturi. Iar cand au aparut complicatiile, a mai venit cineva. „Mi-era rau si intr-o zi m-au dus sa fac un tomograf. Plangeam, plangeam in continuu... La un moment dat, am simtit ceva in palma... asistenta imi pusese o iconita cu Sf. Nectarie, vindecatorul de boli. O am si acum in masina”.

Mama

Dupa operatie, rezultatele n-aratau deloc incurajator. In august 2008, a inceput chimioterapia. Pana la sfarsitul lui noiembrie, trei zile la rand pe saptamana, se urca in masina si mergea la Fundeni sa-si faca tratamentul. Neincrederea disparuse si, in ciuda starii fizice, era sigura ca o sa-i fie bine. „Eram un fel de leguma”. Doua, trei zile, poate si mai mult, nu se ridica din pat dupa sedinte. Bea doar ceai, fara sa poata manca ceva. Dar prinsese curaj si oamenii din jur erau optimisti. „Toata perioada asta am fost motivata mereu. Imi doream sa traiesc, dar asta isi doreste oricine. Trebuie sa vrei sa traiesti pentru ceva. Eu voiam sa traiesc pentru copilul meu, s-apuc sa-l vad mare – chiar daca atunci avea 23, 24 de ani, sa-i fiu alaturi”.

Pentru cateva clipe, ochii Sorinei Marica se umplu de lacrimi. „Numai gandul ca baiatul meu ar putea sa ramana singur...”

Cineva acolo sus

Acum, ia lucrurile altfel, mai usor, pentru ca totul s-a schimbat. A renunat la constructii, la magazin, a inceput sa fie mai indiferenta, mai putin perfectionista. „Ma trezesc, imi beau cafeaua, abia apoi fac patul. Am schimbat un pic organizarea prioritatilor mele. Cel mai important e sa-mi vad de sanatate si sa fac lucrurile care-mi plac. Si m-am mai gandit sa recuperez acum, doi trei ani, ca dupa-aceea probabil o sa am treaba cu nepotii”. A trecut si peste asta, acum „asteptam ce e mai bun de la viata”.

Un test odata la un an

• foarte multe dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infectia cu HPV
• nu exista simptome, de aceea se recomanda efectuarea anuala a testului Papanicolau, aceasta fiind singura metoda de a descoperi, din timp, boala.

Regulile de aur ale Victoriei Asanache, un om care monitorizeaza de zece ani persoane bolnave de cancer:

1. Sa faci lucrurile corect din punct de vedere medical: e necesar ca pacientul sa fie informat, sa inteleaga ce i se intampla, sa-si asume ce i se-ntampla si, totodata, sa-si asume hotararile pe care le va lua. Pacientul trebuie sa stie cum se schimba viata lui (in primele 8-10 luni, se modifica drastic, de multe ori o sa creada ca va muri): ce-ar putea sa i se-ntample, cum o sa-i cada parul, cum o sa fie operat, cum n-o sa se poata duce la serviciu, cum o sa vomite si-o sa i se faca rau s.a.m.d. Dupa ce intelege asta, trebuie sa actioneze. Nu e nevoie sa se repeada imediat la optiunea propusa de medic. Cand a inteles exact ce se va intampla prin operatie, sa stie ca trebuie sa-si asume hotararea respectiva.

Sunt femei cu cancer de san care mi-au spus: „Daca stiam ca mi-e rau, ca ma dau afara de la serviciu, ca ma lasa barbatul pentru ca si-a gasit pe alta, ca imi cade parul etc., va spun sincer: nu ma operam. Cat mai aveam de trait, traiam, dar decent, nu ca acum, ingenucheata”. Pacient care n-a inteles optiunea.

Alte situatii, alti oameni: „Am efectuat o biopsie. Ce trebuie sa fac?” Ti-ai facut o biopsie, ai diagnosticul asta, urmeaza sa faci chimioterapie si pe urma sa te operezi. „Dar nu vreau sa fac nici chimioterapie si nu vreau nici sa ma operez”. Bun, dar nu mai ai incotro acum, ca ai facut biopsia. Puteai sa spui lucrul asta inainte, pentru ca daca iti dovedesc ca ai celula de cancer fara sa fac nimic e ca si cum te-as omori cu mana mea.

O femeie de vreo 85 de ani. A venit la noi cu o tumora care nu putea fi operata, trebuia efectuata intai biopsia, cu chimioterapie si de-abia apoi operatia. Mamografii mai facuse la noi, tumora era acolo de mai bine de doi ani, asa ca am intrebat-o de ce nu ia o hotarare. Mi-a raspuns simplu: „Uitati, eu nu sunt in pozitia in care sa fac o operatie sau sa fac chimioterapie, pentru ca n-am fost casatorita niciodata, nu am copii, toate rudele mele sunt moarte; dupa cum vedeti, sunt si in baston si e clar ca n-are cine sa se ocupe de mine.

Vin si eu din cand in cand sa vad ce mi se mai inatmpla”. N-ati vrea sa stam de vorba si sa va explic cum or sa evolueze lucrurile in viitorul apropiat? Pentru ca dimensiunea tumorei e foarte mare si pentru ca a ajuns deja spre piele, probabil ca urmatoarea data cand o sa decideti sa faceti iar mamografie, cancerul asta o sa iasa la suprafata. O sa faceti o rana care n-o sa se mai inchida niciodata, o sa vina vara si o sa miroase ingrozitor, o sa vreti sa muriti, numai ca nu se moare din asta. Asta este riscul. „Bun, si daca nu pot sa ma operez, ce fac?” Exista varianta in care acceptati si va facem o biopsie mica, vedem exact daca exista un factor hormonal la cancerul facut si, daca e asa, aveti „receptori” si veti putea lua, timp de cinci ani, doua pastilute pe zi dintr-un medicament din care n-o sa va treaca cancerul, numai ca nu va iesi la suprafata. Sanul se strange si se stafideste acolo, ca o smochina”. Ma mai intalnesc cu ea, face 90 de ani...

Pentru toate aceste discutii, sistemul de sanatate ar avea nevoie de un personal care sa inlesneasca interfata dintre specialisti si pacienti, pentru ca medicii nu au timp.

2. Pacientul trebuie sa vrea sa traiasca. Daca nu vrea si nu crede ca se va face bine si ca diagnosticul de cancer poate fi depasit, nu traieste.

Este esential sa te "apleci" asupra pacientului, pentru o perioada sa gandesti o data cu el si pentru el, sa-l indrumi fara sa-l fortezi, sa-l obligi insa sa tina ochii larg deschisi, sa inteleaga, sa accepte, sa vrea sa traiasca. Chiar daca va avea momente in care va crede ca nu scapa din aceasta incercare, sa fii linga el pentru a-i aminti de zeci de ori ca e o boala ca toate celelalte, mai grea, mai istovitoare, dar si pentru el exista viitor! Cand omul nu mai poate, sa-i intinzi o mana, sa-l tii strans, sa-l tratezi ca pe un prieten care are nevoie de ajutor, nu ca pe o persoana care are un numar de fisa din oncologie. Dar ... trebuie sa fii facut pentru asa ceva, oamenii sa te gaseasca oricand, sa te simta si tu sa-i simti pe ei! Totul vine din interior, cu usurinta, cu dedicare si nicicand cu ochii atintiti pe ora care anunta sfarsitul programului din ziua respectiva.

3. Ce planuri si-a facut Dumnezeu cu tine. Este un lucru care tine si de soarta.....

Clara Stanescu