Cercetare

12 Martie 2014

Spanacul atenueaza senzatia de foame

Spanacul atenueaza senzatia de foame

Spanacul incetineste digestia lipidelor si genereaza un sentiment de satietate de durata, informeaza Le Figaro, citand un studiu realizat de cercetatori suedezi. Echipa, specializata in nutritie, a descoperit ca spanacul are un puternic efect de satietate, care ar putea preveni ingrasarea, relateaza Agerpres.

In cautarea unei solutii naturale care sa incetineasca digestia si sa atenueze senzatia de foame intre mese, Charlotte Erlanson-Albertsson, specializata in medicina nutritionala in cadrul Universitatii din Lund, Suedia, a incercat sa afle daca exista o molecula non-sintetica ce ar putea provoca satietatea. Cercetatoarea a decis sa studieze efectul spanacului dupa ce a fost ghidata catre tilacoizii (placi membranoase fotosintetice netede), care se regasesc in celulele plantelor verzi si in special in frunze.

Cu toate acestea, nu este suficient sa mananci spanac. "Trebuie sa zdrobesti, sa filtrezi apoi sa centrifughezi frunzele, pentru a elibera tilacoizii din celule, deoarece corpul uman nu poate sa le separe de spanacul proaspat", explica, intr-un comunicat, echipa de la Universitatea din Lund.

Pentru a evalua efectul tilacoizilor asupra senzatiei de foame, 15 persoane au consumat, in fiecare dimineata, pudra de spanac bogata in tilacoizi si diluata in apa. Participantii la studiu au relatat ca nu mai simteau nevoia sa rontaie intre mese. Comparati cu un grup de control caruia i s-a dat o bautura fara tilacoizi, cei 15 participanti la studiu au declarat ca le-a fost "mai usor sa se rezume la trei mese pe zi", potrivit autorilor studiului.

De asemenea, oamenii de stiinta au constatat ca reprezentantii "grupului tilacoid" aveau nivelurile sangvine ale hormonilor de satietate mai ridicate si o glicemie mai stabila decat cei din grupul de control. Prin urmare, cercetatorii au dedus ca tilacoizii declanseaza eliberarea de hormoni de satietate in intestine.

Tilacoizii "contin sute de substante active - galactolipide, proteine, vitamine A,E,K, antioxidanti, betacaroten, luteina si altele", conchide Erlanson-Albertsson. Prin urmare, este foarte probabil ca efectul de satietate pe care-l produce spanacul sa rezulte din asocierea mai multor molecule.

A.C.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.