Stereotaxie: ce este şi în ce constă această procedură

Ce este stereotaxia

Stereotaxia este o tehnică medicală utilizată pentru a ghida cu precizie intervențiile chirurgicale sau tratamentele către o anumită zonă din creier sau din altă parte a corpului, fără a afecta țesuturile sănătoase din jur. Se folosește în special în neurochirurgie și oncologie pentru biopsii, implantarea de electrozi, administrarea de medicamente sau distrugerea unor tumori.

Această metodă se bazează pe imagini obținute prin RMN (rezonanță magnetică) sau CT (tomografie computerizată) și pe un sistem de coordonate tridimensionale care ajută medicii să localizeze cu mare precizie ținta intervenției. Un exemplu comun de aplicare este radioterapia stereotactică, folosită pentru tratarea tumorilor cerebrale fără a fi necesară o operație clasică.

Această procedură se realizează în cadrul rețelei MedLife la Spitalul de Oncologie din Brașov.

Când este recomandată stereotaxia

Tehnicile stereotactice sunt recomandate pentru diagnosticarea și tratarea precisă a diferitelor afecțiuni medicale, în special în creier și coloană. Aceste proceduri minim invazive utilizează un sistem de coordonate tridimensionale pentru a ținti cu precizie anumite zone, minimizând deteriorarea țesuturilor sănătoase din jur. Indicațiile cheie pentru tehnicile stereotactice includ:

• tumorile cerebrale - radiochirurgia stereotactică este utilizată pentru tratarea tumorilor cerebrale benigne și maligne, cum ar fi meningioamele, neuroamele acustice și metastazele;
• malformații arteriovenoase - sunt încâlciri anormale ale vaselor de sânge din creier care pot perturba fluxul sanguin normal și prezintă un risc de hemoragie; radiochirurgia stereotactică poate viza aceste malformații, determinându-le să se închidă în timp;
• nevralgia de trigemen - această afecțiune cronică afectează nervul trigemen, ducând la dureri faciale severe; radiochirurgia stereotactică poate fi utilizată pentru a întrerupe semnalele de durere prin țintirea rădăcinii nervoase, oferind o ameliorare pentru pacienți;
• tulburări funcționale - afecțiuni precum boala Parkinson și tremorul esențial pot fi gestionate utilizând tehnici stereotactice precum talamotomia sau stimularea cerebrală profundă; scopul acestor proceduri este de a modula activitatea neuronală pentru a ameliora simptomele;
• biopsie și aspirație - metodele stereotaxice sunt utilizate pentru a efectua biopsii precise ale leziunilor cerebrale sau pentru a aspira chisturi și abcese, ajutând la diagnosticarea precisă și planificarea tratamentului; de exemplu, mamografia cu stereotaxie (o metodă specifică de stereotaxie mamară care folosește mamografia ca tehnică de ghidaj) este o procedură avansată utilizată pentru detectarea și biopsierea leziunilor suspecte din sân, oferind o localizare precisă și minim invazivă;
• tratamentul tulburărilor psihiatrice: cum ar fi tulburări psihice grave, depresie severă sau tulburarea obsesiv-compulsivă, când alte opțiuni terapeutice nu au avut rezultate.

Când nu este recomandată stereotaxia:

• contraindicații generale: tulburări severe de coagulare, infecții active ale creierului;
• afecțiuni cerebrale cu risc mare de complicații: locația tesutului afectat este foarte dificil de accesat.

Recomandări după procedură

După efectuarea unei stereotaxii este recomandat ca pacienții să urmeze anumite măsuri post-procedură pentru a facilita recuperarea și a reduce riscul de complicații:

• monitorizarea efectelor secundare, cum ar fi oboseala sau umflăturile, pentru a identifica eventualele reacții adverse;
• îngrijirea inciziei, menținând zona curată și uscată - este important să se respecte indicațiile medicului referitoare la îmbăiere și îngrijirea rănilor pentru a preveni infecțiile;
• reluarea activităților, treptat, în funcție de toleranță - se recomandă evitarea exercițiilor extenuante până la primirea aprobării din partea medicului;
• participarea la vizitele de urmărire, pentru monitorizarea progresului și soluționarea eventualelor preocupări medicale;
• administrarea corectă a medicației prescrise, inclusiv a tratamentelor destinate gestionării efectelor secundare, cum ar fi umflarea;
• solicitarea asistenței medicale, în cazul apariției unor simptome îngrijorătoare, precum dureri de cap severe, modificări neurologice, semne de infecție la locul inciziei sau orice alte manifestări alarmante.

Care sunt riscurile asociate cu această procedură

Stereotaxia este, în general, mai puțin invazivă decât intervențiile chirurgicale tradiționale. Cu toate acestea, stereotaxia prezintă riscuri potențiale și efecte adverse, care pot varia în funcție de procedura specifică și de factorii individuali ai pacientului:

• oboseala - pacienții se pot confrunta cu oboseală timp de câteva săptămâni după procedură;
• umflături - umflarea la sau în apropierea locului de tratament poate duce la simptome precum dureri de cap, greață sau vărsături;
• modificări ale pielii și părului - iritația, roșeața sau sensibilitatea scalpului pot apărea în locurile în care au fost atașate dispozitivele în timpul tratamentului; unii pacienți s-ar putea confrunta, de asemenea, cu căderea temporară a părului în zona tratată;
• simptome neurologice - deși rare, unele persoane s-ar putea confrunta cu probleme neurologice, cum ar fi convulsii, amorțeală sau slăbiciune, în urma procedurii;
• simptome gastrointestinale - greața, vărsăturile sau diareea pot apărea, în special atunci când tratamentul implică zone din apropierea intestinului sau a ficatului;
• efecte secundare cu debut tardiv - puțin frecvent, pacienții pot dezvolta efecte secundare luni sau chiar ani după tratament, inclusiv oase slăbite, modificări ale funcției intestinului sau vezicii urinare, modificări pulmonare sau ale măduvei spinării, limfedem sau, în cazuri rare, dezvoltarea unui nou cancer.