Testiculul necoborat: cum se pune diagnosticul si care sunt solutiile de tratament?

Mihaela Avram Popa / Foto: MedLive

Prin testicul necoborat se intelege absenta permanenta a testiculului din scrot. Afectiunea poate fi uni- sau bilaterala si este prezenta la 3-4 %dintre baieti. Procentul este semnificativ mai mare (~ 30%) la cei nascuti prematur. Necesita un consult efectuat de catre chirurgul pediatru pentru confirmare si diagnostic diferential. Cum se pune diagnosticul si ce solutii de tratament exista?

Testiculul necobarat trebuie astfel diferentiat de testiculul flotant acesta gasindu-se intermitent in scrot care nu reprezinta o problema chirurgicala. Un consult de specialitate trebuie efectuat in toate cazurile pentru un diagnostic corect.

O alta categorie care trebuie mentionata este testiculul ectopic . In acest caz testiculul este situat in afara traseului normal se coborare si uneori diagnosticul poate fi dificil. Cele mai frecvente situatii sunt cele in care testiculul este gasit subcutanat, pubian, perineal, la baza coapsei, la baza penisului sau, ca si situatie particulara, in bursa scrotala contralaterala.

Vorbim de criptorhidie atunci cand nu palpam testiculul; in aceasta categorie se gaseste ata testiculul intraabdominal, cat si testiculul absent ( anorhia).

Desi este o afectiune frecventa, aparent banala, legaturile cu spermatogeneza, cu productia de hormoni masculini si, de ce nu, cu perceptia psihologica asupra propriului corp a copilului si apoi a adultului de sex masculin,diagnosticul trebuie stabilit precoce astfel incat tratamentul sa poate fi aplicat pana la varsta de 18-24 luni. Aceasta limita a fost propusa dupa numeroase studii care au aratat ca in timp testiculul necoborat sufera modificari la nivelul structurii si implicit a functiei, avand ca rezultat scaderea pana la disparitie a spermatogenezei, scaderea sintezei de testosteron si posibilitatea degenerarii tumorale.

In timpul vietii intrauterine testiculul se formeaza in regiunea lombara si, sub influenta hormonala, coboara intr-o prima faza pana la nivelul inelului inghinal intern ( saptamana a 17-a), apoi pana in scrot - unde ar trebui sa fie prezenti la nastere. Orice deficit hormonal influenteaza negativ aceste etape. De aceea in unele cazuri bine selectate se poate tenta un tratament bazat pe stimulare hormonala.

Diagnosticul este in primul rand clinic. Inca de la nastere atat medicul, cat si parintii constata absenta din scrot a unuia sau, mai rar, a ambilor testiculi. Scrotul este asimetric (absenta unilaterala) sau hipoplazic ( absenta bilaterala). Se examineaza regiunea inghinala si posibilele locatii ectopice in vederea localizarii testiculului. Efectuarea unei ecografii ne poate ajuta in evidentierea existentei testiculului ( care astfel poate fi masurat si se localizat cu mai mare precizie) si in aprecierea structurii sale. Daca testiculul nu poate fi pus in evidenta ecografic, va trebui cautat cu ajutorul unui RMN sau a unei laparoscopii exploratorii. Testicul nepalpabil si nevizualizat ecografic NU inseamna testicul absent. Lipsa testiculului trebuie bine documentata, deoarece un testicul intraabdominal poate prezenta complicatii grave.

O situatie aparte o constituie testiculul necoborat bilateral asociat cu penis mic sau cu hipospadias; copilul va trebui evaluat de o echipa multidisciplinara pentru a exclude un caz de ( pseudo) hermaftoditism/ anomalii cromozomiale. Sunt cazuri rare, dar posibile.

Testiculul necoborat trebuie tratat, deoarece pe termen lung exista o serie de complicatii:

• afectarea spermatogenezei cu risc crescut de infertilitate mai ales in cazurile de afectare bilaterala
• risc crescut de cancer testicular ( aparut de obicei dupa pubertate); chiar si dupa orhidopexie riscul ramane crescut, dar supravegherea ( autopalpare, exaen medical periodic, ecografie) este mult mai usoara, putand descoperii tumori mici, in stadii incipiente
• dureri date de o torsiune a cordonului spermatic; diagnosticul va fi mai greu de stabilit, cu consecinte nefaste pentru testicul
• modificari inperceptia propriului corp, mai ales spre adolescenta, cu aparitia unor complexe.

Tratamentul este in primul rand chirurgical. In anumite cazuri se poate tenta o stimulare endocrina prin folosirea hormonului gonadotrop uman (Pregnyl), in colaborare cu un medic endocrinolog. Rezultate favorabile au fost obtinute la pacientii lacare testiculul se afla in apropierea scrotului. In celelalte cazuri tratamentul preoperator poate ajuta chirurgul prin cresterea in volum a testiculului, prin ingrosarea si alungirea funiculului si prin imbunatatirea circulatiei testiculare. Asadar aceasta optiune trebuie avuta in vedere.

Tratamentul chirurgical consta in coborarea si fixarea testiculului in scrot ( orhidopexie). In majoritatea cazurilor este nevoie de o singura etapa; rareori nu se poate aduce gonada in scrot si este nevoie fie de o fixare in pozitie intermediara, fie de o sectionare initiala a unor vase mai scurte, urmand ca dupa circa 6 luni sa se reintervina pentru fixarea definitiva in scrot. In rare cazuri, cand structura este macroscopic modificata, este nevoie si de o biopsie testiculara.

In cazul testiculelor nepalpabile/ intraabdominale se va efectua de prima intentie o laproscopie exploratorie, aceasta putand vizualiza daca in canalul inghinal intre elementele funiculului spermatic sau daca exista un testicul intraabdominal.

Interventia chirurgicala se efectueaza sub anestezie generala si dureaza in jur de o ora si jumatate ( unilateral). Copilul poate pleca acasa in aceeasi zi sau, in cele mai ulte cazuri, in ziua urmatoare. Discomfortul postoperator este minim, fiind nevoie de analgezice uzuale (paracetamol/ Panadol si/sau ibuprofen/ Nurofen). Vor trebui evitate atat efortul fizic (3-4 saptamani), cat si traumatismele locale ( de ex stat calare pe bicicleta/ bratul fotoliului).

In cazul in care testiculul nu poate fi coborat sau aspectul sau este foarte modficat se va efectua orhiectomia ( extirparea testiculului). Aceste situatii reprezinta exceptii.

Exista complicatii postoperatorii imediate, cum ar fi sangerarea, edem local, infectia sau dehiscenta plagii. Pe temen lung putem intalni reascensionarea testiculului sau atrofia acestuia.

Urmarirea pe termen lung se face prin autopalpare la copilul mare si examen clinic si ecografie testiculara bilaterala anual.

Autor: Dr. Avram Mihaela, medic Specialist in Chirurgie pediatrica.

Intra pe pagina online pentru programari.