Nutriție

09 Iulie 2013

Tulburarile de alimentatie- Care sunt primele semne?

Tulburarile de alimentatie- Care sunt primele semne?

Tulburari de alimentatie

Tulburarea de alimentatie este o boala care determina oamenii sa manance in exces, sa se infometeze sau sa adopte o atitudine nesanatoasa fata de mancare si de greutatea corporala. Aceste tulburari-mancatul in exces, anorexia si bulimia- nu sunt pur si simplu obiceiuri proaste. Ele interfereaza cu viata noastra de zi cu zi si fara tratament adecvat pot cauza probleme grave de sanatate.

Mancatul in exces/ Supraalimentarea

Episoadele de supraalimentare extrema sunt semnul distinctiv al acestei boli, care este cea mai frecventa tulburare de alimentatie. Persoanele care se lupta cu aceasta boala sunt, de obicei, supraponderale sau obeze. Se poate dezvolta la orice varsta, dar este, de multe ori, intalnita la varsta mijlocie. Supraalimentarea extrema poate duce la diabetul de tip 2, hipertensiune arteriala si boli de inima. Simptome: Persoanele care sufera de aceasta boala spun ca nu se pot controla atunci cand mananca in exces. Acestea mananca foarte repede pana cand sunt complet satule si cauta mancarea chiar si atunci cand nu le este foame. Multe dintre aceste persoane au afirmat ca stresul, anxietatea si depresia au contribuit la dezvoltarea bolii. Sentimentul de vinovatie este foarte des intalnit la persoanele care mananca in exces. Astfel, se formeaza un cerc vicios in care vina duce la stres, iar stresul duce la supraalimentare. De asemenea, cei mai multi oameni care sufera de aceasta boala isi ascund obiceiurile alimentare, iar diagnosticarea devine mult mai dificila. Un tratament de succes in cazul acestei afectiuni poate veni din mai multe surse. Consultarea unui terapeut- terapie cognitiva comportamentala in mod special- poate ajuta la schimbarea obiceiurilor alimentare nesanatoase. Educatia nutritionala, consilierea familiala si grupurile de suport pot oferi ajutor suplimentar.

Anorexia

Persoanele cu anorexie nervoasa dezvolta o teama neobisnuita fata de greutatea corpului. Aceasta tulburare este mai des intalnita in cazul femeilor, dar afecteaza si barbatii. Printre factorii declansatori se regasesc schimbarile majore, evenimentele traumatizante sau dorinta de a excela intr-un anumit sport. Anorexia este o problema grava de sanatate, dar cu un tratament adecvat poate fi vindecata. Simptome: Persoanele cu anorexie fac lucruri extreme pentru a slabi. Lasand la o parte consumul mic de mancare, acestea fac sport in mod excesiv si iau pastile de dieta. Alte simptome ale anorexiei: parul si unghiile fragile, ingalbenirea pielii, constipatie, reactii lente. Mancarea devine o obsesie pentru persoanele care sufera de anorexie. Astfel, desi mananca putin, se gandesc constant la mancare. Oamenii cu aceasta boala se "joaca" cu mancare in farfurie, fara a manca nimic. Desi oamenii care sufera de anorexie pot fi foarte slabi, isi imagineaza ca sunt grasi si devin foarte critici la adresa propriei persoane. In mare parte, anorexia deriva din perfectionism. Deoarece anorexia poate pune viata in pericol, diagnosticarea cat mai rapida este extrem de importanta. In general, diagnosticul se pune cand o persoana cantareste mai putin de 85% din greutatea pe care ar trebui sa o aiba in mod normal. Tratamentul pentru anorexie are trei obiective: restabilirea unei greutati normale, tratarea problemelor psihologice si reducerea gandurilor si actiunilor nesanatoase care ar putea duce la o recidiva. Terapia de familie este foarte importanta pentru adolescentii care se confrunta cu aceasta problema. Tratarea anorexiei la adulti este mai complicata si poate fi combinata cu tratamente suplimentare.

Bulimia

Femeile sunt, in general, cele mai expuse la dezvoltarea unei astfel de tulburari. Factorii care joaca un rol important in dezvoltarea bulimiei sunt evenimentele stresante, obiceiurile din cadrul unei familii si presiunea sociala. Simptome: O persoana care sufera de bulimie mananca foarte mult si foarte repede. Pentru a compensa, aceasta isi induce starea de voma. Majoritatea oamenilor care sufera de bulimie spun ca nu se pot controla si le este rusine sa recunoasca. Spre deosebire de anorexie, persoanele care sufera de bulimie au o greutate normala, dar le este foarte frica sa nu se ingrase. Dorinta de a slabi determina persoanele cu bulimie sa abuzeze de pastilele pentru slabit. Depresia, anxietatea sau abuzul de substante sunt foarte comune in randul acestora. Pentru a diagnostica bulimia, doctorul intreaba pacientul despre obiceiurile alimentare. In general, acestuia ii este rusine sa recunoasca, ceea ce face procesul de diagnosticare mult mai dificil. In cazul bulimiei, tratamentul trebuie adaptat pe fiecare persoana in parte. Consilierea nutritionala si terapia ajuta pacientul sa revina la obiceiuri alimentare sanatoase.

Sursa: WebMd



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.