Cercetare

14 Iulie 2014

Un proiect de creare a unui pancreas bio-artificial ofera sperante diabeticilor. Dispozitivul ar putea elibera pacientii de "povara insulinei"

Un disc foarte subtire din polimer, un pic mai mare decat un CD, implantat in abdomen, ar putea schimba viata a milioane de diabetici insulino-dependenti. Pancreasul bio-artificial, dezvoltat de cercetatorii francezi, va fi testat pe oameni la inceputul anului 2016, transmite AFP.

Cu ajutorul acestui dispozitiv, pacientii nu vor mai fi obligati sa isi injecteze insulina: hormonul va fi produs in mod natural de celulele pancreasului, plasate in interiorul sacului artificial.

Proiectul nu va fi aplicat la scara larga inainte de 2020, dar "ridica multe sperante si asteptari" din partea celor 25 de milioane de diabetici de tip 1 din lume", spune Severine Sigris, reprezentanta companiei franceze Defymed, care lucreaza la prototip.

Ideea unui pancreas artificial a aparut ca urmare a grefelor de celule pancreatice, destinate sa completeze partile lipsa ale pancreasului, pentru a permite organismului sa produca insulina din nou si sa regleze nivelul zaharului din sange. Din cauza lipsei de grefe, de aceasta tehnica pot beneficia doar foarte putini pacienti. In plus, aceasta tehnica implica un tratament cu efecte secundare grave.

"De aici a venit ideea proiectarii unei cutii mici in care sa fie plasate celule pancreatice, ferite de atacurile sistemului imunitar", a adaugat Sigrist.

Provocarea a fost proiectarea unei membrane semipermeabile, care sa ofere o astfel de protectie, dar care sa permita trecerea insulinei si a zaharurilor.

Discul de polimer va fi implantat in abdomen in cadrul unei scurte interventii chirurgicale si va trebui inlocuit o data la 4-6 ani. Celulele pancreatice din interior vor fi inlocuite, printr-o injectie subcutanata, o data la 6-12 luni.

Dezvoltarea acestei membrane a necesitat aproape 20 de ani de cercetare si 6 milioane de euro. Cu toate acestea, potentialul economic al acestei inovatii este estimat la patru miliarde de dolari.

Dupa testarea pe animale, va avea loc un experiment la care vor participa 16 pacienti, care va incepe la sfarsitul lui 2015 sau la inceputul lui 2016 la Montpellier, in sudul Frantei, si la Oxford in  Marea Britanie. Primele rezultate vor fi disponibile la sfarsitul lui 2017.

Daca va avea succes, tratamentul ar elibera diabeticii de "povara" administrarii zilnice a insulinei, potrivit lui Michel Pinget, director la Centrul European pentru Studiul Diabetului care conduce proiectul de la Strasbourg.

In plus,"tratamentul actual este performant, insa pe termen lung, boala poate duce la complicatii pentru inima si creier. Scopul este de a elimina aceasta problema", a adaugat diabetologul.

"Cand esti diabetic, esti mereu interesat de ceva nou, care iti poate imbunatati viata de zi cu zi", a spus Eric Dehling, presedintele Asociatiei Insulib, care include sute de pacienti din estul Frantei.

Cu pixuri si alte pompe de insulina, care au inlocuit seringile, bolnavii de diabet au obtinut un plus de confort si vor putea, cu ajutorul pancreasului bio-artificial, "sa viseze la o calitate a vietii si mai buna", a adaugat acesta.

Potrivit lui Pinget, domeniul de aplicare al acestei cercetari este cu atat mai mare cu cat boala progreseaza "in mod impresionant" in tarile dezvoltate.

In 2010 au fost raportate 1850 de noi cazuri pe luna in Europa, de sase ori mai mult decat in anii 1990.

Din cauza unor motive care sunt, in mare parte, necunoscute, diabetul zaharat se declanseaza mai devreme.  "In urma cu cativa ani, varsta medie de debut era situata intre 5 si 15 ani, iar astazi este intre nastere si 5 ani", a explicat Pinget.

A.C.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.