Publicat la: 
11/07/2019

Un test de sange special ar putea prezice intr-o buna zi daca o femeie, proaspat diagnosticata cu cancer de san, are un risc ridicat de a recidiva in decursul urmatorilor ani, potrivit unui studiu condus de oamenii de stiinta de la City of Hope.

”Acesta este primul studiu care leaga cu succes o tumora solida de biomarkerii de sange, adica un indicator care poate prezice daca un pacient va ramane in remisie. Atunci cand pacientii sunt diagnosticati pentru prima data cu cancer, este important sa se identifice cei cu risc mai mare de recurenta pentru administrarea unor tratamente mai agresive si pentru o monitorizare mai atenta. Chiar daca nu este inca disponibil, un test de sange predictiv ar fi cea mai usoara varianta atat pentru pacienti, cat si pentru medici”, explica Peter P. Lee, autorul principal al studiului, de la departamentul de imuno-oncologie.

Eficacitatea raspunsului imunitar anti-tumoral al unei persoane este determinata de echilibrul dintre caile de semnalizare pro-inflamatorii si raspunsul antiinflamator la citokine.

Specialistii au folosit datele a 40 de pacienti cu cancer mamar, care au fost urmariti pe o perioada medie de patru ani. Rezultatele au fost validate prin comparatiile cu alt grup, de 38 de femei cu cancer de san, pentru a avea un punct de referinta, astfel incat sa se poata prezice daca boala unui pacient va recidiva in cativa ani.

Echilibrul dintre raspunsurile de semnalizare ale citokinelor din celulele imune din sangele periferic (motorul din spatele unui sistem imunitar sanatos) reprezinta un indicator al starii generale a sistemului imunitar.

Aceste descoperiri pot merge mai departe de cancer pentru a aborda alte boli care implica necesitatea sistemului imunitar de a lupta. Aceasta abordare poate fi, de asemenea, utilizata in prezicerea rezultatelor pacientilor cu boli autoimune si infectioase.

Celulele imune din sangele periferic ale unui pacient cu cancer, care sunt o parte critica a stemului imunitar, tind sa inregistreze o scadere a raspunsurilor de semnalizare a citokinelor proinflamatorii si a raspunsurilor de semnalizare a citokinelor supresive imune, ceea ce inseamna ca se creeaza un mediu imunitar sistemic care favorizeaza raspandirea cancerului.

Oamenii de stiinta au analizat reactiile de semnalizare ale numeroaselor citokine pro si antiinflamatorii in diferite tipuri de celule imunitare care se gasesc in sangele periferic la pacientii cu cancer de san recent diagnosticati. Astfel, au descoperit o modificare a semnalizarii la patru citokine diferite (doua pro si doua antiinflamatorii) in celulele T de reglementare la anumiti pacienti. Aceste modele de semnalizare a citokinelor din sangele periferic la diagnosticare reflecta starea sistemului imunitar si prezice recidive in urmatorii trei-cinci ani.

Specialistii au folosit datele pentru a concepe un indice de semnalizare a citokinelor (CSI), un fel de punct de referinta. Ideea este ca un pacient sa poata face un test de sange si, printr-un algoritm pe baza datelor obtinute, sa inregistreze un numar care sa reflecte riscul recidivei cancerului in urmatorii trei-cinci ani.

”In momentul in care medicul stie cat de mare este riscul recidivei, este mai usor sa se decida cat de agresiv trebuie sa fie tratamentul administrat. CSI reflecta starea generala a sistemului imunitar in momentul diagnosticarii, un factor determinant al recidivei in viitor”, concluzioneaza Lee.

Sursa: www.eurekalert.org

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Oncologie

Articole similare

Psoriazis pustular / Foto: captura YouTube Psoriazisul denumeste o afectiune care apare atunci cand celulele pielii cresc prea repede. Semnale defecte din sistemul imunitar cauzeaza formarea de noi celule ale pielii in doar cateva zile, in loc de saptamani, cum ar fi normal. Organismul nu are capacitatea de a integra excesul de celule, astfel...
Profesor Laurence Patterson / Foto: University of Bradford O metoda revolutionara de a controla felul in care actioneaza chimioterapia promite sa imbunatateasca tratamentul pus la dispozitia persoanelor bolnave de cancer. Descris de cercetatori drept "chimioterapia bomba inteligenta", tratamentul localizeaza tumorile si le "infometeaza", lasand...
Rezerva in Centrul de Chirurgie Oncoplastica MedLife, liderul pieței de servicii medicale private, intră pe o nouă nișă și deschide un centru de diagnostic, tratament și reconstrucție a sânilor după mastectomie, încurajând depistarea precoce a cancerului mamar și tratarea acestuia în stadii incipiente - Centrul de Chirurgie Oncoplastică MedLife...
Rezultatele primelor studii ce examineaza proprietatile canepii in lupta impotriva cancerului arata ca in viitor aceasta ar putea fi  utilizata in dezvoltarea de tratamente pentru tratarea cancerului ovarian. Canepa face parte din aceeasi familie de canabis precum marijuana, in schimb nu prezinta proprietatile psihoactive ce cauzeaza adictie,...
Narghileaua, deloc inofensiva/ Foto: Dreamstime.com Folosita pentru a fuma un tutun special cu diverse arome si considerata de multi inofensiva, narghileaua este din ce in ce mai raspandita, in special in randul tinerilor. Este mai sanatoasa decat tigarile? Comenteaza pe Forum Medlive.ro. Un fumator de narghilea poate inhala in timpul...