MEDICINA GENERALA

30 Septembrie 2016

Ce este vertebroplastia? Dr. Bogdan Dorobat: Interventia trateaza un efect al osteoporezei/ Preventia se face prin tratarea bolii

scris de

Dorobat Bogdan

VIDEO Ce este vertebroplastia? Dr. Bogdan Dorobat: Interventia trateaza un efect al osteoporezei/ Preventia se face prin tratarea bolii

Fracturile vertebrale sunt un fenomen intalnit mai ales in cazul pacientilor cu osteoporoza. Dr. Bogdan Dorobat, medic primar radiologie interventionala, a explicat ce este vertebroplastia, cui si cand este indicata, ce tip de anestezie se foloseste si ce presupune perioada de recuperare? "Procedura repara problema, dar daca exista o fractura la alt corp vertebral este necesara o noua interventie", a precizat Dr. Bogdan Dorobat.

De ce apar fracturile vertebrale in osteoporoza?

Dr. Bogdan Dorobat: Osteoporoza este cea mai intalnita afectiune la nivelul pacientelor in varsta cand "fuge calciul din oase". In multe cazuri, la un traumatism de multe ori foarte usor (o ridicare de 2-3 kg, o rotire a pacientului) se poate intampla o tasare, o turtire a corpului vertebral.

In acest caz pacienta are dureri mari, dureri care nu cedeaza la tratamentul antiinflamator.

Pot fi evitate aceste fracturi?

Dr. Bogdan Dorobat: In primul rand trebuie tratata boala de baza, osteoporoza. Noi incercam sa tratam un efect al osteoporozei.

Care sunt optiunile de tratament? Ce este vertebroplastia?

Dr. Bogdan Dorobat: Vertebroplastia inseamna injectarea unei cantitati de ciment intr-un corp vertebral fracturat. E o consolidare mecanica.

Procedura se realizeaza cu anestezie locala, minima. Pacientul sta pe burta, se introduc 1-3 ace si se injecteaza acest ciment printre vertebre. Cimentul se intareste in 2-3 ore, pacientul poate merge chiar in aceeasi zi acasa.

Procedura repara problema, dar daca exista o fractura la alt corp vertebral este necesara o noua interventie.

Care sunt contraindicatiile?

Dr. Bogdan Dorobat: Principala contraindicatie este legata de tratamentul anticoagulant. Nu este o contraindicatie absoluta, ci relativa.

Vertebroplastia este indicata si in alte afectiuni. Exista pacienti cu fracturi vertebrale cauzate de alte probleme: metastazele osteolitice, mielom multiplu, hemangioame manifeste.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.