Publicat la: 
31/08/2015

VIDEO Cum depistam insuficienta cardiaca? Dr. Lacramioara Petrescu: Aceasta afectiune poate sa apara si ca urmare a unei hipertensiuni netratate

Insuficienta cardiaca isi poate pune serios amprenta asupra vietii de zi cu zi a pacientului. Tocmai din acest motiv, este foarte important sa ii cunoastem cauzele si sa o tratam din timp. Dr. Lacramioara Petrescu, medic primar cardiologie, a explicat care sunt simptomele insuficientei cardiace, cum este pus diagnosticul, care sunt optiunile de tratament si la ce riscuri sunt supusi pacientii care ignora aceasta boala cronica. "Insuficienta cardiaca se poate agrava si in stadiile finale suferinta pacientilor este mare. Apare lipsa de aer la eforturi minime sau lipsa de aer in repaus, iar pacientii nu se pot odihni noaptea. Daca cordul se dilata, exista riscul aparitiei tulburarilor de ritm, care pot duce la moarte subita", a precizat Dr. Lacramioara Petrescu.

Care sunt cauzele insuficientei cardiace?

Dr. Lacramioara Petrescu: Insuficienta cardiaca reprezinta incapacitatea inimii de a asigura o perfuzie corespunzatoare a organelor, ca urmare a functiei de pompa pe care o detine. Aceasta boala apare atunci cand este afectata una dintre structurile cardiace. Poate fi vorba de muschiul inimii (in cazul bolilor genetice sau in cazul unor boli inflamatorii) sau de afectarea unei valve (nu se deschide sau nu se inchide corespunzator) sau a vaselor inimii (in cazul cardiopatiei ischemice cand lipsa de oxigenare a muschiului inimii duce la disfunctia acestuia).

Insuficienta cardiaca poate aparea ca urmare a unor boli netratate: hipertensiune sau in cazul aritmiilor (tulburarile de ritm cardiac).

Este foarte important ca aceste cauze sa fie cunoscute pentru ca trebuie corectate, atunci cand este posibil, pentru a ameliora fenomenele de insuficienta cardiaca si functia cardiaca.

Care sunt simptomele insuficientei cardiace?

Dr. Lacramioara Petrescu: Principalele simptome ale insuficientei cardiace: lipsa de aer la efort (poate aparea in stadiile avansate si in repaus), edemele (umflarea tesuturilor, in special a picioarelor).

Aceste simptome nu inseamna neaparat prezenta insuficientei cardiace. De multe ori, ele sunt asociate fie cu obezitatea sau cu sedentarismul, cu anemia sau cu alte afectiuni.

De aceea, pentru diagnosticul de insuficienta cardiaca este necesara nu doar prezenta simptomelor, ci si a unor semne clinice obiective pe care medicul le constata. Este nevoie si de confirmarea afectarii functiei cardiace (fie a celei de contractie, a functiei sistolice, sau a celei de relaxare, diastolice).

Exista anumiti factori care favorizeaza aparitia insuficientei cardiace?

Dr. Lacramioara Petrescu: Insuficienta cardiaca este o boala cronica, care are perioade de agravare. Agravarea fenomenelor de insuficienta cardiaca se pot intampla fie atunci cand pacientul nu respecta restrictia de sare, fie in cazul infectiilor respiratorii. De aceea, pacientii care sufera de insuficienta cardiaca au recomandare de vaccinare sezoniera, antigripala, antipneumococica. Anemia sau tulburarile de ritm pot agrava fenomenul de insuficienta cardiaca si trebuie corectate.

Insuficienta cardiaca in randul tinerilor

Dr. Lacramioara Petrescu: Insuficienta cardiaca poate aparea si la tineri, dar nu este foarte frecvent intalnita. Tinerii pot suferi de bolile genetice care cauzeaza insuficienta cardiaca sau pot dezvolta anumite infectii care le distrug valvele cardiace sau pot avea modificari din nastere ale acestora.

Exista pacienti care sufera de infarct miocardic la varste tinere, 30-40 de ani. Infarctul miocardic poate duce, ulterior, la insuficenta cardiaca.

Cum poate fi tratata insuficienta cardiaca?

Dr. Lacramioara Petrescu: In primul rand, trebuie corectata cauza atunci cand se poate. Exemplu:

  • revascularizarea miocardica prin implantarea de stenturi sau de by-pass coronarian pentru a reface fluxul de sange spre muschiul inimii
  • repararea valvei disfunctionale
  • tratarea factorilor agravanti, aritmiile
  • pacientul va beneficia de tratament medicamentos pe termen lung, fiind vorba de o boala cronica
  • in stadiile avansate, cand exista o crestere in dimensiune a cordului, exista dispozitive care realizeaza o resincronizare a acestei contractii pentru a imbunatati functia cardiaca

Ce riscuri prezinta pacientii care sufera de insuficienta cardiaca, dar nu o trateaza? In ce poate evolua insuficienta cardiaca?

Dr. Lacramioara Petrescu: Insuficienta cardiaca se poate agrava si in stadiile finale suferinta pacientilor este mare. Apare lipsa de aer la eforturi minime sau lipsa de aer in repaus, iar pacientii nu se pot odihni noaptea. Daca cordul se dilata exista riscul aparitiei tulburarilor de ritm, care pot duce la moarte subita.

Pe langa calitatea proasta a vietii, creste si riscul de deces atunci cand insuficienta cardiaca nu este recunoscuta si cand nu este tratata corespunzator.

Activitatea fizica este limitata de simptome. Exista, pentru pacientii cu insuficienta cardiaca, programe de reabilitare cardiovasculara. In cadrul programelor se testeaza capacitatea de efort si se stabileste un program de recuperare a acesteia.

Pentru cei care sufera de insuficienta cardiaca este importana si consilierea psihologica, consilierea nutritionala, precum si tratamentul cardiovascular prescris. Care sunt primii pasi pentru stabilirea diagnosticului de insuficienta cardiaca? Dr. Lacramioara Petrescu: Exista multi pacienti care se prezinta la medicul cardiolog din cauza lipsei de aer la efort. Examenul clinic si EKG-ul sunt primii pasi care trebuie facuti pentru confirmarea sau infirmarea afectiunii cardiace. Ecografia si evaluarea functiei cardiace pot sa excluda insuficienta cardiaca.

Daca este exclus diagnosticul de insuficienta cardiaca, trebuie luate in considerare celelalte cauze:

  • obezitatea
  • sedentarismul
  • anemia
  • disfunctiile tiroidiene
  • depresia

Autor: Alexandra Ciordas

Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Cardiologie

Medic specialist
Medic Primar
Medic Specialist
  •  
  • 1 of 24

Articole similare

Copiii supradotati sunt probabil urmatoarea generatie de inovatori si lideri si totusi, cei extrem de inteligenti sunt de multe ori invizibili in sala de clasa, fara o programa scolara adecvata, feedback de la profesor si motivatia de a atinge potentialul maxim. Aceasta concluzie vine ca urmare a celui mai mare studiu stiintific al copiilor...
Cand o femeie devine gravida si ovulul fecundat se implanteaza in mucoasa uterina este secretat un hormon (human chorionic gonadotropin), numit si hormonul sarcinii. Implantarea are loc de obicei la 6 zile dupa fecundare. Insa pot exista femei la care implantarea sa aibe loc mai tarziu de 6 zile. Atunci cand o femeie devine pentru prima data...
De cate ori iti rozi unghiile intr-o zi? / Foto: MedLive.ro Ticurile nervoase sunt miscari involuntare, periodice, ale unui grup de muschi. Se declanseaza, de regula, in perioade de stress psiho-emotional accentuat in viata unei persoane si au multiple manifestari: clipirea frecventa a ochilor, ridicatul mainii, scuturatul capului, pocnitul din...
Igiena in camera de hotel / Foto: Photoxpress.com Sezonul vacantelor vine cu pericolele lui. Desi curatenia camerei in care iti petreci vacanta este unul dintre ultimele lucruri la care vrei sa te gandesti, cateva miscari simple te pot ajuta sa te feresti de vreun virus lasat in urma de persoana care a stat in camera inaintea ta, virus care iti...
Patologia mamara are o incidenta din ce in ce mai mare in populatia feminina. Acest fapt a crescut si mai mult gradul de ingrijorare printre femei. In consecinta, majoritatea semnelor si simtomelor ce apar la nivelul sanilor sunt asociate cu teama de cancer la san. Unele paciente diagnosticate cu cancer mamar sau care prezinta un risc ridicat de...