Publicat la: 
5/12/2011
VIDEO Dr. Daniel Ciurdariu, medic chirurg: In cazul cancerului de tiroida, operatia este mai dificila decat cea pentru un nodul simplu sau pentru gusa. Interventia este supusa accidentelor si complicatiilor

Dr. Daniel Ciurdariu/ Foto: MedLive.ro

Pe cat de des sunt depistati noduli in zona gatului, pe atat de rar acestia se dovedesc a fi maligni. Cancerul de tiroida este, din fericire, o boala destul de rara. Cu toate acestea, la nivel mondial, potrivit statisticilor, cazurile de cancer de tiroida sunt in crestere, incidenta dublandu-se in ultimii 40 de ani. Din fericire, diagnosticul de cancer de tiroida nu este, in majoritatea cazurilor, o sentinta de moarte, avand o rata de supravietuire de 97% dupa cinci ani. Ca in cazul oricarei alte afectiuni, intervin insa variabilele: depistare timpurie, felul in care decurge operatia etc. Intr-un interviu acordat MedLive.ro, Dr. Daniel Ciurdariu, medic specialist chirurgie generala, a vorbit despre chirurgia glandei tiroide si despre ce inseamna diagnosticul de cancer de tiroida, din perspectiva medicului chirurg.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro

Dr. Daniel Ciurdariu este medic specialist chirurgie generala, cu competente in chirurgie laparoscopica avansata (chirurgia obezitatii), ecografie abdominala, management sanitar. Dr. Ciurdariu activeaza in cadrul Spitalului MedLife Genesys din Arad.

MedLive.ro: Care sunt principalele operatii cu care va confruntati la Medlife Arad?

Dr. Ciurdariu Daniel: Am facut recent o statistica pe ultimii doi ani, pe sectia de chirurgie. Am putut trage niste concluzii. In principiu, avem in jur de 7-8 tipuri de operatii pe care le facem mai frecvent, operatii care se preteaza sa fie facute in sistemul privat, cu spitalizare scurta. As aminti dintre operatiile principale: herniile hernia inghinala, hernia ombilicala-, eventratiile post-operatorii, cu plasa sau fara plasa, colecistectomia, cura varicelor, cura patologie perianale- cu hemoroizi, fistule, fisuri. De asemenea, ne putem lauda cu destul de multe operatii de glanda tiroida, cu rezultate foarte bune, cat si operatii pe tubul digestiv, operatii de stomac, colon, care, de asemenea, au avut rezultate bune.

MedLive.ro: Cand se recurge la chirurgia glandei tiroide?

Dr. Ciurdariu Daniel: Exista mai multe boli ale glandei tiroide. Fiecare patologie are un algoritm pentru indicatie chirugicala. In principiu, orice nodul sau mai multi noduli ai glandei tiroide au nevoie de investigatii paraclinice: ecografie, eventual de punctia ghidata ecografic a nodulului si analiza de sange hormonala pentru determinarea tipului de nodul si a eventualei conduite chirurgicale. Noi facem chirurgia tiroidei in colaborare stransa cu departamentul de endocrinologie; ne consultam reciproc in fiecare caz pretabil la chirurgie si stabilim impreuna indicatii operatorii.

MedLive.ro: Cat de des vorbim de cancer de tiroida in chirurgia tiroidei?

Dr. Ciurdariu Daniel: Noi avem in clinica un algoritm de selectare a cazurilor cu suspiciune de neoplasm de tiroida. La multe cazuri cu noduli dubiosi facem o punctie preoperatorie care ne indruma sau nu spre o atitudine chirurgicala. Cancerul de tiroida este destul de rar si cu o speranta de viata foarte buna. Circa 90% dintre neoplasmele de tiroida au un tip histologic care se poate trata postoperator foarte bine cu tratament oncologic chimio-radioterapie postoperatorie. Noi facem, in clinica, operatia si estimarea imediat postoperatorie, dupa care indrumam pacientul la oncologie pentru un tratament complet oncologic.

MedLive.ro: Care este gradul de dificultate pe care il asociati acestei operatii?

In cazul cancerului de tiroida, se face ablatia totala a glandei tiroide, o operatie mai dificila decat operatia pentru un nodul simplu de tiroida sau pentru gusa tiroidiana, o operatie care este supusa accidentelor sau complicatiilor de trei ori mai frecvent decat in cazul unei ablatii subtotale de glande. Este o operatie dificila, care tine destul de mult dar cu atentie noi, cel putin, am reusit sa nu avem complicatii. Tinem pacientul in jur de doua zile dupa o operatie de tipul acesta; in jur de doua saptamani primim rezultatul histologic al glandei tiroide dupa care indrumam pacientul, in caz de neoplasm, catre un centru oncologic pentru finalizarea terapiei oncologice.

MedLive.ro: Care sunt simptomele pe care le acuza pacientul in cazul unei astfel de afectiuni?

Dr. Ciurdariu Daniel: In general, in marea majoritate a cazurilor, este vorba de noduli descoperiti intamplator la un examen de rutina endocrinologic. Se fac ecografii, se descopera noduli care, de obicei, nu se simt clinic. Pacientrul, daca nodulii sunt superficiali, poate sa simta nodulul palpandu-se la nivel cervical. De asemenea, pot sa existe dureri, pot sa existe tulburari de deglutitie. In cazul in care nodulul comprima caile respiratorii, pot sa apara tulburari de respiratie. Daca vorbim de un neoplasm mai invaziv, care atinge structurile nervoase, pot sa apara tulburari de fonatie, de vorbire. In functie de localizarea nodului caceros si de marimea lui, apar manifestari clinice diferite.

MedLive.ro: Avand in vedere localizarea nodulului, multi pacienti au tendinta de a amana interventia. Cat de devreme trebuie facute operatia?

Dr. Ciurdariu Daniel: La fel ca la orice cancer, nu este bine sa stam cu cancerul respectiv in noi. In cazul nostru, la glanda tiroida, doar circa 5-10% din cancere sunt foarte invazive, prin urmare nu putem vorbi de operatii foarte urgente. Totusi, operatiile trebuie facute cat mai repede ca sa descoperim tipul histologic de cancer si sa elimina posibilitatea unor metastaze ulterioare- raspandirea la alte organe.

MedLive.ro: La ce simptome ar trebui sa fie atent pacientul dupa operatie?

Dr. Ciurdariu Daniel: Dupa operatiile noastre, in cazul in care, histologic, vorbim de cancer, trimitem pacientul la oncologie unde i se face tratamentul oncologic si este chemat la controale de rutina. Stabilim noi la cate luni sa vina, in functie de situatie. In aceste controale, pacientul este examinat atat local, prin ecografie, facem analize de sange cat si controale generale pentru a stabili eventuale determinari secundare, pulmonare sau hepatice trebuie facute niste investigatii pe care le programam la 6 luni, la un an dupa operatie.

MedLive.ro: Vi s-a intamplat ca pacientul sa ajunga tarziu, in stare avansata, la dumneavoastra?

Dr. Ciurdariu Daniel: Din fericire, nu am avut situatii depasite terapeutic, la care sa nu fie indicata operatia si sa nu facem cura chirurgicala. Avem pacienti pe care i-am operat cu neoplasme de glande tiroide, pe care ii urmarim in continuare si speram sa nu dezvolte determinari secundare sau alte probleme.

MedLive.ro: Ce se intampla cand operatia nu da rezultatele scontate?

Dr. Ciurdariu Daniel: Exista o serie de tratamente oncologice ce abordeaza tocmai aceste recidive locale sau determinari secundare ale neoplasmului. In colaborare cu oncologul, stabilim conduita terapeutica: poate fi vorba de continuarea chimio sau radioterapiei sau de o reinterventie chirurgicala locala cu viza de curatire, de completare a operatiei initiale.

Reporter: Corina Ionel

Video: Matei Budes

Interviu realizat la Spitalul MedLife Genesys din Arad

Specialitate: 
Comentarii

buna seara,nodulii tiroidieni nu se pot trata cu tratament medicamentos fara a se ajunge la operatie?

Pagini

Echipa medicala MedLife - Chirurgie generala

Medic Primar
Constantin Mihnea-Ioan,Medic primar
Medic primar
Petrescu Razvan,Medic primar
Medic primar
Medic Specialist
  •  
  • 1 of 23

Articole similare

Tulburarea bipolara, numita si depresie maniacala, este o conditie medicala care determina schimbari extreme de dispozitie. Persoanele afectate se pot simti foarte fericite pentru cateva saptamani, ca apoi sa se cufunde intr-o depresie adanca. Durata acestor stari variaza in functie de fiecare pacient in parte. Faza simptomelor depresive Fara...
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a respins miercuri acuzatiile formulate de critici ai vaccinurilor care sunt de parere ca imunizarea nu serveste la nimic, este riscanta, iar organismul uman se apara mai bine atunci cand nu este vaccinat, relateaza AFP, citat de Agerpres. "Impactul vaccinurilor asupra vietii oamenilor este cu siguranta...
Depresia este mai mult decat o afectiune psihica / Foto: Photoxpress.com Majoritatea dintre noi cunostem simptomele psihice ale depresiei. Un fapt mai putin cunoscut este acela ca poate fi insotita, de multe ori, de simptome fizice, pe care inclusiv medicii le mai scapa din cand in cand. Depresia poate cauza un dezechilibru al anumitor substante...
Dr. Cristina Patentasu Copiii trebuie protejati de razele ultraviolete nu numai prin creme cu factor de protectie si palarii, ci si cu ochelari de soare, pentru ca ochii lor sunt mult mai sensibili decat ai adultilor, a explicat Dr. Cristina Patentasu, medic specialist oftalmolog. Intr-un interviu acordat MedLive.ro, medicul a explicat cum alegem...
dr. Vlad Stroescu Cand eram in anul I de rezidentiat in psihiatrie si prea multe nu stiam (astazi, diferenta e ca stiu cat de putine stiu), am fost martor la urmatoarea intamplare, care, asa trista si meschina cum e, are cateva invataminte si merita sa o tin minte si poate chiar sa o povestesc aici. Cele de mai jos sunt autentice, fiind ascunse...